Societatea n-ar trebui să judece pe nimeni după standarde unilaterale. Fiecare are diferite capacităţi de învăţare, speranţe, talente şi visuri, iar noi ar trebui să respectăm asta.
Ştiai că triburile sălbatice mâncau creierele duşmanilor din acelaşi motiv pentru care noi, oamenii civilizaţi, mergem la şcoală? Exact: ca să devină mai inteligenţi. Credeau că, după o astfel de masă, deşteptăciunea creştea şi, în timp, îşi îmbunătăţeau metodele de a omorî duşmani. Pe cale de consecinţă, aveau şi mai multe creiere la dispoziţie şi deveneau tot mai deştepţi! Dar asta s-a dovedit a fi doar o poveste. Oamenii şi-au dat seama că inteligenţa ori se capătă, ori e din naştere. Şi nu trebuie să fii prea deştept ca să îţi dai seama de asta!
Aşa a apărut şcoala. Aceasta instituţie, chinuitoare şi plictisitoare, trebuia să îşi demonstreze rezultatele. Deveneai mai deştept mergând la şcoală? Cum puteai demonstra asta?
S-a încercat prima dată prin măsurarea efectivă a circumferinţei capului. Rezultatele au fost incerte, ori din cauza lipsei de precizie a instrumentelor, ori pur şi simplu din motivul evident că oasele cutiei craniene nu se deformau aşa uşor pe măsură ce creierul creştea în volum.
Până într-o zi, în care unul mai deştept s-a bătut cu palma peste frunte şi a dat fuga să inventeze testul IQ.
Dar gata cu poveştile, în continuare îţi voi spune o întâmplare adevărată despre inteligenţă. Una cu o întorsătură la care nu te-ai fi gândit.
Pe această pagină:
Cine e cel mai deştept om din lume?
Inteligenţa este un subiect fascinant, dar complex. Din acest motiv este şi foarte greu de cercetat.
De-a lungul timpului, cercetătorii au dezvoltat teste IQ pentru a crea un fel de scală cu care să măsoare la ce nivel îţi şade inteligenţa. (Deja simţi cum ţi se ridică creierul pe vârfuri?)
Eroul povestirii noastre, coreeanul Kim Ung-yong, a ieşit din scală!
Iată cam pe unde sunt gradaţiile instrumentului:
Există câteva clasificări ale scorurilor IQ. Clasificarea Wechsler pune pe tine etichetă de „om normal” dacă obţii între 90 şi 109. O deşteptăciune mare este între 120 şi 129, iar 130 și peste te etichetează ca „dotat”. Sub 90 începe ruşinea. Cu 80-89 eşti un fel de prostovan mediu, cu 70-79 te apropii de graniţă, iar dacă ai avea sub 69, foarte probabil că nu ai citi asta.
Clasificarea Stanford-Binet, cunoscută şi ca indexul Terman, este asemănătoare, dar adaugă că cei cu scoruri mai mari de 145 pot fi consideraţi „supradotaţi”. Adică genii. (Nu este cazul nostru, altfel eu nu m-aş mai documenta pentru a scrie, iar tu nu ai mai citi, le-ai fi ştiut deja.)
Mai sunt şi alte metode de clasificare, dar scorurile înseamnă aproximativ acelaşi lucru. Şi după cum au fost concepute testele, nimeni nu ar putea avea un IQ mai mare de 200.
(Înainte să compari cu rezultatul pe care l-ai obţinut când ţi-ai făcut un test IQ pe un site oarecare, trebuie să te dezumflu puţin: este probabil că ai primit un coeficient ceva mai mare decât ar fi trebuit. Unii dintre cei care pun teste IQ online ştiu că dacă rezultatul îţi convine, te vei lăuda la prieteni. Iar asta înseamnă că le creşte audienţa.)
Şi acum îţi spun direct. Pământeanul numit de părinţii săi Kim Ung-yong are un IQ de 210. (Pentru comparaţie, Stephen Hawking are un IQ de 160.)
De asta ţi-am prezentat toate datele de mai sus, ca să poţi face diferenţa şi să îţi dai seama că individul este uluitor de deştept!
