Speranţa este singura albină care face miere fără flori.

Zeii se ling pe degete după ce se desfată cu ambrozie. Noi, muritorii, ne mulţumim cu un uimitor produs al naturii: mierea de albine.

Dar te-ai pus vreodată în locul unei albine atunci când se colectează mierea? Crede-mă, nu se simt deloc plăcut în acele momente. Pe tine nu te-ar deranja ca, după ce ai muncit atâta ca să-ţi prepari hrana, să vină un uriaş care să te dea afară din casă, să-ţi golească cămara şi să-ţi mai producă şi stricăciuni?

Recent a apărut o invenţie care schimbă lucrurile. Desigur, încă le lasă pe albine fără miere, dar le scapă de stres şi pagube. Este o idee genială, care ar putea revoluţiona apicultura. Este suficient de atractiv ca să citeşti în continuare. Însă asta nu e tot. Stai să vezi ce turnură incredibilă a luat povestea!

De ce pofteşte omul la mierea albinelor?

Mierea. E un aliment delicios, care arată bine şi este extraordinar de sănătos. De culoare galben-aurie, consistenţă vâscoasă şi gust foarte dulce, specific, mierea pare predestinată regilor şi împăraţilor din vremurile glorioase.

Desigur, mierea se poate consuma ca atare. Însă în anumite regiuni (mai ales în Orientul Mijlociu) se foloseşte în diferite preparate culinare.

Din miere se fac şi băuturi. Nu mă refer doar la banala citronadă, ci mai ales la mied. Este cea mai veche băutură fermentată, chiar mai veche decât vinul.

Mierea nu doar are un gust grozav, ci se foloseşte şi în nenumărate tratamente naturiste. Spre exemplu, mierea pură, fără a fi amestecată cu nimic altceva, este cunoscută ca un remediu excelent pentru tuse ¹⁾”Healing Honey: A Natural Remedy for Better Health and Wellness” de Dr. Lynne Chepulis, carte publicată de Universal-Publishers în 2008 şi republicată în 2011.

Efectele curative ale mierii sunt cunoscute dinaintea anului 2000 î.Hr. De atunci datează cele mai vechi documente, două fragmente cu indicaţii medicale scrise în sumeriană ²⁾”The World History of Beekeeping and Honey Hunting” de Eva Crane, carte publicată de Routledge în 1999. Dar acestea nu sunt o excepţie: tratamentele cu miere erau cunoscute atât pe teritoriul Africii, cât şi al Asiei. Probabil toate marile popoare ale vremii foloseau acest „aur” comestibil.

Miere, mai multă miere!

Neavând nevoie de vreo procesare şi fiind atât de bună, mierea se consumă încă din Paleolitic. Dovada constă în nişte picturi rupestre ce datează din Mezolitic, cum ar fi cea din Peştera Păianjenului, din estul Spaniei actuale ⁴⁾”The World History of Beekeeping and Honey Hunting” de Eva Crane, carte publicată de Routledge în 1999.

La început, oamenii culegeau fagurii de miere direct din scorburile copacilor, unde îşi făceau albinele cuib. Cum de obicei aceste insecte nu sunt genul care să asiste resemnate la o asemenea tâlhărie, hoţomanii erau înţepaţi, într-o luptă pe viaţă şi pe moarte (albinele îşi sacrifică viaţa când înţeapă, iar musafirul nepoftit riscă aceeaşi soartă dacă înţepăturile sunt foarte numeroase).

Sătui de înţepături, oamenii au căutat soluţii. Nici nu se punea problema să renunţe la delicioasa miere. Mai ales că în acea vreme era un aliment fără mare concurenţă: nu tu dropsuri, ciocolate, eclere, savarine, cremă de zahăr ars… Să mă opresc?!

În primul rând, s-a încercat evitarea problemei, alegând cuiburile speciilor de albine sălbatice care nu înţeapă. Dar când cererea e mare, nu te poţi limita la atât.

