Îmi amintesc de el cu o floarea pasiunii închisă la culoare în mână, privind-o cum nimeni nu a mai privit o astfel de floare, chiar dacă ar privi de la răsăritul zilei până la lăsarea nopţii, timp de o viaţă întreagă.

Tot auzim în ultimul timp despre fructul pasiunii… Ce-o mai fi şi ăsta? Au apărut o grămadă de fructe cu denumiri care mai de care mai ciudate. Abia ne-am obişnuit cu kiwi, mango, papaya şi avocado, acum aflăm că există fructul pasiunii, fructul dragonului, pomelo, physalis şi altele cu nume pe care nici nu le putem rosti, dar să le mai ţinem minte! Parcă văd că dacă le cauţi la supermarket, le găseşti la preţuri exagerate. Măcar de-ar fi bune la gust! Dar poţi să ştii?

Deci te-ai hotărât să guşti un fruct de care bunicii tăi n-au auzit niciodată şi pe care nu prea cred că sunt curioşi să-l încerce. Poate e bun totuşi, poate are nutrienţi mai mulţi, poate-ţi creşte nivelul de trai sau măcar stima de sine… Şi dacă tot vrei să vezi cum e, nu eşti curios să ştii cine i-o fi dat acest nume „pasional”? Poate n-o fi fost chiar lipsit de imaginaţie…

Câtă pasiune e în floarea pasiunii?

Aşa cum dudul face dude, floarea pasiunii face… fructul pasiunii. O fi vreun afrodiziac? Sau când îl mănânci te apucă brusc pasiunea pentru lucrurile care în general nu-ţi plac? Începe să te entuziasmeze spălatul vaselor şi frecatul aragazului? Da, nici eu nu cred… şi totuşi, de unde atâta pasiune?

Denumirea latinească a florii pasiunii e Passiflora. În latină passio înseamnă patimi. Parcă nu e tocmai pasiunea la care te gândeai. Îţi aminteşti cum se numea filmul lui Mel Gibson? „The Passion of the Christ”. Aici passion e termenul folosit în engleză pentru suferinţele Mântuitorului care au precedat moartea prin crucificare. Aşadar, denumirea corectă ar fi floarea patimilor, respectiv fructul patimilor.

Numele i-a fost dat florii de către misionarii creştini care au mers în America de Sud în secolul al XVI-lea pentru a-şi răspândi religia. Le-a fost mai uşor să vorbească despre viaţa şi moartea celui despre care le spuneau băştinaşilor că este fiul lui Dumnezeu, stabilind legături între faptele povestite şi înfăţişarea unei flori pe care oamenii de acolo o cunoşteau deja.

De obicei, aceste flori au cinci sepale şi cinci petale. Sepalele sunt acele frunzuliţe transformate în petale care alcătuiesc corola. Petalele şi sepalele simbolizau zece dintre cei doisprezece apostoli. Cei doi excluşi erau Petru, cel care în Joia mare a negat legătura pe care o avea cu Hristos, şi trădătorul Iuda. Petele de pe spatele frunzelor aminteau de arginţii pe care Iuda i-a obţinut vânzându-l pe Isus. Firicelele aşezate sub formă circulară deasupra petalelor şi sepalelor reprezentau coroana de spini.

O parte din farmecul florii pasiunii e dat de proeminenţa organelor reproducătoare, care nu sunt ascunse de petale, ca la alte flori. Cele trei stigmate, părţi ale organelor feminine, erau arătate de misionarii spanioli când vorbeau de cele trei cuie cu care Hristos a fost imobilizat pe cruce, în vreme ce staminele (organe de reproducere bărbăteşti), în număr de cinci, simbolizau rănile celui răstignit. Cârceii de plantă căţărătoare ai florii pasiunii aminteau de biciul din piele, iar frunzele, de suliţa care i-a fost înfiptă lui Hristos în trup.

Ştiu, e departe de ce te-ai fi aşteptat. Stai să vezi ce urmează!