După unii, e cel mai mare IQ pe un test certificat. Adică nu e vreo estimare, cum se întâmplă în unele cazuri (în special pentru genii din trecut). Kim Ung-yong chiar a făcut un test IQ sub supravegherea specialiştilor, în 1977, pe când avea 14 ani. Şi a intrat în Guinness Book of World Records cu acest scor, ca fiind omul cu cel mai mare IQ.
Din 1982, cei de la Guinness au schimbat metodologia pentru acest record, tot încercând să găsească o măsurătoare mai puţin discutabilă. Însă diferiţi pretendenţi la titlu au venit cu tot felul de argumente.
Prin 1989, editorii de la Guinness au cedat nervos. Recordul pentru cel mai mare IQ a fost scos din evidenţe, pe motiv că măsurătoarea nu se poate face cu precizie, mai ales la nivelul superior.
Cât de relevant este să ai cel mai mare IQ? Este greu de dat un răspuns ferm la această întrebare. Testele IQ au fost concepute cu populația obișnuita în minte. Mulţi oameni de ştiinţă susţin că pentru oameni deosebiţi ar trebui făcute teste deosebite, diferite de cele ale oamenilor normali.
Chiar dacă or fi fost alţii mai sclipitori decât el, cert este că Kim Ung-yong e uluitor de inteligent. Şi îţi voi spune povestea lui.
De fapt, cine este Kim Ung-yong?
Kim Ung-yong s-a născut pe 7 martie 1963 în Seul, Coreea de Sud. A fost un copil minune.
După cum a povestit tatăl lui, care a fost profesor, micul coreean a început să vorbească la 6 luni.
Până la 3 ani ştia să citească. Şi nu doar în coreeană. Citea şi în japoneză (ai încercat vreodată?), germană şi engleză (care pentru un asiatic sunt la fel de dificile precum e coreeană pentru un occidental), plus alte câteva limbi – ca să nu se plictisească.
La 4 ani, vârsta când un copil abia ştie să numere bine, Kim Ung-yong rezolva deja integrale 1)”Record IQ is just another talent” – interviu cu Kim Ung-yong, realizat de Hwang Jurie şi publicat în The Korea Herald pe 6 octombrie 20102)”Education: What Ever Became of Geniuses?” – articol publicat în Time pe 19 decembrie 1977. În pauzele dintre ecuaţii, memora cuvinte. Ştia vreo două mii în engleză şi germană. Însă prefera să compună poezii şi eseuri în coreeană şi chineză. Părinţii, mândri de el, i le-au editat sub forma a două cărţulii. Deja presa internaţională scria despre el 3)”Korean genius, 4, poses problem for high school” – articol publicat în The Washington Post pe 10 aprilie 1967.
O să spui că părinţii exagerează când îşi laudă progenitura. Ei bine, Kim Ung-yong a primit invitaţia, chiar de la acea vârstă, de a se înscrie la Ulysses S. Grant High School, o prestigioasă instituţie de învăţământ din Los Angeles. Tatăl său l-a înscris în februarie 1967, pentru a deveni licean la 4 ani.
La 7 ani, rezolva ecuaţii diferenţiale în direct la o televiziune japoneză 4)”Record IQ is just another talent” – interviu cu Kim Ung-yong, realizat de Hwang Jurie şi publicat în The Korea Herald pe 6 octombrie 2010. Asta pentru cazul că mai avea cineva dubii ce îi poate capul. Pun pariu că la 7 ani şi tu făceai nişte liniuţe şi bastonaşe la fel de frumoase.
Micuţul pare desprins dintr-un roman SF. Iar la acea vreme capacităţile sale erau şi mai extraordinare decât ar fi în prezent. Totuşi, este real.
Vânătorii de capete de la NASA au pus mâna pe o minte incredibilă
Americanii nu puteau rata să vadă la treabă o astfel de minte rarisimă. Aşa se face că la 8 ani, Kim Ung-yong a fost adus la NASA.
La început a avut activităţi de învăţare. Dar din 1974, a lucrat în rând cu oamenii mari. Şi aşa a stat aproape un deceniu la NASA 5)”Record IQ is just another talent” – interviu cu Kim Ung-yong, realizat de Hwang Jurie şi publicat în The Korea Herald pe 6 octombrie 2010.
