Poţi să-i pui aripi unui porc, dar nu aşa îl faci acvilă.

În timp ce oamenii se tem de crize financiare şi de alimente modificate genetic, unele animale nu ştiu cum să se ferească de necazurile care le pică din cer.

Acestea sunt păsările de pradă, care sfâşie fără milă şi fără mustrări de conştiinţă. Sunt atât de puternice, încât rareori se găsesc alte animale care să le doboare. Și, după ce că au multă forţă, mai sunt şi mari! Ucid în moduri diferite şi au preferinţe alimentare variate.

Citeşte mai departe dacă vrei să vezi ce le poate pielea!

Vulturul pleşuv negru – un vultur mare din toate punctele de vedere

Una dintre cele mai mari păsări de pradă e vulturul pleşuv negru (Aegypius monachus). De fapt, luând în calcul mai multe criterii, mulţi specialişti spun că este cea mai mare pasăre de pradă pe care o mai poţi vedea. (Compararea păsărilor e o treabă foarte dificilă, pentru că există mulţi factori, iar părerile specialiştilor diferă adesea.)

Avem de-a face cu un păsăroi de circa 98-120 centimetri lungime. Are între 6 şi 14 kilograme ¹⁾”Vultures: Their Evolution, Ecology and Conservation” de Michael O’Neal Campbell, carte publicată de CRC Press în 2015 – cam cât un copilaş slăbănog. Doar nu o să-ţi fie teamă de un ţânc! (Dacă te-ai umflat destul în pene, mai gândeşte-te.)

Ai zice că nu e mare pasăre. Dar stai să vezi când îşi întinde aripile! Deschiderea acestora este undeva între 2,5 şi 3,1 metri ²⁾”Vultures: Their Evolution, Ecology and Conservation” de Michael O’Neal Campbell, carte publicată de CRC Press în 2015. Imaginează-ţi că ţi-ai lungit oasele pe pătură la un picnic, iar umbra vulturului te acoperă oricât ai fi de lung. E destul de înspăimântător să-l vezi de aproape.

Dar nu-ţi face prea multe griji. Vulturii se hrănesc în principal cu mortăciuni. Doar să mai dai şi tu câte un semn de viaţă din când în când.

În latină, monachus înseamnă călugăr. I s-a spus aşa pentru că are penele negre.

Trăieşte în Eurasia, însă este aproape pe cale de dispariţie. În multe ţări, mai ales din Europa, a dispărut deja ³⁾”Globally Threatened Birds in Europe” – carte publicată de Consiliul Europei în 1996.

Vulturul himalayan – mereu la înălţime

Un alt vultur, care se măsoară de la egal la egal cu vulturul pleşuv negru, este vulturul himalayan (Gyps himalayensis). După unii specialişti, chiar ar fi ceva mai mare. Cert este că nu are concurenţă prin munţii Himalaya, acolo unde trăieşte de obicei. Rareori coboară sub 2000 de metri altitudine, dar a fost văzut chiar şi la 9000 de metri ⁴⁾”Tibet” de Michael Buckley, carte publicată de Bradt Travel Guides în 2012. Este o pasăre mereu la înălţime – la propriu.

Deschiderea aripilor este practic aceeaşi ca la vulturul pleşuv negru: de obicei între 2,6 şi 2,9 metri, cu un maxim măsurat de 3,06 metri ⁵⁾”Raptors of the World” de James Ferguson-Lees şi David A. Christie, carte publicată de Princeton University Press în 2006. Dar lungimea sa poate ajunge la un metru şi jumătate, în special din cauza gâtului care se lungeşte. (Pasărea asta ştie să facă gât, la propriu.)

Vulturul cu barbă – şi cu pofte neobişnuite

Zăganul sau vulturul cu barbă (Gypaetus barbatus) e una dintre cele mai mari, dar mai puţin cunoscute păsări de pradă din lume.

Cu o lungime de circa 100-120 centimetri şi o greutate de 4,5 kilograme ⁶⁾”Lammergeier (Gypaetus barbatus)” în Wildscreen Arkive, are o întindere a aripilor impresionantă, de peste trei metri.

