Trandafiri multicolori

Lumea e plină de culori – dar ştii câte?

Apusul încă este culoarea mea favorită, iar curcubeul a doua.



Ca oameni, avem unele abilităţi care ni se par atât de fireşti, încât foarte rar ne gândim la ele.

De exemplu, văzul. Probabil că mulţumeşti Cerului că îl ai atunci când mai afli despre dificultăţile nevăzătorilor. Îţi mai aminteşti câte ceva de la lecţiile de anatomie. Cam asta e tot.

Dar de câte ori ai simţit recunoştinţă pentru că vezi… culori? Te-ai întrebat vreodată câte culori vezi? Oare prietenii tăi văd mai multe culori decât tine? Sau te poţi bate cu pumnii-n piept că nimeni nu vede lumea în aşa culori minunate? (Şi nu mă refer aici la zilele alea când a dat marea dragoste peste tine.)

Răspunsurile la astfel de întrebări sunt mai neaşteptate decât crezi. Şi chiar îţi pot schimba felul cum vezi lumea.

De fapt, ce sunt culorile?

Lumina este alcătuită dintr-un amestec de unde cu diferite frecvenţe şi amplitudini. Pfui, sună al naibii de tehnic! Hai să facem o analogie…

Valuri care vin unul după altul

Când priveşti marea, vezi valurile cum vin spre ţărm unul după altul. Simplu spus, acea unduire a mării este o undă.

Vălurele

Dacă arunci o piatră într-o baltă, vei vedea tot un fel de valuri, dar foarte mici. Se ridică incomparabil mai puţin decât valurile mării. Înălţimea până la care se ridică (şi se adâncesc!) faţă de medie se numeşte amplitudine.

Când arunci piatra în baltă, există un anumit număr de vălurele care parcurg, să zicem, 1 metru în 5 secunde. Aceea este frecvenţa. Valurile mării vin mai rar, deci au frecvenţă mai mică. (Iar frecvenţa ta la cursurile alea naşpa pun pariu că era şi mai mică.)

Dacă stai în apă, fără să vezi, poţi face diferenţa între valuri cu diferite frecvenţe şi amplitudini. Simţul tău tactil îi va transmite creierului suficiente informaţii. (Asta dacă nu te ia ditamai valul pe sus.)

Să revenim la lumină. Spuneam că este un amestec de unde. Ca valurile mării, doar că nu le vezi. Sau le vezi?! Nu o să-ţi vină să crezi: le vezi, dar nu cum te-ai aştepta.

Undele luminoase care ne interesează pe noi acum au frecvenţe între 4 şi 8 × 1014 Hertzi. Dacă nu lucrezi într-un domeniu tehnic, probabil că „1014 Hertzi” nu-ţi spune nimic. Să-ţi traduc: 100.000.000.000.000 de valuri într-o secundă!

Valurile luminii chiar au formă precum cele din apă, dar în două planuri: electric, respectiv magnetic. Pentru că lumina este alcătuită din unde electromagnetice, pe când valurile din apă sunt unde mecanice. Nu te ameţesc acum cu toate diferenţele dintre ele. Important este că lumina este alcătuită din unde, la frecvenţe incomparabil mai mari decât undele mecanice.

Creierul n-are atâta viteză de procesare ca să-şi poată da seama cum arată o undă electromagnetică în timp real. Oricât ţi-ai concentra atenţia, frecvenţa este atât de mare, încât n-ai nicio şansă să observi ceva. (De fapt, creierul uman nici măcar nu-şi poate imagina cum arată lumina în mod fundamental, fiind când undă, când particulă. Cele mai strălucite minţi încă se chinuie să înţeleagă.)

Lumina este foarte importantă pentru viaţă, din multe motive, aşa că nu poate fi ignorată. Iar creierul e un mare pişicher. Dacă nu poate observa cum arată aceste unde luminoase, s-a gândit că măcar să le măsoare frecvenţa. Cum pielea nu poate sesiza o „gâdilitură” atât de fină precum cea a undei luminoase, a apărut un alt senzor: retina (cu tot ansamblul ocular). Şi pentru că toate trebuie să poarte un nume, acestor senzaţii cauzate de diferite frecvenţe ale luminii li s-a spus culori.