Foarte tare, nu?! Mai ales la acea vreme, când cursa spaţială era în toi şi primii oameni ajungeau pe Lună, mulţi puştani visau să lucreze la NASA.
Realitatea este însă că pentru Kim Ung-yong a fost un deceniu de neinvidiat. A caracterizat aceşti ani ca o perioadă de singurătate, o viaţă de robot. „Până la 18 ani mi-am dus viața ca o mașină – mă trezeam, rezolvam ecuația care îmi era atribuită zi de zi, mâncam, dormeam și așa mai departe. Altceva nu făceam, eram singur și nu aveam prieteni,” spune el, aducându-şi aminte de acea perioadă 6)”Record IQ is just another talent” – interviu cu Kim Ung-yong, realizat de Hwang Jurie şi publicat în The Korea Herald pe 6 octombrie 2010.
Copleşit de dorul pentru mama sa, îşi dă seama că ceva nu e în regulă cu viaţa pe care o ducea şi pleacă de la NASA.
Înapoi acasă, din lac în puţ!
Şi iată-l reîntors în Coreea natală, unde singurătatea îi este înlocuită de lumina orbitoare a reflectoarelor mass-media. Toate ziarele scriau despre el şi şi-a dat seama imediat că mai rău decât să n-ai prieteni e să stea toţi cu ochii pe tine.
În acei ani nu exista social-media, aşa că ziariştii aveau o putere deosebită şi profitau de ea pentru a sta tot timpul pe capul lui Kim Ung-yong. Un cap deosebit de inteligent – care, în mod firesc, „dădea bine” în paginile publicaţiilor. Desigur, nu ducea dorul zilelor fade petrecute în turnul de fildeş de la NASA, dar parcă nici să fie băgat în seamă atât de mult nu era bine.
S-a hotărât că vrea să intre în rândul lumii. Să fie şi el un tânăr ca toţi ceilalţi. Să recupereze ceva din timpul pierdut.
A vrut să se angajeze într-un post cuminte, nimic atractiv pentru presă.
Le spunea tuturor că există o mulţime de talente şi fiecare domeniu are vârful lui, că el are doar un astfel de talent, nu mare lucru. Dar te pui cu presa? Imediat i-a fost pusă anatema de „geniu ratat”. Lăudat peste măsură în prima fază, tânărul era acum atacat de presă şi dat exemplu de cum îţi poţi rata fericirea. Se poate spune şi aşa, dacă priveşti viaţa numai prin prisma banilor şi a faimei. Doar că Kim Ung-yong era suficient de deştept încât să realizeze că banii şi faima nu înseamnă fericire.
Aşa că iată-l căutând un job, ca tot omu’. Probabil te gândeşti că trebuie să fi fost floare la ureche, că o astfel de minte poate lucra oriunde vrea.
Doar că până şi un om deosebit se loveşte de sistem. Ca să se angajeze, avea nevoie de diplome. N-ai hârtia, nu eşti bun. Pentru că trăise de mic în Statele Unite, iar participarea sa în sistemul educaţional fusese cam haotică, nu avea aşa ceva.
Cred că deja ţi-ai dat seama: când ai un IQ de 210, orice problemă complicată devine una simplă. Într-un singur an şi-a dat toate examenele de şcoală elementară şi gimnazială, iar în anul următor a luat toate examenele de liceu. Apoi a făcut o facultate, una din provincie, mai mult din plăcerea de a sta alături de cei din generaţia sa, de a-şi face prieteni, de a avea experienţe de viaţă. Pe scurt, de a fi un om normal.
Şi apoi s-a angajat: funcţionar într-un birou!
Acum, să nu crezi că şi-a renegat inteligenţa. Pe parcursul vieţii a publicat studii de hidraulică, iar în 2007 a cedat ispitei de a deveni lector universitar. Doar că asta e departe de ce au sperat alţii de la el.