Dacă în general vulturilor le place carnea leşurilor, aceştia nu prea se ating de ea. Au o preferinţă mai bizară, cel puţin pentru păsări: măduva. Şi nu sunt proşti, pentru că măduva se păstrează mult timp în os. Este şi foarte hrănitoare.

Oasele mici le mănâncă cu totul, fiindcă stomacul lor foarte acid le poate digera. Dar cum sparg oasele mari? Nu folosesc un ciocan, evident! Ridica oasele în aer şi le dau drumul de la înălţime, uneori de mai multe ori, lovindu-le de stânci sau de pietre până se sfărâmă ⁷⁾”Lammergeier (Gypaetus barbatus)” în Wildscreen Arkive.

La fel procedează cu bietele broaşte ţestoase care le ies în cale: dau cu ele de pământ până când le sparg carapacea.

După cum povesteşte Valerius Maximus, dramaturgul antic Eschil ar fi fost omorât de o broască ţestoasă. Sigur că nu a sărit ţestoasa la gâtul lui. I-a fost aruncată în cap de un vultur cu barbă. I-o fi confundat capul chel cu o stâncă?

Dar ce să vezi?! În Iran, această pasăre este aducătoare de noroc şi fericire (cel puţin aşa zice lumea). Dar nu un „noroc” ca cel adus lui Eschil. Cică dacă umbra marii păsării te acoperă complet, ajungi mare baştan. Păi, dacă vezi vreodată umbra unei astfel de păsări că te acoperă, vei zice că ai noroc dacă scapi!

Ai auzit de Şimon Perez, fostul preşedinte al Israelului? De fapt, numele său de familie era Perski. În 1945, avea nişte treabă prin deşertul Negev şi a găsit cuibul unor vulturi cu barbă. Pe acolo li se spune „peres”. I-au plăcut atât de mult, încât şi-a schimbat numele ⁸⁾”Flight of Fancy” de Stephen Marche, articol publicat de The New Republic în 13 iunie 2008.

Condorul andin – cea mai faimoasă zburătoare mare

În general, vulturii nu au o reputaţie prea bună. Dar nu ştiu cum se face, condorii – care sunt din neam – au o imagine romantică. Li s-au dedicat cântece de succes şi oamenii le visează zborul.

O fi din cauză că nu sunt tocmai vulturi? Fac parte dintre aşa-numiţii vulturi din Lumea Nouă ⁹⁾”New World vulture” în Wikipedia. Numai că oamenii de ştiinţă sunt nehotărâţi de ceva vreme cum să îi claseze pe condori. Mulţi au zis chiar că sunt un fel de… berze! Asta face şi să fie excluşi adesea din discuţiile despre prădătoare. Totuşi, bunul-simţ nu ne înşală: cercetări mai noi, bazate pe analize ADN, arată că şi condorii sunt păsări de pradă, înrudite cu celelalte, chiar dacă pe altă ramură de evoluţie ¹⁰⁾”Whole-genome analyses resolve early branches in the tree of life of modern birds” – studiu realizat de Erich D. Jarvis, Siavash Mirarab, Andre J. Aberer, Bo Li, Peter Houde, Cai Li, Simon Y.W. Ho, Brant C. Faircloth, Benoit Nabholz, Jason T. Howard, Alexander Suh, Claudia C. Weber, Rute R. da Fonseca, Jianwen Li, Fang Zhang, Hui Li, Long Zhou, Nitish Narula, Liang Liu, Ganesh Ganapathy, Bastien Boussau, Md. Shamsuzzoha Bayzid, Volodymyr Zavidovych, Sankar Subramanian, Toni Gabaldón, Salvador Capella-Gutiérrez, Jaime Huerta-Cepas, Bhanu Rekepalli, Kasper Munch, Mikkel Schierup, Bent Lindow, Wesley C. Warren, David Ray, Richard E. Green, Michael W. Bruford, Xiangjiang Zhan, Andrew Dixon, Shengbin Li, Ning Li, Yinhua Huang, Elizabeth P. Derryberry, Mads Frost Bertelsen, Frederick H. Sheldon, Robb T. Brumfield, Claudio V. Mello, Peter V. Lovell, Morgan Wirthlin, Maria Paula Cruz Schneider, Francisco Prosdocimi, José Alfredo Samaniego, Amhed Missael Vargas Velazquez, Alonzo Alfaro-Núñez, Paula F. Campos, Bent Petersen, Thomas Sicheritz-Ponten, An Pas, Tom Bailey, Paul Scofield, Michael Bunce, David M. Lambert, Qi Zhou, Polina Perelman, Amy C. Driskell, Beth Shapiro, Zijun Xiong, Yongli Zeng, Shiping Liu, Zhenyu Li, Binghang Liu, Kui Wu, Jin Xiao, Xiong Yinqi, Qiuemei Zheng, Yong Zhang, Huanming Yang, Jian Wang, Linnea Smeds, Frank E. Rheindt, Michael Braun, Jon Fjeldsa, Ludovic Orlando, F. Keith Barker, Knud Andreas Jønsson, Warren Johnson, Klaus-Peter Koepfli, Stephen O’Brien, David Haussler, Oliver A. Ryder, Carsten Rahbek, Eske Willerslev, Gary R. Graves, Travis C. Glenn, John McCormack, Dave Burt, Hans Ellegren, Per Alström, Scott V. Edwards, Alexandros Stamatakis, David P. Mindell, Joel Cracraft, Edward L. Braun, Tandy Warnow, Wang Jun, M. Thomas P. Gilbert şi Guojie Zhang, publicat în Science pe 12 decembrie 2014.