De la planta tropicală până la fructul din supermarket

400

de specii de Passiflora sunt răspândite în diferite regiuni de pe glob

Un biolog ţi-ar spune că genul Passiflora aparţine familiei Passifloraceae. Şi e o familie mare! Există peste 400 de specii ale acestei plante extraordinare ¹⁾”The Encyclopedia of Fruit & Nuts” de Jules Janick şi Robert E. Paull, carte publicată de CABI în 2008²⁾”Systematics of Fruit Crops” de Girish Sharma, carte publicată de New India Publishing Agency în 2009.

9

luni stau înflorite unele specii de Passiflora.

Plantele din această familie sunt de cele mai multe ori căţărătoare. Există specii care cresc sub formă de tufe sau copăcei, însă nu-s reprezentative. Mai rar găseşti Passiflora care să nu se urce pe unde apucă. Sigur, florile sunt superbe, plus că planta produce noi flori zilnic, până la 9 luni pe an. Mai mult, unele specii încurajează prezenţa fluturilor. Ai zice că e de vis să o ai în grădină. Dar poate fi şi o pacoste. Passiflora trebuie tăiată regulat, altfel acaparează toate celelalte plante.

Tocmai pentru că are tendinţa să se urce peste tot şi să acopere totul în jur, în unele zone e considerată dăunătoare, un fel de buruiană. Mai ales când e scăpată de sub control.

Cele mai multe specii de Passiflora cresc în America de Sud şi în zonele tropicale. În jur de 40 de specii cresc în Australia, Insulele Pacificului de Sud, Asia şi Madagascar.

15%

dintre speciile de Passiflora au fructe comestibile.

Ei bine, din cele peste 400 de specii, doar circa 60 fac fructe comestibile ³⁾”Systematics of Fruit Crops” de Girish Sharma, carte publicată de New India Publishing Agency în 2009. Şi nici măcar nu sunt acelaşi fel de fructe. Au forme diferite, mărimi diferite, gust diferit.

Fructele care ajung în magazine provin din plante cultivate în scop comercial. E vorba în special de Passiflora edulis, care face fructe mov, Passiflora edulis f. flavicarpa, cu fructe galbene, şi de specii obţinute prin încrucişarea celor două. În caz că nu ţi-ai dat seama, edulis înseamnă comestibil în latină.

Dacă ai gustat un fruct al pasiunii până acum, ai observat să e foarte acid şi uşor picant. Fiind destul de aromat, nu e chiar pe placul tuturor. Unii îl preferă în deserturi sau în combinaţie cu alte sucuri naturale.

Somn uşor şi sănătate pentru toată lumea

Din când în când i întâmplă oricui să nu poată adormi. Pur şi simplu gândurile nu-ţi dau pace! Când te îngrijorează ceva sau eşti foarte bucuros, Moş Ene te cam ocoleşte. Noroc cu frunzele uscate de Passiflora, care transformate în ceai îi fac şi pe cei mai agitaţi să doarmă.

Frunzele mai multor specii sunt cunoscute în diferite regiuni pentru efectele sedative şi de inducere a somnului. ⁴⁾”The Encyclopedia of Psychoactive Plants: Ethnopharmacology and Its Applications” de Christian Rätsch, carte publicată de Park Street Press în 2005. Ceaiul din frunze de floarea pasiunii relaxează creierul aşa cum o face valeriana şi ceaiul de sunătoare. Nu e un somn indus artificial, ca în cazul unor medicamente, care pot să provoace ameţeli sau alte stări neplăcute dimineaţa. Relaxarea minţii face ca gândurile care te împiedică să adormi să dispară. Însă dacă urmează să faci o operaţie, trebuie să nu consumi aşa ceva cu două săptămâni înainte, pentru că ar accentua efectul anesteziei.

Frunzele de Passiflora incarnata par a fi de ajutor în tratamentul mai multor afecţiuni neurologice. De exemplu, de sute de ani se folosesc în leacuri pentru a preveni şi a potoli crizele de epilepsie. Şi ce să vezi! Studiile au dovedit că efectele benefice sunt reale ⁵⁾”Dual protective effect of Passiflora incarnata in epilepsy and associated post-ictal depression” – studiu realizat de Bhupinder Singh, Damanpreet Singh şi Rajesh Kumar Goel, publicat în Journal of Ethnopharmacology din 6 ianuarie 2012.

