E nevoie de curaj pentru a te maturiza şi a deveni cel care eşti cu adevărat.
Orice fiinţă este modelabilă. Ca o plastilină. Presiunile exterioare conduc la transformări. Însă ele trebuie „aprobate” în interior. Nu întotdeauna se întâmplă conştient, dar ar fi bine să fie aşa. Atunci îţi iei frâiele în mâini.
Fiecare vârstă are importanţa ei, dar adolescenţa este esenţială pentru a-ţi desena viitorul. Şi cea mai risipită. Foarte puţini adolescenţi îşi dau seama în ce moment minunat se află pentru a declanşa o viaţă uimitoare. Am fost acolo şi ştiu ce am făcut bine şi ce am ratat.
Ca orice părinte, doresc tot ce e mai bun pentru copilul meu. Mai are mult până la adolescenţă. Dar viaţa m-a învăţat că ideile trebuie scrise atunci când îţi vin, până nu zboară. Aşa că le scriu acum – mai ales că poate şi tu vei găsi un folos în ele.
Dacă eşti la vârsta magică a adolescenţei, ştiu că nu suferi „dădăceala”. (Cui îi place?!) M-aş bucura doar să te gândeşti la ce spun. Să treci ideile prin propria gândire. Poţi să-mi dai dreptate sau poţi să-mi spui că greşesc. (Chiar poţi!)
Dacă ai trecut de adolescenţă… Oare chiar ai trecut?! Adolescenţa rămâne cumva în viaţa noastră, chiar dacă într-o proporţie mai mică. Dar e suficient ca să îl poţi însufleţi pe adolescentul din tine. Şi poate ai adolescenţi în jurul tău…
Pe această pagină:
Acum se pune temelia viitorului
În adolescenţă, ai un mare avantaj: nu îţi faci griji pentru ziua de mâine. Părinţii se ocupă de asta.
Nu ai copii, nu ai angajaţi. Dacă încerci să faci ceva şi nu-ţi iese, nu sunt alţi oameni care să depindă de tine. Această libertate este grozavă!
Aşa că ai câţiva ani în care să testezi apele pentru viaţă. Poţi încerca o pasiune, o meserie, o afacere – chiar dacă e cumva o joacă. Dacă descoperi că nu ţi se potriveşte, nu e nicio problemă. Poţi schimba uşor direcţia.
Ştiu, este o perioadă în care şcoala îţi mănâncă destul de mult timp. În rest, vrei să faci ceva distractiv – se apropie momentul când va trebui să ai un job şi îţi e teamă că atunci s-a cam terminat cu distracţiile.
Da, distrează-te cât poţi! Numai că atunci când faci din asta un scop în sine, de obicei ajungi să pierzi timpul. Dacă tragi linie la sfârşitul zilei, s-ar putea să constaţi că ai avut nişte momente în care te-ai simţit bine, dar care nu înseamnă nimic.
Marea şmecherie este să descoperi cum te poţi distra făcând lucruri care te cresc interior. Chiar şi când îţi faci temele!
Primul pas este să te îndrăgosteşti. Şi nu mă gândesc la ştii-tu-cine. Să te îndrăgosteşti de ce îţi place mai mult să faci.
Apoi, fă ceva creativ din asta. De la un video blog până la jucării din materiale inedite, de la poezie până la accesorii vestimentare, de la grafică la roboţei, posibilităţile sunt nelimitate. Să creezi ceva cu mintea şi mâinile tale bate orice şuetă în faţa blocului. Iar dacă îţi faci griji că astfel vei avea mai puţin timp pentru prieteni, îi poţi angrena şi pe ei. Ba chiar îţi poţi face prieteni noi, mai pe sufletul tău.
Am pus prima dată mâna pe un calculator pe la 16 ani. Pe atunci era o raritate. Bineînţeles că m-am jucat pe el. Dar tot mai mult mă atrăgea programarea. Să înşir câteva comenzi, iar calculatorul să facă ce i-am spus – iată cel mai grozav sentiment pentru mine! Am început să petrec ore cu nasul în cărţi de programare. Asta a însemnat mai puţine ore pe trotuarul din faţa blocului sau prin oraş.
După un timp, câţiva prieteni au devenit interesaţi de ce făceam. Apoi am cunoscut alţi butonari. Cu unii dintre ei sunt prieten şi în ziua de azi.