Cel mai cunoscut este condorul andin (Vultur gryphus). Trăieşte în Munţii Anzi, după cum arată şi denumirea.

Condorii andini sunt renumiţi pentru aripile lor imense, cu o întindere de circa 3 metri. Există un document din 1861 în care se spune despre un condor din Peru, care ar fi avut 14 picioare şi 2 inchi (432 de centimetri) – dar e greu de crezut. Cea mai mare măsurătoare credibilă indică 320 de centimetri, dar trăgând de aripi, nu în poziţia naturală de zbor ¹¹⁾”Raptors of the World” de James Ferguson-Lees şi David A. Christie, carte publicată de Princeton University Press în 2006. Oricum, după multe păreri, cele mai mari exemplare au cea mai mare deschidere a aripilor pentru o pasăre de pradă. Condorii andini cântăresc 11-15 kilograme, aşa că pot fi consideraţi mai mari decât un vultur pleşuv negru. Depinde pe cine întrebi.

Condorii andini zboară până la 200 de kilometri pe zi, numai or găsi un leş de devorat. Dar dacă îi răzbeşte foamea, pun osul la treabă şi vânează ce animăluţe găsesc.

Condor californian – lunganul carnivor

Condorul californian (Gymnogyps californianus) este varianta nord-americană a condorului andin. Este mai puţin faimos, dar nu mai puţin de băgat în seamă.

Aripile sunt ceva mai mici, până în 3 metri – însă suficient cât să aibă cele mai mari aripi din America de Nord.

Din cioc până în vârful cozii au între 109 şi 140 de centimetri. Asta le face cele mai lungane păsări de pradă ¹²⁾”Vultures: Their Evolution, Ecology and Conservation” de Michael O’Neal Campbell, carte publicată de CRC Press în 2015.

Condorii californieni nu mănâncă regulat. Pot trece săptămâni fără să înghită ceva. Dar şi când o fac, se îndoapă ca sparţii. Se pot îngreuna cu mai mult de 10% după un prănz din ăsta. (Imaginează-ţi că ai mânca 7 kile de carne la o singură masă!) Nu prea ştie ce e un stil de viaţă sănătos. Poate şi de aceea sunt pe cale de dispariţie.

Vulturul nubian – moartea în vacanţă

Un alt vultur mare puţin cunoscut este vulturul nubian (Torgos tracheliotus), care trăieşte în ţinuturile semiaride şi deşertice ale Africii. Dacă vreo pasăre s-a întors vreodată din iad, asta trebuie să fie.