Dar floarea pasiunii alină şi alte suferinţe ale trupului. În Vietnam frunzele se folosesc pentru a calma mâncărimile şi inflamaţiile provocate de diverse boli ale pielii. Cam de aceeaşi părere sunt şi brazilienii, care le transformă în loţiuni pe care le întind direct pe zona afectată.

Şi asta nu e tot! Medicina tradiţională din mai multe ţări foloseşte extractul de Passiflora pentru tratarea infecţiilor gâtului, ale urechilor şi ale tractului intestinal. Ba chiar şi febra scade dacă bei ceai din frunze de Passiflora, spun unii!

În unele ţări, o pastă de frunze se dă chiar şi porcilor pentru tratarea inflamaţiilor gâtului ⁶⁾”CRC World Dictionary of Medicinal and Poisonous Plants: Common Names, Scientific Names, Eponyms, Synonyms, and Etymology” de Umberto Quattrocchi, carte publicată de CRC Press în 2012. Porcii sunt înnebuniţi şi după fructele de Passiflora mollissima ⁷⁾”The Pig War” de Kenneth Brower, eseu inclus în cartea „A World Between Waves„, publicată de Island Press în 2012.

Decoctul din frunze şi fructe e bun pentru cei care suferă de astm, cred oamenii din Malaezia. Totuşi, aici lucrurile nu prea sunt clare. Studiile arată că cel puţin unele specii pot cauza alergii respiratorii ⁸⁾”Occupational Respiratory Allergic Disease Induced by Passiflora alata and Rhamnus purshiana” – studiu realizat de Pedro F Giavina-Bianchi Jr, MD, Fábio F M Castro, MD, PhD, Maria Lavinia S Machado, MD, PhD, Alberto J S Duarte, MD, PhD, publicat în Annals of Allergy, Asthma & Immunology din noiembrie 1997. Să nu uităm că vorbim despre sute de specii – nici neamurile nu-s la fel.

Ce miroase aşa urât?

Nu toate speciile de Passiflora sunt atât de inofensive precum par. Passiflora foetida are aceleaşi flori superbe, de o mare delicateţe. Însă nu vrei să-i rupi vreo frunză. Foetida înseamnă în latină fetid, împuţit. S-a ales cu această denumire deoarece frunzele plantei degajă un miros neplăcut atunci când sunt rupte sau strivite.

Deşi creşte în sălbăticie şi pe terenurile abandonate, fiind considerată un dăunător, Passiflora foetida ştie la rândul ei cum să se ferească de insectele care-i sunt dăunătoare. Frunze sunt acoperite cu o substanţă lipicioasă, de care se prind micile vietăţi şi nu mai pot să scape. Mai mult, această substanţă este amară, ca nici animalele să nu-şi bage botul ⁹⁾”Light and Electron Microscopy of the Resin Glands of Passiflora foetida (Passifloraceae)” – studiu realizat de Lenore T. Durkee, Chris W. Baird şi Paul F. Cohen, publicat în American Journal of Botany din aprilie 1984.

Ai zice că această plantă ştie să se apere. Nu şi dacă e vorba de om! Frunzele tinere sunt mâncate de localnici prin anumite regiuni, precum Indonezia ¹⁰⁾”Poisonous Plants and Animals of Florida and the Caribbean” de David W Nellis, carte publicată de Pineapple Press în 1997. Iar fructele cu atât mai mult.

Ce-ai zice dacă ţi-aş spune că această specie de floarea pasiunii e tocmai bună pentru fabricarea detergenţilor? Passiflora foetida este una dintre plantele care conţin saponină ¹¹⁾”Preliminary Phytochemical Analysis of Traditionally Used Medicinal Plants” – studiu realizat de Savithramma N, Linga Rao M şi Ankanna S, publicat în Research Journal of Pharmaceutical, Biological and Chemical Sciences nr. 1/2012, o substanţă care face spumă în contact cu apa şi care uneori poate înlocui săpunul.