De aici am început prima afacere – înainte de a termina liceul. N-am câştigat mulţi bani, dar marele câştig a fost sentimentul de a face ceva prin forţe proprii. Şi pe direcţia asta am rămas toată viaţa.
Nereuşitele sunt normale
Orice om îşi doreşte să aibă succes în ceea ce face. Altfel nu ar începe să o facă.
Dar nu întotdeauna reuşeşti. De fapt, e mult mai probabil să ai un insucces decât un succes. Aşa e viaţa.
Însă nereuşita devine o problemă doar dacă te agăţi de ea. Abia atunci se transformă într-un adevărat eşec.
Când erai un pui de om şi încercai să mergi, cădeai întruna. Dar nu făceai caz de asta. Şi dacă ai căzut, ce? Te ridicai iar şi iar… Până când ai reuşit să stai pe picioarele tale. Nenumăratele buşituri au rămas istorie.
Printre programatori (ca mine) circulă o vorbă ironică: „Nu există program care să funcţioneze din prima.” Orice program a apărut după un lung şir de nereuşite. Cu toate astea, atât programatorul, cât şi programul pot avea mare succes.
Nereuşitele sunt cel mai bun profesor. Dacă le repeţi, înseamnă că încă nu ţi-ai învăţat lecţia.
O să-mi spui că, uneori, oricât ai încercat, nu ai reuşit. Profesorul ăsta e cam şmecher. Lecţia nu este întotdeauna cea care crezi că este. Poate trebuie să descoperi că aceea nu este calea potrivită pentru tine.
Când cazi, râzi de nereuşita ta! Chiar bucură-te de ea! Sigur, uneori doare. Dar durerea trece repede, dacă nu insişti să-ţi plângi de milă. Şi apoi, dacă ai învăţat ceva din nereuşită, tocmai ai făcut un pas înainte. Spre succes.
De ce?
Aceasta este o întrebare magică.
De ce învăţ asta?Şcoala – cel puţin cea clasică – suferă destul de tare în a arăta de ce trebuie să înveţi o materie sau alta. De ce trebuie să ştiu gramatică? De ce trebuie să învăţ despre plante? De ce trebuie să înţeleg legile fizicii? Dacă reuşeşti să-ţi lămureşti astfel de lucruri în profunzime, să ajungi la rolul tău în toată povestea asta, şcoala se poate transforma dintr-o chinuială fără sens într-o experienţă fantastică.
Ţi-o poţi pune de câte ori vrei ceva. Orice. De la cel mai banal lucru până la prietenia cuiva.
Ţi-o poţi pune de câte ori ai o dilemă. De ce să aleg aia? De ce să aleg ailaltă?
Ţi-o poţi pune de câte ori vrei să înţelegi cum merg lucrurile.
Ascultă-ţi răspunsul şi vezi dacă te poate conduce la un alt „De ce?” Cu cât mergi mai departe, cu atât înţelegi mai bine despre ce este vorba. Iar dacă ajungi la o întrebare al cărei răspuns nu îl ştii, ai o misiune: să îl afli.
Răspunsurile la întrebările „De ce?” relevă intenţiile. Adică rădăcina tuturor acţiunilor. Dacă ajungi la o intenţie care nu e motiv de mândrie, atunci toată construcţia până la ea este putredă. Iar dacă ajungi la o intenţie care te umple de energie, eşti pe un drum bun.
„De ce?” este cea mai importantă întrebare dintre toate. Când ştii foarte clar de ce faci ceea ce faci şi asta îţi e stindard, devii o forţă 1)”How great leaders inspire action” de Simon Sinek, prelegere la TEDxPuget în septembrie 2009.
Înveţi doar pe cont propriu
Aproape toată lumea crede că la şcoală trebuie să te duci pentru ca nişte profesori să te înveţe ceva. Ceea ce este o mare greşeală. Rezultatul: marea majoritate a elevilor uită practic tot după scurt timp.
Problema este că nimeni nu te poate învăţa cu adevărat dacă tu nu-ţi doreşti din toată inima asta. Ca să ajungi la această stare de „însetare”, trebuie să-ţi dai seama de ce e important pentru tine să înveţi ceva şi să încerci să înveţi acel ceva pe cont propriu. Da, să citeşti lecţia din manual înainte să ţi-o prezinte profesorul. Să cauţi pe internet poze şi filmuleţe despre ce ai citit. Să vezi ce zice Wikipedia despre asta. Sau să cauţi prin bibliotecă. Să te lansezi în aventura de a fi cu un pas înainte.