Mai eficientă s-a dovedit alungarea albinelor sălbatice din cuib. La început cu apă, apoi cu fum. O asemenea practică se mai vede şi în zilele noastre, în unele zone din Africa şi Asia.

La fel ca în cazul altor vietăţi, oamenilor le-a venit ideea de a domestici albinele. În nordul Israelului s-au descoperit 30 de stupi, aliniaţi, ce datează din secolele X-IX î.Hr.

Stupăritul a devenit mai mult decât o simplă îndeletnicire. În Grecia antică, toţi marii învăţaţi scriau în tratate de zoologie, biologie, medicină sau cosmetică despre calităţile mierii şi cum putea fi folosită.

În istorisirile lui Herodot se găsesc unele dintre cele mai vechi referiri la albine. Se pare că geto-dacii erau împătimiţi de ele. Înţeleptul grec aflase de la traci că la nord de Dunăre erau atât de multe albine, încât nu se încumetau să meargă pe acolo.

Apicultura modernă nu se înghesuie de invenţii

Albinele fac miere în stupi. O iei şi cu asta basta.

Aşa a fost la început. Albinele erau gonite, iar stupii distruşi în mod barbar.

Numai că produsele apicole le-au adus oamenilor atâtea beneficii, încât tot mai mulţi s-au îndrăgostit de micuţele zburătoare. La propriu. Aşa că au încercat să înlocuiască jaful cu o colaborare. Albinele sunt îngrijite în schimbul produselor lor.

După diferite încercări de a realiza stupi eficienţi din punct de vedere apicol, s-a ajuns la soluţia stupului cu rame mobile. Aceasta are avantajul că îi permite apicultorului să intervină în stup după necesităţi, fără stricăciuni. Cea mai veche atestare a ideii se găseşte în cartea „A Journey into Greece” de Sir George Wheler, publicată în 1682. Autorul povesteşte despre modul ingenios în care sunt realizaţi stupii la mănăstirea Sfântul Cyriacus de pe muntele Hymettus din Attica ⁵⁾”Bugs in the System: Insects and Their Impact on Human Affairs” de May R. Berenbaum, carte publicată de Basic Books în 1996⁶⁾”The World History of Beekeeping and Honey Hunting” de Eva Crane, carte publicată de Routledge în 1999. Călugării au găsit o cale mai blândă de a se purta cu albinele.

Ideea a fost rafinată, până când Lorenzo Lorraine Langstroth, supranumit „părintele apiculturii americane”, a conceput un model de ramă cu numeroase avantaje. Brevetul său de invenţie este datat 5 octombrie 1852 ⁷⁾”Beehive” – brevet de invenţie acordat lui L.L. Langstroth pe 5 octombrie 1852. Acest moment este considerat o revoluţie în apicultură. Denumite rame Langstroth, după inventator, sunt cele mai folosite în toată lumea chiar şi în ziua de azi ⁸⁾”Honey Bees: Letters from the Hive” de Stephen Buchmann, carte publicată de Ember în 2011. Îţi dai seama?! De un secol şi jumătate nu a găsit nimeni o soluţie mai bună.

Afumătoarea este o altă invenţie importantă. Pur şi simplu calmează albinele, inducându-le temporar o stare de confuzie. Astfel, apicultorul îşi poate face treaba, fără ca albinele să se năpustească asupra lui. Moses Quinby, primul apicultor comercial din Statele Unite, este considerat inventatorul afumătorii. Asta era tocmai în 1875 ⁹⁾”Keeping Bees: Looking After an Apiary” de Vivian Head, carte publicată de Arcturus Publishing în 2011.

Am mai putea pune pe lista de invenţii şi costumul de protecţie. În special pălăria cu văl este importantă, deoarece albinele au tendinţa să înfigă acul acolo unde simt respiraţie. Aşa s-a terminat cu fugărirea de către roiul de albine a celui care vrea să recolteze mierea.

