Arhive categorii: Te miri de Diverse

Cine aduce darurile de Crăciun? (Nu chiar cine crezi!)

Cel care nu are Crăciunul în inima sa, nu-l va găsi niciodată sub brad.


Poate că ţi se pare o întrebare banală. Totuşi, nu mai ai 7 ani ca să faci o problemă existenţială din asta. Cum am făcut eu.

Eram în clasa I, în apropierea Crăciunului. Venise careva cu o bârfă, cum că Moşu’ nu… Nici nu vreau să-mi amintesc. Oricum, de la discuţia asta s-au format două tabere. Pentru a soluţiona disputa, s-a făcut apel la autoritatea supremă: doamna învăţătoare. Care ne-a spus, cum a ştiut mai bine, care e treaba cu Moşu’. Atunci am tras pentru prima dată concluzia că adulţii nu ştiu chiar totul. (Ce ştie un adult despre unicornii roz?!)

De atunci, sunt fascinat de Moş Crăciun. Am aflat multe lucruri interesante despre el. De exemplu, că nu se duce în fiecare casă. (Şi nu din motivul pe care ni l-a spus doamna învăţătoare.)

În diferite ţări, Crăciunul e altfel. Doar nu-ţi imaginezi că Moşu’ e atât de dus încât să meargă cu sania prin Caraibe?!

Hai să vedem cum decurge operaţiunea Daruri de Crăciun în diferite colţuri ale lumii!

Citește în continuare Cine aduce darurile de Crăciun? (Nu chiar cine crezi!)

Arta de a face daruri

Cele mai bune daruri vin din inimă, nu din magazin.


Generozitatea este ceva minunat! Să dai din inimă este înălţător. Dacă toţi oamenii ar face-o, am trăi într-o lume mai bună, ar curge lapte şi miere, iar capra vecinului n-ar mai fi subiect de râcă, pentru că ţi-a dăruit-o.

Toate bune până vine ziua în care trebuie să alegi un dar. Şi va veni, n-ai cum să scapi! Fie că este ziua de naştere a cuiva, ori ziua onomastică, aniversarea căsătoriei, Crăciunul, Paştele, Ziua Îndrăgostiţilor, Ziua Femeii, Ziua Copilului, Ziua Profesorului, Ziua Cumpărătorului Necunoscut (căzut la datorie, în căutarea darului perfect)…

Cum e posibil ca ceva care se presupune a fi încântător, devine adesea chinuitor?! Sunt mai multe cauze. Dar înainte să dăm vina pe presiunile sociale, pe comercianţi, pe cruda soartă – să privim în noi:

Ştim să facem daruri?

Nu zic că ar fi uşor. De fapt, e chiar o artă să alegi un cadou cu adevărat potrivit. (Ştii tu, din acelea care merg la inimioară şi ţi le aminteşti cu drag.)

Însă orice artă se poate învăţa. Chiar dacă nu ajungi la „capodopere”, cei apropiaţi te vor admira. Aşa că îţi propun un „curs intensiv”.

Citește în continuare Arta de a face daruri

Ghidul cumpărătorului de Lego

Creativitatea înseamnă pur şi simplu conectarea unor lucruri.


Dacă eşti părinte, îţi doreşti tot ce e mai bun pentru copilul tău. Vrei să fie sănătos, vesel, inteligent, creativ, cuminte, răbdător, ordonat, ascultător, politicos… (Se pare că poţi alege numai cinci.)

Sunt multe lucruri care îl pot ajuta să crească frumos. Joaca este principala sa activitate. Aşa că e grozav când poţi îngloba „drojdia” în joacă.

Jocurile creative sunt printre cele mai importante. Iar Lego este regele lor. Copiilor le place foarte mult, părinţii sunt încântaţi că le stimulează mintea şi creativitatea. Nu e de mirare că vrei să cumperi jocuri Lego copiilor: ai tăi, ai altora, ba chiar şi celui din tine.

Doar că atunci când te trezeşti în faţa ofertei de Lego din magazin, eşti cam în ceaţă. Sunt atât de multe seturi!

Chiar e păcat să alegi cum s-o nimeri. Mai ales că multe seturi nu-s tocmai ieftine. Plus că, pe termen lung, unele le poţi combina între ele. Dar există o speranţă: după ce citeşti cele ce urmează, o să ţi se pară mult mai simplu!

Citește în continuare Ghidul cumpărătorului de Lego

Adevărul despre Black Friday (cu sfaturi practice)

Consumerismul are o zi religioasă numită Black Friday.

Black Friday. Când auzi asta, ori te apucă entuziasmul, spunându-ţi că acesta este momentul când o să-ţi permiţi ce-ţi doreai de mult; ori începi să înjuri cu patimă consumerismul, care urmăreşte doar să golească buzunarele oamenilor cinstiţi.

Lăsând sentimentele deoparte, Black Friday există. Ca ploile de toamnă. Ca schimbarea fusului orar. Ca răcelile.

Şi dacă tot există, e bine să ştii ce ai de făcut într-o astfel de situaţie. Aşa că o să-ţi spun tot ce alţii se feresc să-ţi spună. Cu bune şi cu rele.

Citește în continuare Adevărul despre Black Friday (cu sfaturi practice)

18+ recorduri uluitoare cu piese Lego (fără exagerare)

Este o mare ispravă pentru mine că mi-am depăşit propriul record mondial.

Când auzi Lego, te gândeşti în primul rând la acele cărămizi micuţe, pentru îmbinat. Poţi face din ele tot felul de jucării. Nu sună ca o sursă bună pentru recorduri.

Şi totuşi, recordurile sunt frecvente în lumea Lego. Chiar şi firma Lego este un record în sine: cel mai mare producător de jucării din lume. Nu ar fi ajuns la acest nivel fără un cult pentru performanţă şi autodepăşire.

Dar lăsând deoparte succesele de business, piesele astea micuţe au condus la nişte recorduri absolut uluitoare. Dacă zici că exagerez, stai să-ţi arăt câteva şi apoi mai vorbim!

Citește în continuare 18+ recorduri uluitoare cu piese Lego (fără exagerare)