8 beneficii majore pentru sănătate când iubeşti (depinde cum!)

…termen scurt e bine; pe termen lung, nu. Aşa că este important să scapi de cortizol imediat ce nu mai ai nevoie de „mobilizare”. Vestea bună este că organismul tău poate produce oxitocină. Practic la comandă (dacă nu ai autism). Iată câteva declanşatoare care ar trebui să-ţi placă: Atingeri tandre, mângâieri, sărutări – atât când le dai, dar mai ales când le primeşti. Cu cât sunt mai plăcute, cu atât se eliberează mai multă oxitocină. Când le faci pe propria piele, efectul este slab, fiindcă mintea îşi dă seama că e păcăleală. (Poate la narcisişti să funcţioneze mai bine solo.)…

Albert Einstein – 21 de feluri în care nu îl cunoşti

…Ken Gewertz, articol publicat în Harvard Gazette pe 12 aprilie 2007 . Astfel de gesturi, care azi pot părea banale, la acea vreme erau curajoase. Albert Einstein cu studenţii Afro-Americani la Lincoln University din Pennsylvania, prima instituţie de învăţământ superior care le-a acordat diplome (fotografie realizată pe 3 mai 1946) Albert Einstein ar fi putut fi preşedintele statului Israel Israelul a fost recunoscut ca stat în 1949. Primul Preşedinte a fost Chaim Weizmann, dar acesta a decedat pe 9 noiembrie 1952. La scurt timp, Primul-ministru David Ben-Gurion i-a propus lui Albert Einstein să preia preşedinţia Israelului. Omul de ştiinţă a…

7 feluri în care levitaţia este posibilă

…susţinere mecanică, într-un mod controlat. Levitaţia magnetică Dacă te-ai jucat cu magneţi, ştii că au doi poli. Când doi magneţi sunt apropiaţi, dacă sunt orientaţi cu polii opuşi unul spre celălalt, se atrag şi fac „lipeala”. Dar dacă sunt orientaţi cu polii similari în opoziţie, devine dificil să îi apropii şi se vor opune din toate puterile să se atingă pe acea parte. Sunt mai îndărătnici ca un catâr când vine vorba să o facă! Pe asta se bazează levitaţia magnetică, cea mai cunoscută formă de levitaţie. Mai scurt, este denumită şi maglev. Aparent este simplu: pui doi magneţi pe…

Concetta Antico – pictoriţa celor 100 de milioane de nuanţe

…daltonism” – mi-a picat fisa şi am apelat la unii dintre oamenii de ştiinţă care contribuiseră la articol. Unul dintre ei m-a testat – şi restul e istorie… Ce consideri că e cel mai uimitor la vederea ta? Vederea mea tetracromatică îmi permite să procesez culoarea într-un timp foarte scurt. Pot discerne rapid o culoare şi s-o obţin – prin amestecul vopselurilor – încă şi mai rapid. Memoria mea cromatică este incredibil de precisă. Pot să-mi creez picturile dintr-o singură şedinţă. Foarte repede şi fără să fie nevoie de retuşări. Cred că asta e uimitor. Ţi-a fost vreodată teamă de…

Adevărul despre Black Friday (cu sfaturi practice)

…palpitant.) Iniţial, Black Friday era un eveniment comercial doar pentru magazinele fizice. Când magazinele virtuale au început să aibă o cotă semnnificativă de piaţă, a apărut ideea ca şi pentru ele să existe un eveniment similar. A fost aleasă ziua de luni care urmează după Black Friday. Pe 28 noiembrie 2005, într-un comunicat de presă, Ellen Davis (care era vice-preşedinte la National Retail Federation) a numit evenimentul Cyber Monday. Sună bine. Doar în teorie. La scurt timp, patronii magazinelor on s-au arătat nemulţumiţi să culeagă fărâmiturile după Black Friday. Aşa că au început Cyber Monday de… vineri. Pe de altă…