Ghici cine gustă floarea pasiunii

Ca şi la alte flori, polenizarea se face prin transportul polenului de pe organele reproducătoare bărbăteşti pe cele femeieşti. De această delicată procedură se ocupă albinele, viespile, păsările colibri şi liliecii ¹²⁾”Pollination and Floral Ecology” de Pat Willmer, carte publicată de Princeton University Press în 2011.

Da, ai citit bine, liliecii! Credeai că ştiu doar să stea cu capul în jos şi să ne sperie în filmele de groază? În timpul lor liber (sau în timpul ocupat) polenizează planta numită Passiflora mucronata ¹³⁾”Diversity and Evolutionary Biology of Tropical Flowers” de Peter K. Endress, carte publicată de Cambridge University Press în 1996¹⁴⁾Bat Pollination of the Passion Flower, Passiflora mucronata, in Southeastern Brazil – studiu realizat de Marlies Sazima şi Ivan Sazima, publicat în Biotropica din iunie 1978. E o specie cu flori mari albe, cu diametrul de 8 centimetri, care se deschide doar noaptea, atunci când liliecii îşi fac de cap. Şi îşi fac de cap la propriu! Capul lor e îndeajuns de lat încât să permită polenizarea.

Passiflora mucronata e vizitată şi de fluturi de noapte şi alte gâze, dar sunt prea mici şi polenizarea e un lucru care le depăşeşte.

Flori neobişnuite chiar şi pentru familia Passiflora

Toate florile din familia Passiflora sunt aparte. Nişte minunăţii ale naturii. Dar printre atâtea specii de floarea pasiunii, unele sunt foarte rare şi au înfăţişări atipice.

Passiflora parritae are flori neobişnuit de mari, de un roşu cărămiziu. Trăieşte în zonele muntoase ale Columbiei. E pe cale de dispariţie pentru că păsările colibri care o polenizează s-au mutat în zone mai înalte din cauza schimbărilor climatice.

La fel de rară e Passiflora kermesina, cu flori mari, de un roz intens. Se credea despre ea că a dispărut, dar a fost redescoperită în Brazilia. O polenizează fluturii şi păsările colibri.

Şi cu pasiunea cum rămâne?

Hai să nu te las cu impresia că ai bătut câmpii. Da, floarea pasiunii are şi efecte afrodiziace, aşa cum te gândeai.

Passiflora incarnata, o specie cu petale mov care creşte în sud-estul Statelor Unite, era apreciată pentru aceste proprietăţi de populaţiile care au trăit aici în trecut. Mai multe cercetări ştiinţifice au confirmat că există adevăr în aceste supoziţii. Şoriceii cărora le-au fost administrate extracte din frunze de Passiflora incarnata în diferite doze au devenit destul de repede mai drăgăstoşi cu iubitele lor ¹⁵⁾”Aphrodisiac activity of methanol extract of leaves of Passiflora incarnata Linn. in mice” – studiu realizat de Kamaldeep Dhawan, Suresh Kumar şi Anupam Sharma, publicat în Phytotherapy Research nr. 4/2003.

Este foarte probabil ca şi alte specii ale acestei plante să aibă aceleaşi proprietăţi. Până şi vechea populaţie din Peru ştia acest lucru.

Explicaţia stă în faptul că floarea pasiunii e bogată în crisină. Această substanţă creşte nivelul de testosteron. Aşadar, îi stimulează sexual doar pe bărbaţi. Dar se poate face o împărţire echitabilă: pasiunea la el, floarea la ea.

Sper că te-am familiarizat cu această plantă extraordinară. Iar când îi vei vedea fructul în supermarket, ţi se va părea mai atractiv. Cine ştie, poate vei ajunge să-l mănânci cu… pasiune.

Articol scris exclusiv pentru Miratico de Ana Dăogaru

Ana Dăogaru a descoperit plăcerea scrisului în copilărie şi a transformat-o în pasiune.

Sugestie pentru continuare:

Flow Hive - din stup în borcan, o invenţie de milioane (la propriu)
Povestea unei invenţii revoluţionare pentru apicultură şi a modului spectaculos în care şi-a găsit finanţarea