Are o întindere a aripilor de circa 2,5-2,9 metri şi o lungime care ajunge până la 115 centimetri.

Are un cioc puternic, de 10 centimetri – cel mai mare la păsările de pradă. Nu e pretenţios la mâncare. Se hrăneşte cu cadavre şi nu se sfieşte să atace orice animal care e mai puţin puternic decât el, de la o pasăre flamingo până la o antilopă sau o gazelă. Dar este şi un tâlhar fără scrupule: fură ouăle şi puii altor păsări.

Este un vultur foarte agresiv. Dacă vrea un leş, nu-l interesează că alţii l-au găsit înaintea lui. Îi goneşte pe toţi. Mortăciunea e doar a lui!

Acvila harpia – o pasăre ce răsare din legendă

Cum vulturii se hrănesc mai mult cu leşuri, nu sunt tocmai admirabili. Dar dacă discutăm de veritabili vânători aerieni, iată una dintre cele mai mari păsări răpitoare care stă cu ochii pe tot ce mişcă: acvila harpia (Harpia harpyja).

În mitologie, harpia era o pasăre monstruoasă, cu chip de femeie. Iniţial, harpiile erau văzute ca fiind frumoase, dar în timp au devenit tot mai urâte în reprezentările lor. Până când au devenit o metaforă pentru cea mai nesuferită femeie cu care poţi avea de-a face.

Femelele păsării actuale ajung la o lungime de 1 metru, o deschidere a aripilor de 2,3 metri şi o greutate de 9 kilograme ¹³⁾”Eagles” de Rebecca L. Grambo, carte publicată de Voyageur Press în 2003. Sunt mâncăcioase, aşa că se pot îngrăşa chiar mai mult (de obicei, după căsătorie).

Masculii sunt puţin mai scunzi, dar mult mai supli – aproape pe jumătate. E clar cine cântă la ei în familie.

Acvila harpia are gheare uriaşe. Acestea pot să ajungă la dimensiunile ghearelor unui urs grizzly. Vânează leneşi (nu oameni, ci mamiferele numite leneşi), păsări, maimuţe, rozătoare şi iguane.

Are vederea foarte ageră. Când vrea să ţintească mai bine cu privirea din zbor, îşi poate întoarce capul în jos. Scapă cine poate.

O pasăre atât de mare are nevoie de un cuib pe măsură. Cuibul de acvilă harpia are diametrul de 1,5 metri. Îţi dai seama că este isteaţă dacă poate construi aşa ceva!

Trăieşte în sudul Braziliei, sud-estul Mexicului şi nordul Argentinei ¹⁴⁾”Eagles (Endangered!)” de Karen Haywood, carte publicată de Benchmark Books în 2008. În Panama este chiar pasărea naţională ¹⁵⁾”Panama” de Sarah Woods, carte publicată de Bradt Travel Guides în 2009.

Vulturul de mare al lui Steller – tronează deasupra apelor

Vulturul de mare al lui Steller (Haliaeetus pelagicus) este, de fapt, o acvilă mare, care concurează cu acvila harpia la titlul de cea mai grea acvilă.

Şi în acest caz, femelele sunt mai mari decât masculii. Ele au 9 kilograme, iar ei, 6 ¹⁶⁾”Steller’s sea eagle (Haliaeetus pelagicus)” în Wildscreen Arkive. Însă unii specialişti susţin că această pasăre poate ajunge la 12,7 kilograme, ceea ce ar fi un record printre acvile.

Are o deschidere a aripilor care uneori ajunge la 2,5 metri, cu o medie estimată la 2,13-2,2 metri ¹⁷⁾”Raptors of the World” de James Ferguson-Lees şi David A. Christie, carte publicată de Princeton University Press în 2006. Ţinând cont de caracteristicile medii, unii specialişti consideră că este cea mai mare acvilă.

Aceste păsări sunt stăpânii cerului în estul Rusiei. Migrează în insulele japoneze Hokkaido şi Kuril în timpul iernii. Uneori ajung şi în Peninsula Coreeană.

