18+ recorduri uluitoare cu piese Lego (fără exagerare)

…multe cărămizi Lego prinse rapid cu o altă cărămidă Fă următorul test: împrăştie pe masă mai multe cărămizi Lego, cu ţumburuşii în sus prinde cu degetele o cărămidă îmbin-o cu altă cărămidă de pe masă, fără să foloseşti cealaltă mână reia pasul anterior Câte cărămizi reuşeşti să „pescuieşti” în 30 de secunde? Pe 28 noiembrie 2014, la Brick 2014 din Londra, Megane Scott din Marea Britanie a reuşit să prindă 37 de cărămizi. Recordul a fost egalat o zi mai târziu, la acelaşi eveniment, de Nardy Nafzger din Olanda. Ambii sunt recunoscuţi de Guinness World Records 22)”Guinness World Records 2016”…

Lumea e plină de culori – dar ştii câte?

…Să o luăm cu începutul. Când te-ai născut, aveai tot ce-ţi trebuia ca să vezi în culori. Şi totuşi nu o făceai. Nou-născuţii văd alb-negru. Creierul trebuie să înveţe cum e cu culorile. Cum să interpreteze impulsurile electrice care îi vin prin nervul optic pentru a şti care reprezintă o anumită culoare. Pentru ca apoi să picteze nişte imagini frumoase. Treabă de artist. Orice copil învaţă singur să cânte. Cum cântă – e altă poveste. Tot aşa se întâmplă şi cu vederea în culori: până la un punct, te descurci singur, dar apoi e chestiune de educaţie în domeniu. Diferenţa…

6 încălţări purtate de bărbaţi de-a lungul veacurilor

persan Tocurile au fost inventate de persani dintr-un motiv foarte practic, dar neaşteptat: ca să stea piciorul călăreţului mai bine când se ridica în scări. Mai ales în luptă, când trăgea cu arcul 3)”Why did men stop wearing high heels?” de William Kremer, articol publicat de BBC World Service pe pe 23 ianuarie 2013 . După ce invenţia şi-a dovedit utilitatea, îţi dai seama că nu stătea nimeni să-şi schimbe pantofii de fiecare dată când se suia sau cobora de pe cal. Aşa că au intrat în uzul curent. Mă rog, nu pentru oricine. Acum câteva secole, nu existau utilajele…

Cele mai mari păsări dispărute (peste ce ţi-ai imagina)

…în urmă. Avea o întindere a aripilor de 5 metri şi o greutate de 29 de kilograme. Pentru dimensiunile ei, era destul de uşoară, şi asta datorită faptului că avea oase cu pereţi subţiri. Pelagornis chilensis făcea parte din categoria păsărilor cu pseudo-dinţi. Pe marginea ciocului avea nişte proeminenţe osoase cu care apuca mai uşor peştii de la suprafaţa apelor deasupra cărora zbura 28)”A Toothy Bird With a 17-Foot Wingspan Once Ruled the Air” de Eliza Strickland, articol publicat în Discover pe 16 septembrie 2010 . Pelagornis chilensis Pelagornis sandersi – cea mai mare pasăre zburătoare 7,3 m este cea…

Lars Andersen – 20 de feluri în care zbârnâie arcul mai ceva ca Legolas

…dărâme masa şi să se adăpostească după ea. Dar de cine să te mai adăposteşti, dacă adversarii sunt deja răpuşi?! Săgeţi găsite Îmi imaginez o luptă în saloon, unde foloseşti tot ce îţi cade în mână. După cum vezi, Lars sare şi ia o săgeată înfiptă în zid, apoi foloseşte o săgeată de pe jos. Mergând pe pereţi Este o figură asemănătoare cu a alergătorilor parkour. Dacă vă plac celebrii Sebastien Foucan sau David Belle, închipuiţi-vă cum ar fi ca aceştia să doboare şi oarece ţinte între săriturile făcute pe un traseu. Şi nu una, ci două deodată. Cum face…