7 încălţări la modă printre femei cu secole în urmă

…specific pentru oiran, dar pe koma geta de doar 15 centimetri: Te-ai fi gândit că există ceva sexy în koma geta?! La puţin timp după ce a trecut moda aceasta re curtezane, a apărut re prostituate, la parade. De ce? – te vei întreba surprins. Mersul cu geta produce nişte zgomote specifice, zgomote ce pot atrage mai multă atenţie decât mersul silenţios. Apoi, era o scuză bună pentru a merge lent şi a putea fi admirate cât mai mult timp. Ba mai mult, prostituatele mai şi roteau câte un picior din când în când, să poată fi admirate cât mai…

Top 19 cele mai înalte cruci din lume (până la ceruri?)

…zi, cedând doar pentru că au rămas fără provizii şi au fost depăşiţi logistic. Însă sacrificiul lor nu a fost zadarnic: au încurcat major invazia japoneză în regiunea Pacificului. Mausoleul este ridicat pe Muntele Samat, la 555 de metri altitudine. Chiar în vârf tronează o cruce uriaşă, a doua cea mai mare din lume şi cea mai mare din Asia. Are înălţimea de 95 de metri şi o deschidere de 30 de metri 8)”The Bataan Death March: World War II Prisoners in the Pacific” de Robert Greenberger, carte publicată de Compass Point Bos în 2009 . Crucea Memorială de pe…

Intel NUC5I7RYHR – cel mai bun computer pe care îl poţi ţine în palmă

…Dacă nu lucrezi mare lucru, abia auzi ceva de la ventilatorul unui mini-PC. Însă ce se întâmplă când soliciţi intens procesorul? Aici iese la iveală o mare diferenţă între cele două procesoare discutate anterior: Intel Core i7-4770R de la Gigabyte Brix are nevoie de considerabil mai multă răcire. Intel Core i7-4770R este un procesor de tip desktop, ce consumă până la 65 W. Însă Intel Core i7-5557U de la Intel NUC este proiectat pentru echipamente mobile, mulţumindu-se cu cel mult 28 W. Cu cât consumul e mai mic, şi căldura disipată este mai puţină. Mai mult decât atât, Intel Core…