James Bond music

Muzica lui James Bond – lista completă

Toţi oamenii extraordinari sunt maniaci. Sunt posedaţi de o manie care îi duce înainte către ţelul lor.


James Bond nu este doar un personaj. Conceptul s-a dovedit a fi de mare succes. Şi cum să nu fie, când pui la un loc agenţi secreţi sofisticaţi, femei frumoase şi inteligente, acţiune, mister, locuri fascinante, maşini superbe…

Dar ştii ce mai face parte din reţeta unui film memorabil? O muzică bună.

Uneori, tema muzicală este atât de reuşită, încât ţi se fixează în minte. S-ar putea să uiţi complet filmul, dar acordurile alea – nu.

Hai să facem o incursiune cronologică prin TOATE temele muzicale din filmele cu James Bond! Să vedem câte recunoşti. Vei avea parte de câteva surprize mari! (Ce zici de un hard rock foarte cunoscut?!)

Tema muzicală James Bond

Anul 1962
Compozitor: Monty Norman
Interpretare: John Barry & Orchestra
Filmul: Dr. No
James Bond: Sean Connery
PinterestTwitter
Monty Norman

Desigur, nu puteam începe altfel decât cu faimoasa temă a filmelor cu Agentul 007. Dum di-di dum dum… Oricine o recunoaşte după doar câteva note.

A fost compusă de Monty Norman. Dar să nu crezi că şi-a bătut prea mult capul. S-a inspirat dintr-un musical pe care tot el l-a compus. Mai exact, din cântecul „Good Sign Bad Sign”, interpretat de un personaj indian. (Îţi dai seama ce filme cu James Bond s-ar fi făcut la Bollywood?!)

Până în 1999, Monty Norman câştigase 485.000 de lire sterline din drepturile de autor pentru această temă muzicală 1)Monty Norman v. The Sunday Times” de James Ollinger. Nici măcar actorii care l-au interpretat pe James Bond n-au câştigat atât! (Nu-ţi vine aşa, un chef, să te apuci de scris muzică de film?!)

English Clifford Essex Paragon Deluxe

Varianta originală a fost înregistrată pe 21 iunie 1962 2)Monty Norman v. The Sunday Times” de James Ollinger. Pregnantele acorduri de chitară provin de la un instrument English Clifford Essex Paragon Deluxe, la care a cântat chitaristul Vic Flick. Acesta a câştigat fabuloasa sumă de… 7 lire sterline 3)£30,000 damages for composer of 007 theme tune” de Neil Tweedie, articol publicat în The Telegraph pe 20 martie 2001 (plătită atunci, fără alte drepturi suplimentare).

În timp, au apărut peste 70 de variante muzicale. Inclusiv una a Fanfarei Ciocârlia:

Tema muzicală apare şi în numeroasele jocuri cu James Bond. Încă de pe vremea când sunetul era pe 8 biţi. (Dacă ai prins vremurile alea, sigur îţi sună Nostalgia la uşă.)

Ceva atât de cunoscut nu putea scăpa de parodieri, atât muzicale, cât şi vizuale. Mister Bean e ucigător pe post de James Bond:

Secţiuni:
Articol scris exclusiv pentru Miratico de Velea. Lucian Velea
Lucian Velea este fondatorul site-ului Miratico şi fan James Bond de când a văzut "Octopussy".

Sugestii pentru continuare:
Star Wars Main Theme
Tema muzicală din "Star Wars" în 18 feluri (tot mai surprinzătoare)
O selecţie a celor mai inedite interpretări ale binecunoscute teme principale din seria de filme "Războiul stelelor"
Wolfgang Amadeus Mozart - Ludwig van Beethoven
Care muzicieni clasici ar fi fost nişte rockeri grozavi?
O serie surprinzătoare de reorchestrări ale unor lucrări clasice în manieră heavy metal

Referinţe

Referinţe
1, 2 Monty Norman v. The Sunday Times” de James Ollinger
3 £30,000 damages for composer of 007 theme tune” de Neil Tweedie, articol publicat în The Telegraph pe 20 martie 2001

Ţi-a plăcut articolul? Acum e rândul tău. Ne faci o mare bucurie dacă îl recomanzi şi prietenilor:

Şi nu uita să ne scrii părerea ta într-un comentariu – chiar ne interesează!

Care este cântecul tău preferat din filmele cu James Bond?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *