Cincizeci de umbre ale lui… Gri (cât o carte, dar online şi gratuit)

…ale lui Grey”. Deşi editorul a eliminat vreo 500 de cuvinte, pentru a-l face mai „acceptabil”. Dar tot a fost considerat prea imoral. Şi n-are nici măcar o scenă de sex. Doar nişte referiri – inclusiv unele homoerotice. Deh, alte vremuri. Cea mai reuşită ecranizare, cea din 1945, abia a încasat 3 milioane de dolari, producătorii ieşind practic în pierdere. Portretul lui Dorian Gray (interpretat de Hurd Hatfield), film apărut în 1945 The Gray Lady Una dintre poreclele renumitului cotidian The New York Times este The Gray Lady (Doamna Grizonată)17)”The Gray Lady Reaches 100″ de Meyer Berger, articol publicat în…

Heidi Klum – Regina petrecerilor de Halloween

…Halloween Party a avut loc în… decembrie. Fără Seal (pentru că, spre surpriza tuturor, s-au despărţit), dar cu Moş Crăciun – când l-ai mai văzut la o petrecere de Halloween?! Heidi Klum a fost Cleopatra. Cu un machiaj unic, realizat de Bill Corso (premiat cu Oscar şi Emmy ca make-up artist). Petrecerea s-a desfăşurat la New York, iar toate fondurile obţinute s-au îndreptat către cei aflaţi în nevoie după trecerea uraganului Sandy. Nu ţi se pare că Heidi Klum seamănă surprinzător de bine cu Elizabeth Taylor când a interpretat-o pe Cleopatra în faimosul film omonim din 1963? Sau o fi…

Lego – 25 de paşi surprinzători către succes

…construcţie. Istoria ilustrată a logoului Lego Lego e o firmă de la ţară Lego îşi are sediul încă de la început în Billund, un sat danez care în anii ’30 avea circa 300 de locuitori. Localitatea a crescut o dată cu Lego, dar nici în prezent nu e mare: în 2012 erau 6146 de locuitori 3)”Billund, Denmark” în Wikipedia . Hanul din Billund (Foto: Hubertus / CC BY 2.5) Lego este o afacere de familie La începutul anilor ’30, Godtfred Kirk Christiansen – fiul fondatorului – a început să lucreze în cadrul firmei. Era încă adolescent. Însă ştii, Facultatea de…

Muzica lui James Bond – lista completă

…chiar dacă acesta nu apare la începutul filmului decât într-un pasaj instrumental, fiind inclus în varianta vocală la sfârşit. Ţinând cont de versuri, a fost mai logic aşa. Goldfinger Anul 1964 Compozitori: John Barry, Leslie Bricusse, Anthony Newley Interpretare: Shirley Bassey Filmul: Goldfinger James Bond: Sean Connery Shirley Bassey Coloana sonoră compusă de John Barry pentru „Goldfinger” a dus filmele cu James Bond în lumea bună. A primit prima nominalizare la un Premiu Grammy, pentru Cea mai bună coloană sonoră originală dintr-un film sau serial de televiziune. A stat 70 de săptămâni în topul Billboard 200, urcând până pe locul…

50 de animale care nu şi-au găsit culoarea (cu bonus surpriză)

…San Diego şi se numeşte Onya-Birri (Băiatul-Fantomă, după cum i-au spus aborigenii australieni). Din cele povestite de diferite persoane, se ştie că mai există astfel de exemplare în sălbăticie, dar acesta este singurul care a putut fi studiat de cercetători. Koala albinos (Foto: Bill Kuffrey / CC BY 2.0) Koala obişnuit (Foto: Brian Gratwicke / CC BY 2.0) Păunul Indiscutabil, păunul este una dintre cele mai frumoase vieţuitoare. Chiar şi alb, lipsit de strălucitoarele sale culori, rămâne la fel de spectaculos. Deşi sunt rari, există mai mulţi păuni albi, însă majoritatea sunt leucistici. Păuni albinoşi apar extrem de rar. Indiferent…