Alte invenţii şi inovaţii s-au mai făcut în domeniu. De exemplu, unele materiale folosite în mod tradiţional au fost înlocuite cu altele mai moderne. Chestiuni de detaliu au fost optimizate. Însă de un secol şi jumătate nu s-a schimbat nimic în mod remarcabil.

De la cine vine schimbarea?

Familia Anderson din Australia a ajuns la a treia (chiar a patra) generaţie de apicultori. Stuart şi Cedar au avut grijă de albine de o viaţă.

Se pare că tânărul Cedar este mai milos din fire. Tot i s-a părut prea multă barbarie în apicultură, fie ea şi modernă. Aşa i-a venit o idee în cel mai neplăcut moment al vieţii de apicultor: atunci când colecta mierea.

Înarmat cu o afumătoare, îmbrăcat cu acel costum special, din care lipsea o mănuşă, Cedar le-a băgat în ceaţă pe albine, la propriu. Apoi le-a ridicat capacul de la stup şi a început războiul. Insectele erau nervoase şi, după încă o rundă de fum, au încercat să-i intre omului pe sub costum. În tot acest timp, el încerca să scoată ramele cu miere, cu toate că îi părea rău că o să zdrobească nişte albine. Într-un astfel de moment, lui Cedar i s-a făcut o nesfârşită milă şi a decis că războiul trebuie să se termine.

Împreună cu tatăl său, timp de zece ani, el a lucrat la o modalitate de a colecta mierea mult mai uşor decât în prezent. Visul lor era, la propriu, un robinet din care să curgă alimentul regal, în forma sa cea mai pură.

Ideea era să creeze faguri artificiali, ce îşi pot schimba forma, faguri în care albinele să depoziteze mierea. După mai multe prototipuri eşuate, Stuart şi Cedar au găsit soluţia bună. Spre surprinderea celor doi, insectele au acceptat foarte bine găselniţa. Au mai adăugat câteva elemente şi problema colectării mierii fără deranjarea albinelor a fost rezolvată.

Tatăl şi fiul au creat un prototip şi l-au oferit spre testare mai multor producători, dar şi unor instituţii importante. Apoi, după ce s-au convins că produsul e bun şi există cerere, s-au hotărât să-l scoată pe piaţă.

O invenţie uluitor de ingenioasă

După cum ştii, albinele îşi construiesc fagurii din ceară, sub forma unor celule hexagonale alăturate.

Cu această invenţie situaţia se schimbă puţin. Ramele au un fagure format parţial ce stă pe un cadru transparent. Albinele îl umplu conştiincioase cu miere şi îi completează forma. Cât timp nu îi plac „sporturile extreme”, stăpânul lor se mulţumeşte să bage o manivelă în partea de sus a stupului, care printr-o simplă răsucire modifică forma fagurelui. Jumătăţile de hexagon se deplasează puţin pe verticală. Mişcarea transformă hexagoanele în canale şerpuitoare.

Sub acţiunea gravitaţiei, mierea curge singură într-un canal colector şi de acolo curge în borcan, cu ajutorul unui tub. La final, prin mişcarea inversă a manivelei, fagurele redevine hexagonal. Albinele îşi pot relua activitatea.

Deci dai dintr-o manivelă şi toată mierea din stup se scurge direct în borcane. La ceva atât de uimitor nimeni altcineva nici nu a îndrăznit măcar să viseze!

Mecanismul e cât se poate de simplu, fiabil şi are un aspect plăcut. S-au făcut suficiente teste încât să se cunoască foarte multe detalii despre produs, inclusiv cum îl acceptă albinele sau ce gust are mierea. Mai mulţi au fost rugaţi să-l testeze. Chiar şi dintre cei cu autoritate în domeniu.