Ciocul lor galben e foarte mare şi arcuit, perfect pentru prinderea şi sfâşierea somonului, dar şi a altor pesti. La nevoie, se înfruptă şi din leşurile leilor de mare şi ale focilor ¹⁸⁾”Steller’s sea eagle (Haliaeetus pelagicus)” în Wildscreen Arkive.

Te gândeşti şi tu la ce mă gândesc şi eu, aşa-i? Par să muncească destul de mult păsările astea de pradă pentru hrana lor. Aşa o fi, dar le place şi să primească totul de-a gata, altfel nu şi-ar mai fura unele altora prada. Fenomenul se întâlneşte şi la alte specii din lumea animală şi se numeşte cleptoparazitism.

Vulturii de mare sunt consideraţi specie vulnerabilă şi insulele din Japonia spre care migrează în timpul iernii sunt monitorizate.

Codalbul – cel mai mare prădător european

Codalbul (Haliaeetus albicilla) este cea mai mare pasăre de pradă din Europa ¹⁹⁾”White-tailed eagle (Haliaeetus albicilla)” în Wildscreen Arkive. Trăieşte mai ales în Rusia, Norvegia, Danemarca, Germania, Polonia, sud-vestul Groenlandei şi Suedia.

Deschiderea aripilor poate ajunge la 2,4 metri ²⁰⁾”White-tailed eagle (Haliaeetus albicilla)” în Wildscreen Arkive. Doar puţin sub deschiderea maximă atribuită vulturului de mare al lui Steller. Dar dacă ne uităm la medie, codalbul are 2,18 metri. Cum la concurentul său specialiştii nu se pun de acord cu privire la medie, depinde pe cine întrebi dacă vrei să afli care e mai mare.

Acvila filipineză – cu un chip înşelător

Un concurent ca mărime pentru acvila harpia este acvila filipineză (Pithecophaga jefferyi). Cert este că această pasăre de pradă e cea mai lungă acvilă: până la 1,12 metri.

Deschiderea aripilor este de 2 metri. Deşi este atât de înfiorătoare şi puternică, cântăreşte doar circa 6,5 kilograme ²¹⁾”Eagles” de Rebecca L. Grambo, carte publicată de Voyageur Press în 2003.

Se hrăneşte cu animale vii. Le ucide chiar ea. Iniţial a fost denumită acvila mâncătoare de maimuţe, pentru că băştinaşii povesteau că doar asta mănâncă. Dar s-a dovedit că are un meniu variat: de la lilieci până la căprioare. Chiar şi prăzile mari le cară la cuib. O avea şi frigider?

Probabil ţi-ai imaginat deja cum arată bestia asta. Te întrebi, poate, dacă o scoate şi foc din cioc. Mai bine ţi-o arăt! Are o moacă „criminală”.

În Filipine e considerat pasăre naţională. Filipinezii spun că este regele păsărilor. Din păcate, e pe cale de dispariţie. (Cam aşa e cu monarhia în zilele noastre.)

Acvila marţială – pasăre de luptă

Acvila marţială (Polemaetus bellicosus) e cea mai mare acvilă din Africa.

Deschiderea aripilor este printre cele mai mari la acvile: până la 260 de centimetri ²²⁾”Southern African Wildlife” de Mike Unwin, carte publicată de Bradt Travel Guides în 2011. Dat fiind că are o coadă foarte scurtă, lungimea e ceva mai mică relativ la aripi – între 78 şi 96 de centimetri. Cântăreşte doar între 3,1 şi 6,2 kilograme, ceea ce o face să nu fie considerată un candidat la titlul de cea mai mare acvilă.

Masculii sunt mai mici decat femelele. Sunt monogami şi fideli – nu îşi schimbă partenerii de-a lungul vieţii. (Crezi că ar îndrăzni să le zboare ochii după altele?!)

Acvila marţială vede cel puţin de 3 ori mai bine decât un om. Şi este incredibil de puternică. Dacă ocheşte prin savană vreo vietate la care pofteşte, e ca şi halită – chiar dacă sunt şerpi veninoşi.

Este în război cu leii, pentru că nu se fereşte să răpească un pui de leu când îi e foame. Dar şi când o prind leii, rămân doar fulgii. (Chiar că e mâncătorie între ei!)