O să-mi spui: Păi, dacă eu fac asta, profesorul ce treabă mai are?!
Una foarte importantă: să-ţi clarifice ce nu ai înţeles. Şi să-ţi alimenteze dorinţa de a afla mai mult.
Când înveţi pe cont propriu, nu este important să înţelegi tot. Cel mai probabil că nu o vei face (cel puţin nu din prima). Important este să descoperi bucuria lui „Ia să vedem ce urmează!” Să vezi care sunt nelămuririle la care trebuie să afli răspuns (dacă poţi formula întrebări, deja e foarte bine). Să afli dacă domeniul respectiv te poate entuziasma.
Când aveam vreo 17-18 ani, jucam la Pronosport. Nu e ca la Loto, unde norocul este 100%. La Pronosport poţi să-ţi faci nişte calcule. Îmi amintesc că manualul de matematică avea un supliment despre statistică şi teoria probabilităţilor – adică exact ce îmi trebuia ca să-mi dezvolt o formulă pentru a juca „inteligent” la Pronosport. Abia aşteptam să ni se predea din acea cărţulie. Dar timpul trecea şi… nimic. Nerăbdător, l-am întrebat pe profesor când îi vine rândul. Mi-a spus că o sărim, pentru că nu se dă aşa ceva la niciun examen şi mai bine insistăm pe „ce se cere”.
Revoltat, am pus mâna pe afurisita de cărţulie şi mi-am zis: Cât de greu poate să fie?! Am citit-o de câteva ori din scoarţă-n scoarţă. Ştiam de ce fac asta! Nu am înţeles tot, dar a fost suficient ca să realizez un program de urmărire statistică a echipelor.
Rezultatul este că după atâta timp ştiu mai mult despre probabilităţi decât toată matematica învăţată în liceu şi în facultate. Din programare mi-am făcut o meserie încă dinainte să ajung la facultate. Şi am câştigat la Pronosport! Nu chiar premiul cel mare, dar sentimentul a fost grozav!
Fii un personaj!
Fiecare om este unic. Literalmente.
Însă de obicei nu prea se vede. Când eşti adolescent, eşti atras de trenduri. Vrei să te îmbraci „la modă”, să asculţi muzică „la modă”, să faci lucruri „la modă”.
Până la un punct, e de înţeles. Numai că făcând ceea ce face „toată lumea”, vei ajunge ca „toată lumea”. Dacă asta îţi doreşti, e în regulă. Dar pun pariu că inima ta visează la mai mult.
Important e să descoperi cum vrei să fii, nu cum vor alţii să fii. Să îţi afirmi unicitatea este minunat!
Eşti în competiţie doar cu tine
Oare este mai bine să fii cel mai bun dintre cei mai slabi sau cel mai slab dintre cei mai buni?
În primul caz, există riscul să te laşi pe tânjeală. Dacă tot ieşi pe primul loc, de ce să tragi mai tare?
În al doilea caz, chiar dacă ştii că poţi mai mult decât alţii, poate fi demotivant.
Este ca într-un joc video. Dacă e prea uşor pentru tine, te plictiseşti. Dacă e prea greu, te blochezi. Din acest motiv, jocurile video au de obicei niveluri de dificultate. Joci şi iar joci, apoi priveşti în urmă şi îţi dai seama că ce părea greu la început este de fapt uşor.
Când este vorba de abilităţi, „greu” şi „uşor” sunt relative la ce ştii acum. Nu are nicio relevanţă dacă pentru alţii este „mai greu” sau „mai uşor”. Contează doar că tu vrei să treci mai departe.
Însă dacă într-un clasament vezi un cunoscut cu un punctaj puţin mai mare, vei face totul să-l depăşeşti. Ştii că nu e atât de diferit de tine, de ce n-ai putea şi tu?!
La fel se întâmplă la şcoală sau în orice altă activitate. Ideal este să fii într-un grup în care ai şanse să prinzi un loc fruntaş, dar fără siguranţa că se va întâmpla asta.
