Descoperă partea uimitoare a lumii alături de noi!

În fiecare săptămână, Miratico îţi aduce un material nemaivăzut. Dorim să-ţi arătăm lumea dintr-o altă perspectivă şi să fii uimit de ce afli. Unde îţi dăm de veste?



Intel NUC5I7RYHR – cel mai bun computer pe care îl poţi ţine în palmă

Dorinţa de a miniaturiza electronicele nu a existat înainte de programul spaţial. Vreau să spun că bunicii noştri aveau aparate de radio care erau mobilă în camera de zi.



ENIAC

Cândva, parcă în alt univers spaţio-temporal, un computer era mare cât o clădire. Faimosul ENIAC, primul calculator digital programabil, era lung de 30 de metri şi cântărea 27 de tone. Consuma 160 KW 1)Techonomics: The Theory of Industrial Evolution” de H. Lee Martin, carte publicată de CRC Press în 2006. Dacă ţi se pare enorm de mult, îţi dai seama cum era în 1946, când producţia de energie electrică era incomparabil mai mică decât în prezent. Mai în glumă, mai în serios, se zice că locuitorii din Philadelphia ştiau seara dacă pornea Creierul Uriaş (cum era supranumit), pentru că becurile deveneau mai puţin luminoase 2)Smaller Faster Lighter Denser Cheaper: How Innovation Keeps Proving the Catastrophists Wrong” de Robert Bryce, carte publicată de PublicAffairs în 2014. Şi toate astea pentru câteva calcule, pe care acum telefonul tău le face cât ai zice „peşte”.

De atunci, computerele s-au micşorat foarte mult. Totuşi, dacă analizezi puţin, majoritatea încă sunt prea mari. Motivul este popularul standard ATX, lansat de Intel în 1995 şi care după două decenii încă se ţine bine. Printre altele, acest standard stabileşte dimensiunile plăcii de bază. Când vrei să faci o carcasă, nu poţi să o faci de orice dimensiune vrei, trebuie să se potrivească cu placa de bază. Şi cum ATX încă are succes, majoritatea computerelor au dimensiunile relativ mari pe care le ştii.

Totuşi, presiunea pentru miniaturizare este în creştere. La început, carcasele erau „full-tower”. Apoi s-au micşorat – dar nu spectaculos – la „mid-tower” şi „mini-tower”. Au apărut şi carcase mai mici, cu alte standarde pentru plăcile de bază, de exemplu, „micro-tower”. Chiar dacă diferenţa de dimensiuni este evidentă, tot trebuie să le aloci un spaţiu considerabil.

Oare există soluţii mai bune? Hai să vedem.

Citește în continuare Intel NUC5I7RYHR – cel mai bun computer pe care îl poţi ţine în palmă

Referinţe   [ + ]

1. Techonomics: The Theory of Industrial Evolution” de H. Lee Martin, carte publicată de CRC Press în 2006
2. Smaller Faster Lighter Denser Cheaper: How Innovation Keeps Proving the Catastrophists Wrong” de Robert Bryce, carte publicată de PublicAffairs în 2014

Totul despre James Bond (inclusiv informaţii declasificate)

Pentru Fleming şi pentru cititorii săi, James Bond a fost o persoană reală din lumea modernă.



Dacă nu ai trăit pe altă planetă, măcar ai auzit de James Bond. Este cel mai cunoscut agent secret. (Ce paradox!)

Este spaima ticăloşilor. Arată întotdeauna impecabil. Femeile îi cad în braţe cât ai zice „007”. Dar în rest, ce mai ştii despre el? Pun pariu că nu mare lucru.

Este un personaj misterios, dar nu te-ai mira prea mult să-l vezi în carne şi oase. Trăieşte la limita dintre real şi imaginar.

Îţi fac cunoştinţă cu un James Bond mai uman. O să-ţi dau o mulţime de detalii puţin cunoscute, dar surprinzător de interesante. (Dar nu le ştii de la mine. Ţin la viaţa mea.)