Este în război şi cu oamenii, pentru că se dă la miei. Iar cu omul nu te pui! Aşa se face că specia a ajuns ameninţată cu dispariţia.

Acvila coronată – leopardul zburător

O altă pasăre „supărată” de prin aceleaşi regiuni este acvila coronată (Stephanoaetus coronatus). Doar că cele două specii şi-au împărţit domeniile: în timp ce acvila marţială preferă savana, acvila coronată preferă zonele împădurite. Când se întâlnesc, să vezi scandal!

Acvila coronată are o lungime între 80 şi 99 de centimetri, iar deschiderea aripilor este între 1,6 şi 2,1 metri ²³⁾”Field Guide to the Birds of Ghana” de Nik Borrow şi Ron Demey, carte publicată de Christopher Helm Publishing Company în 2010. Are o greutate de doar 3-4 kilograme, dar atacă animale chiar şi de 10 ori mai grele!

Localnicii îi spun leopardul aerului. Comparaţia nu e deloc întâmplătoare, cele două vietăţi fiind la fel de feroce. Acvila coronată este atât de puternică, încât poate zdrobi cu ghearele craniul unei maimuţe – hrana sa preferată. Doboară până şi antilope mici.

Acvila de munte – acvila cea mai răspândită

Acvila de munte (Aquila chrysaetos) e una dintre cele mai cunoscute păsări de pradă din lume. Trăieşte în nordul Africii, în Eurasia şi în America de Nord.

Lungimea ei variază între 73 şi 86 de centimetri, iar întinderea aripilor între 185 şi 220 de centimetri ²⁴⁾”Golden Eagle” în All About Birds. N-o fi ea cea mai mare acvilă, dar sigur candidează la titlul de cea mai feroce.

Vânează păsări mici, iepuri, capre, oi şi vulpi. Dar este foarte îndrăzneaţă, si nu are reţineri să atace animale mai mari, precum renii şi cerbii.

O acvilă de munte poate să pună la pământ un om în toată firea. Prin unele părţi circulă poveşti despre acvile de munte care au înşfăcat copilaşi, pentru ca mai târziu rămăşiţele lor să fie găsite în cuiburi. Dar să trecem peste poveştile de groază, care probabil sunt doar poveşti ²⁵⁾”Do Eagles Really Snatch Babies?” de Forrest Wickman, articol publicat în Slate pe 19 decembrie 2012. (Să nu-mi spui de filmarea care a îngrozit lumea în 2012 – autorul a recunoscut că e trucaj.)

Un lucru e cert: acvila de munte se crede mai mare şi mai tare decât alte păsări de pradă, din moment ce uneori le atacă şi le ucide fără milă. Agresivitatea acestor păsări nu a trecut neobservată, aşa că vânătorii nomazi din Kazahstan s-au apucat să le dreseze ca să omoare lupi.

Acvila de munte are şi un zbor incredibil de rapid. Poate atinge chiar şi 128 km/h în zbor orizontal, fiind astfel cea mai rapidă pasăre în zbor. Iar picajul este năpraznic – până la 320 km/h ²⁶⁾”Aquila chrysaetos” în Animal Diversity Web!

Șoimul de tundră – cel mai mare şoim

Chiar dacă e mic comparativ cu vulturii şi acvilele, şoimul de tundră (Falco rusticolus) e cel mai mare dintre şoimi.

Șoimul de tundră e o pasăre răpitoare de zi. Are între 50 şi 63 de centimetri ²⁷⁾”Gyrfalcon” în The Peregrine Fund. Aripile lui întinse măsoară între 1,2 şi 1,3 metri (de la 4 la 4 ½ picioare).

Trăieşte in regiunile arctice si subarctice din Islanda, Groenlanda, America de Nord, Asia şi Europa. Vânează în general păsări de apă, marmote, veveriţe, iepuri şi alte animale terestre ²⁸⁾”Gyrfalcon” în The Peregrine Fund.