De fapt, dacă eşti în competiţie cu colegi de valoare apropiată ţie, eşti în competiţie cu tine însuţi. În ei vezi o oglindire a ta sau a persoanei care ştii că poţi să devii.
După ce ai înţeles bine asta, nu vei mai avea niciodată nevoie să întreci pe altcineva. Poate doar de amuzament.
Important este doar să depăşeşti persoana care ai fost ieri. Toată viaţa.
Fă echipă cu cei mai buni ca tine
Este minunat să poţi face ceva fără ajutorul nimănui. Dar nu întotdeauna este posibil. Şi chiar dacă uneori este, nu e întotdeauna cea mai bună cale.
În viaţă facem echipă cu alţii mai des decât ne dăm seama. De la o simplă joacă până la treburi importante.
Nu întotdeauna poţi alege cu cine faci echipă. Dar sunt şi situaţii când cuvântul tău contează. Iar atunci e bine să ştii ce faci.
Poate fi tentant să-ţi doreşti o echipă în care tu eşti „şeful”. În care îi domini pe ceilalţi prin diferite abilităţi pe care chiar le ai. Ei vor face probabil tot ce le spui, deci totul ar trebui să meargă bine. Doar că lucrurile nu funcţionează aşa.
Mai ales în adolescenţă şi în tinereţe, scopul trebuie să-ţi fie clar: să evoluezi cât mai rapid. Asta înseamnă să-ţi dezvolţi abilităţile care te vor duce acolo unde îţi doreşti. Poţi învăţa câte ceva de la orice om, dar ca să faci paşi mari trebuie să fii în preajma celor care ştiu sau fac deja mai mult decât tine.
Poţi face echipă cu:
- colegi de şcoală care au note mai bune decât tine la materiile care te interesează cel mai mult; puteţi colabora la teme, dar şi la alte proiecte, care nu au neapărat legătură cu şcoala.
- colegi de activităţi la diferite ateliere artistice, cluburi sportive, acţiuni de voluntariat etc.; în astfel de locuri sigur întâlneşti oameni admirabili, cu care să-ţi petreci timpul atât distractiv, cât şi cu folos.
- profesori care îţi plac; în ciuda aparenţelor, şi ei sunt oameni – nu le este indiferent un elev care îşi arată interesul, mai ales dacă arăţi un interes real.
- mentori pe care poate nu îi vei întâlni niciodată, dar îi cunoşti prin cărţi, prin materiale audio/video etc.; dacă îi priveşti pe aceşti oameni extraordinari, nu ca pe nişte autorităţi intangibile, ci ca pe nişte coechipieri cu mai multă experienţă, rezultatele vor apărea mai uşor.
Astfel de oameni nu au doar abilităţi mai bune decât ale tale. Au şi obiceiuri, preocupări, visuri frumoase. Poate nu sunt toate potrivite pentru tine, asta trebuie să judeci cu propria-ţi minte. Dar unele te inspiră. Într-o anumită armonie cu ce îţi doreşti.
Paradoxul este că dacă te pui la început „în umbra” celor mai buni decât tine, la un moment dat te vei trezi, în mod natural, „în plină lumină”. Pentru că ai crescut foarte sus.
Mi-ar plăcea să existe o maşină a timpului. Să mă întorc din nou în adolescenţă. Să citesc acest articol şi chiar să îl înţeleg.
Dar cum nu am găsit maşina cu pricina, nu mi-a rămas decât o soluţie: să redevin adolescent acum. Ceea ce am şi făcut. Nu-mi rămâne decât să-mi urmez sfaturile!
Transcrierea memorabilului discurs al lui Steve Jobs, ilustrată cu imagini rare şi adnotată cu alte informaţii spectaculoase
Transcrierea discursului ţinut de celebrul actor de comedie în faţa absolvenţilor de la Universitatea de Management Maharishi
O lungă listă menită să te inspire a învăţa de la cei mici - cu o mulţime de fotografii adorabile
Referinţe
| ↑1 | ”How great leaders inspire action” de Simon Sinek, prelegere la TEDxPuget în septembrie 2009 |
|---|
Ţi-a plăcut articolul? Acum e rândul tău. Ne faci o mare bucurie dacă îl recomanzi şi prietenilor:
Şi nu uita să ne scrii părerea ta într-un comentariu – chiar ne interesează!
Great, tati Luci!!