Finanţarea – mai uimitoare decât o invenţie genială

Ai o invenţie în care crezi şi vrei să o scoţi pe piaţă. Dar ca să începi afacerea, îţi trebuie finanţare. Primul gând e să te duci la bancă. Numai că vrei să faci ceva ce nu s-a mai făcut. Parcă-l vezi pe funcţionar dând din cap nedumerit. Şi atunci ce faci? Ce face orice inventator: o iei pe căi mai puţin bătătorite.

Stuart şi Cedar Anderson aveau nevoie de 70.000 de dolari pentru a începe producţia de serie şi pentru a dezvolta produsul. În loc să bată drumurile în căutarea finanţării dorite, au preferat să încerce o campanie pe site-ul Indiegogo. Adică crowdfunding.

Au pus anunţul şi au descris cu lux de amănunte toată istoria şi toate detaliile dispozitivului. După cum se obişnuieşte în astfel de campanii, au oferit şi stimulente pentru cei care plătesc sume semnificative. În acest caz, chiar noile produse. Mai exact, promisiunea că vor primi produsele peste circa un an, când e planificată începerea producţiei.

Prezentarea invenţiei este exemplară. Totul arată grija celor doi inventatori pentru detalii. Oameni cărora le place lucrul bine făcut.

Cu o asemenea prezentare, ştii în cât timp au strâns cei 70.000 de dolari propuşi? În câteva minute!

Se pare că războiul dintre albine şi oameni a fost atât de nesuferit, încât în primele 24 de ore s-au strâns 2,18 milioane de dolari ¹⁰⁾”Flow Hive, a Gadget for Beekeepers, Sets New Crowdfunding Record on Indiegogo” de Carly Okyle, articol publicat în Entrepreneur pe 25 februarie 2015. Au curs banii în cont mai ceva ca mierea în borcan!

În mai puţin de o lună, suma a ajuns la 6 milioane de dolari! Iar dacă analizezi, vei vedea că marea majoritate a acestor bani sunt cu caracter de donaţie. Pur şi simplu oamenii adoră ideea şi au scos nişte bănuţi din buzunar pentru asta. De o sută de ori mai mult decât au sperat inventatorii!

Campania pentru Flow™ Hive este cea mai de succes pentru un proiect ce îşi are originea în afara Statelor Unite. Şi asta pentru o idee la care nici iniţiatorii nu s-au aşteptat să prindă aripi mai ceva ca o albină.

Cu ce se schimbă situaţia actuală?

Flow™ Hive este cea mai importantă invenţie în construcţia stupilor de la ramele Langstroth, din 1852. Unii se aşteaptă chiar să revoluţioneze apicultura.

Ce crezi că s-ar putea întâmpla dacă cea mai spinoasă problemă din domeniu e rezolvată? Treaba fiind mai uşoară pentru apicultor şi cu mai multă blândeţe pentru albine, mai mulţi oameni vor fi dispuşi să se ocupe de stupi. Concurenţa va creşte simţitor, în consecinţă şi producţia de miere, ceea ce va duce la scăderea preţului. Ceea ce e bine pentru consumator, dar mai puţin bine pentru producător.

Pe de altă parte, albinele ajută plantele să se reproducă. Dacă aceste insecte harnice se înmulţesc, întreaga agricultură şi natură o vor duce mai bine.

Dar poate cea mai importantă schimbare adusă de cei doi este în inimile celor care, ca şi ei, au un vis de a face lumea asta puţin mai bună. Respectul pentru fiinţe, chiar şi mici cât o albină, este recompensat într-un fel sau altul. Internetul te face auzit dacă ai ceva de spus. Îndrăzneşte!

Articol scris exclusiv pentru Miratico de Andreea Ioviţă

Andreea Ioviţă are multe realizări în arta scrisului, de la crearea unui blog care a ajuns la TV până la publicarea unei cărţi pentru motocicliste.

Sugestie pentru continuare:

Simon Morris - omul care-ţi aduce levitaţia (chiar şi un bec aprins!)
Prezentarea câtorva dintre spectaculoasele creaţii ale lui Simon Morris, în special Flyte - becul care levitează în funcţiune