Citește în continuare Totul despre James Bond (inclusiv informaţii declasificate)

Minioni vs Supereroi – care sunt mai tari?

Toţi ne luptăm pentru un bine superior. Dar, în acelaşi timp, cred că ceea ce face diferenţa, în cazul supereroilor, este să nu renunţi; să nu te predai. Cred că asta te face să fii un supererou.



În orice poveste, mai mult sau mai puţin adevărată, există eroi. Dar pentru ca povestea să fie întreagă, este nevoie şi de alte personaje. Hai să le spunem „figuranţi”.

Se întâmplă însă uneori ca figuranţii să capteze atenţia. Să le ia faţa eroilor. Şi să-şi câştige dreptul de a deveni eroi.

Aşa s-a întâmplat cu minionii din „Sunt un mic ticălos” („Despicable Me”).

Personajul principal este Felonius Gru, un morocănos chel, în formă de V, care pare să fi sărit peste ziua în care trebuia să-şi antreneze picioarele. La început se arată egoist, iritat fiind de cele 3 fetiţe – pe care pe urmă le-a adoptat. Gru nu-şi manifestă dragostea pentru slugile sale – minionii -, preferând să fie rece. Dar şi lucrurile reci pot fi bune; de exemplu, berea.

Minionii fac atâtea boacăne încât ar trebui să fie detestabili. De fapt, sunt adorabili. Şi au o putere grozavă: sunt ei înşişi. De multe ori au captat atenţia.

Aşa că s-au ales chiar şi cu propriul lor film. Acum ei sunt eroii. Dar oare cum s-ar compara cu supereroii arhicunoscuţi?

Hai să facem un studiu de caz. Să zicem că aş avea nevoie să fiu salvat. Aş prefera să vină un minion sau un supererou?

Citește în continuare Minioni vs Supereroi – care sunt mai tari?

Ce le-a spus Steve Jobs absolvenţilor de la Stanford

Trebuie să găseşti ce iubeşti. Și asta este la fel de valabil pentru munca ta, ca şi pentru persoana iubită.

Mai ţii minte ce simţeai la absolvire? Oricum ai da-o, e un moment memorabil. Chiar şi când absolvi grădiniţa.

Unii au norocul ca, într-un astfel de moment emoţionant (adică tocmai când mintea e mai receptivă, după cum ţi-ar spune spune un psiholog), să asculte discursul unui invitat important. Cineva care chiar are ceva de spus. Cineva care le poate influenţa evoluţia.

Aşa s-a întâmplat în 2005, când absolvenţii de la prestigioasa Stanford University din California au avut privilegiul de a-l asculta pe Steve Jobs. La acea vreme, Mac-urile îşi reveniseră după trecerea la OS X cu câţiva ani în urmă, iar iPod-urile erau pe val.

Privind în urmă, discursul lui Steve Jobs a fost unul antologic. Iar trecerea timpului îi adaugă noi nuanţe. Iată-l – cu adnotări care te vor surprinde…

Citește în continuare Ce le-a spus Steve Jobs absolvenţilor de la Stanford

Simon Morris – omul care-ţi aduce levitaţia (chiar şi un bec aprins!)

În lumina potrivită, la momentul potrivit, totul este extraordinar.

Ştiinţa a descoperit numeroase metode de a obţine levitaţia. Dar chiar şi când înţelegi cum se întâmplă, e uluitoare. Şi atunci te întrebi: De ce nu o vedem mai des?

Asta s-a întrebat şi Simon Morris. Aşa că şi-a făcut un ţel în viaţă din a aduce levitaţia în viaţa ta. Cum? Stai să vezi…

Citește în continuare Simon Morris – omul care-ţi aduce levitaţia (chiar şi un bec aprins!)

Nu rata niciun articol!

Îţi introduci adresa de e-mail şi eşti anunţat când apare un articol nou.

Trimite unui prieten