Valoarea inteligenţei
Criticii testelelor IQ trag un semnal de alarmă, spunând că acestea nu iau în calcul alte tipuri de inteligență. Persoanele cu capacitate intelectuală mare, foarte bune la matematică sau cu abilităţi lingvistice de invidiat, pot eșua în alte domenii, cum ar fi inteligenţa emoţională.
De asemenea, nu este neobișnuit pentru o persoană foarte inteligentă să eșueze complet la bunul simț, aşa zisele „jigodii culte”. Cunoşti genul, enciclopedii ambulante care au o deosebită plăcere să îşi etaleze deşteptăciunea doar pentru a se ridica pe ei în slăvi şi a te face pe tine una cu pământul. Aceşti oameni dau greş cu brio la capitolul relaţii umane. Nu sunt de criticat, sunt de plâns, dar trebuie să recunoşti că cer palme, nu?! Iar cine cere palme sigur nu se poate lăuda cu o mulţime de prieteni.
Există, de asemenea, încă o problemă: testul ia în calcul viteza cu care poţi rezolva nişte sarcini, în timp ce adevărata strălucire se vede adesea în opera de o viață. Există minţi strălucite care nu au un IQ extrem de mare. Aşa cum îţi spuneam, Stephen Hawking este situat în jurul valorii de 160, nivel de geniu cu siguranță, dar cu mult sub 200.
Întrebat dacă e fericit, Kim Ung-yong a răspuns: „Îmi consider viaţa un succes – nu mulţi au ocazia să facă ce vor în viaţă, dar eu o fac.” 7)”Record IQ is just another talent” – interviu cu Kim Ung-yong, realizat de Hwang Jurie şi publicat în The Korea Herald pe 6 octombrie 2010 Atât de simplu! Şi eu, şi tu ştim asta. Acum, că avem confirmarea unui geniu, mai are rost să ne îndoim?!
Multe genii şi-au dedicat întreaga viaţă urmăririi unui scop ştiinţific. Unii şi-au găsit calea în a face ce se aştepta de la ei, alţii au luat-o razna.
Coreeanul nostru nu s-a simţit în largul său ca prizonier al propriei deşteptăciuni. Mi-l închipui parcurgând un cerc, şi nu urcând un munte. Mergi, mergi, mergi, şi deodată te întorci de unde ai plecat. Pentru un rătăcit, acest lucru e fatal. Pentru Kim Ung-yong, a fost un lucru deliberat. A fost sus, a văzut ce e acolo şi a preferat să se întoarcă printre oamenii obişnuiţi. Aşa s-a împlinit. La ce bun să fi fost inteligent, dacă asta nu l-ar fi ajutat să-şi găsească liniştea interioară?
„Fericiţi cei săraci cu duhul.” Poate că pilda hristică se aplică în acest caz. Sau poate că are şi înţelesuri mai profunde. Nu ştiu să îţi răspund, IQ-ul meu e printre cele normale. Tu ce crezi?
Un clasament al celor mai inteligente vedete feminine, cu multe amănunte surprinzătoare despre fiecare
O serie de faţete puţin cunoscute ale lui Albert Einstein, cu fotografii surprinzătoare şi o înregistrare muzicală rară
Transcrierea memorabilului discurs al lui Steve Jobs, ilustrată cu imagini rare şi adnotată cu alte informaţii spectaculoase
Referinţe
| ↑1, ↑4, ↑5, ↑6, ↑7 | ”Record IQ is just another talent” – interviu cu Kim Ung-yong, realizat de Hwang Jurie şi publicat în The Korea Herald pe 6 octombrie 2010 |
|---|---|
| ↑2 | ”Education: What Ever Became of Geniuses?” – articol publicat în Time pe 19 decembrie 1977 |
| ↑3 | ”Korean genius, 4, poses problem for high school” – articol publicat în The Washington Post pe 10 aprilie 1967 |
Ţi-a plăcut articolul? Acum e rândul tău. Ne faci o mare bucurie dacă îl recomanzi şi prietenilor:
Şi nu uita să ne scrii părerea ta într-un comentariu – chiar ne interesează!
Cam stupid acest articol din mai multe privinte.
Mda, ai aruncat un cuvant urat fara sa dai explicatii. Bun comentariu si de folos!
Coplesitor … Multumim ptr articol!