Şoimul călător – cea mai rapidă pasăre

Un alt şoim impresionant este şoimul călător (Falco peregrinus), care are o lungime între 34 şi 58 de centimetri, iar deschiderea aripilor sale măsoară între 74 şi 120 de centimetri. Însă nu acestea sunt punctele sale forte.

Şoimul călător excelează la viteză. Dacă te gândeai că acvila de munte este iute, află că şoimul călător o poate întrece. În zbor orizontal poate atinge 105-110 km/h, adică ceva mai puţin decât acvila de munte. Însă în picaj, acest şoim este inimaginabil. Viteza i-a fost măsurată la 389 km/h ²⁹⁾”Falling with the Falcon” de Tom Harpole, articol publicat în Air & Space Magazine din martie 2005! Prada abia apucă să-şi dea seama că se află în pericol. Nu doar că este cea mai rapidă pasăre actuală, este şi cea mai rapidă vietate. Pe lângă acest şoim, renumitul ghepard abia se mişcă la 120 km/h ³⁰⁾”Animal Records” de Mark Carwardine, carte publicată de Sterling în 2008. Zici că e o maşină de Formula 1!

Bufniţa pescar – cea mai mare bufniţă

Buhuhu! Bufniţa pescar (Bubo blakistoni) este cea mai mare bufniţă din lume – are o întindere a aripilor care se apropie de 2 metri ³¹⁾”Owls of the World” de Claus König), Friedhelm Weick şi Jan-Hendrik Becking, carte publicată de Yale University Press în 2009!

I se mai spune şi bufniţa lui Blakiston, în memoria naturalistului englez Thomas Blakiston. Trăieşte în nord-estul Asiei, în special în Japonia şi Siberia. Mănâncă mai ales peşte, dar vânează şi broaşte, amfibieni şi mamifere mici. Din păcate, este ameninţată cu dispariţia.

Femelele sunt mai mari decât masculii şi surprinzător de grele comparativ cu alte bufniţe. Au lungimea între 60 şi 72 de centimetri, iar greutatea este 3 şi 4,5 kilograme ³²⁾”Birds of East Asia: China, Taiwan, Korea, Japan, and Russia” de Mark Brazil, carte publicată de Princeton University Press în 2009.

Buha – marea bufniţă

Aproape la egalitate cu bufniţa pescar se află buha (Bubo bubo). Este larg răspândită, aşa că are toate şansele să rămână cea mai mare bufniţă din lume. Femelele sunt mai mari, ajungând la o lungime de 75 de centimetri şi o deschidere a aripilor de 188 centimetri. Femelele, mai mari decât masculii, cântăresc între 1,75 şi 4,2 kilograme ³³⁾”Eurasian eagle-owl (Bubo bubo)” în Wildscreen Arkive.

Zburătoare periculoase din alte vremuri

Ți se par mari şi periculoase păsările despre care tocmai ţi-am povestit? Înseamnă că n-au ajuns la urechile tale poveşti despre creaturile zburătoare dispărute.

Nu am ales cuvântul „creaturi” întâmplător. Ucigaşii zburători din trecut, cu care nu avem plăcerea (sau neplăcerea) să fim contemporani, nu erau doar păsări, ci şi reptile. Da, reptile zburătoare! Quetzalcoatlus northropi, reptila ale cărei aripi întinse măsurau 12 metri, rămâne cel mai mare animal zburător care a existat vreodată.

Chiar şi păsările de pradă din trecut erau mult mai mari decât cele de azi. Acvila lui Haast (Harpagornis moorei) era o acvilă mai mare şi mai ucigătoare decât toate cele care există acum. Argentavis magneficens, un strămoş al vulturilor, avea o întindere a aripilor de 7 metri şi putea să mănânce animale surprinzător de mari. Pelagornis sandersi era şi mai mare, dar se mulţumea cu peşte, aşa că celelate vieţuitoare n-aveau motive să se teamă când o vedeau.

Zburătoarele din trecut, cele care se ocupau cu vânatul, erau mai fioroase decât cele de acum. Dar nici cu pofta de carne a păsărilor de pradă actuale nu mi-e ruşine. Nu o vrea niciuna să devină vegetariană?!