Trăieşti înconjurat de un ocean de lumină, ale cărui valuri se sparg şi pe plajele-retine ale insuliţei tale. Iar tu observi doar spuma mării.

Nu ştiu dacă te-ai prins: fiecare culoare nu este altceva decât ce reuşeşti să desluşeşti din forma unor unde luminoase!

Mai exact, cum distingi culorile?

Până acum ai aflat despre culori că sunt „gâdilatul” făcut de vibraţia luminii pe retină. Numai că atunci când raza luminoasă ajunge în ochi, nu are o singură frecvenţă, pe care să o măsori (cum faci cu temperatura). Este un şuvoi de fotoni – şi fiecare poate avea altă frecvenţă.

Celulă con

Pentru a desluşi această nebunie, retina are mai multe feluri de celule fotoreceptoare. Cele responsabile de perceperea culorilor se numesc conuri.

În mod normal, ochiul uman are 3 feluri de conuri – care au fost aproximate ca fiind specializate pentru culorile roşu, verde şi albastru. Practic vezi bine doar aceste 3 culori – adică stimulul produs de conurile corespunzătoare este maxim pentru ele 1)Human Physiology: From Cells to Systems” de Lauralee Sherwood, ediţie publicată de Brooks Cole în 2015.

Sticle cu lichide colorate

Însă marea şmecherie ca să poţi vedea multe culori este că cele 3 culori de bază se pot amesteca între ele în diferite proporţii. Cam ca atunci când amesteci acuarele.

Această modalitate de a vedea, bazată pe 3 culori, se numeşte tricromatism.

Camerele foto/video digitale imită acelaşi truc. Numai că în loc de conuri, au câte 3 celule pe senzor pentru fiecare pixel din imagine. Avantajul lor este distribuţia organizată ca o foaie de matematică. În ochi, conurile sunt mai dense în centru şi mai rare periferic. Distribuţia este „naturală” – adică fără exactitate.

Odată ce conurile au fost stimulate de undele luminoase, transmit semnale către creier prin nervul optic. Practic, la creier ajung nişte „pişcături” electrice. Acestea sunt interpretate ca reprezentând o culoare sau alta.

Hai să facem un mic test. Cele două buline din imaginea de mai jos au aceeaşi nuanţă sau sunt diferite?

Test pentru nuanţe

Chiar dacă îţi vine greu să crezi, îţi spun: sunt identice. Le vezi în nuanţe diferite fiindcă mintea ta nu ţine cont de ochi în totalitate, ci face tot felul de ajustări. Dacă te pricepi la camere foto profesioniste: nu vezi imaginea raw, ci una trecută prin „Photoshop”.

Reiau, ca să nu-ţi scape chestiunea năucitoare: din exteriorul tău percepi doar semnale despre 3 culori în diferite intensităţi. Toate culorile se formează în mintea ta!

Câte culori poţi vedea?

Specialiştii estimează că un con poate diferenţia cam 100 de niveluri de intensitate 2)Some women may see 100 million colors, thanks to their genes” de Mark Roth, articol publicat în Pittsburgh Post-Gazette pe 13 septembrie 2006. Adică nuanţe ale culorii respective. (S-ar putea să fie chiar ceva mai multe, dar cum nimeni nu ştie cu exactitate, să nu ne complicăm.)

Cum omul obişnuit are 3 feluri de conuri, numărul total al culorilor pe care le poate vedea (inclusiv nuanţele) este:

100 × 100 × 100 = 1.000.000

1 milion de culori

Înainte să explodezi de încântare sau să ridici din sprânceană, trebuie să precizez că acesta este potenţialul. Adică poţi vedea un milion de culori tot aşa cum poţi ridica 650 de kilograme 3)Watch ‘Game Of Thrones’ Hafthor Bjornsson Break 1,000-Year-Old Viking Record, Lift 1,400-Pound ‘Monster Log’” de Thomas Barrabi, articol publicat în IBT Pulse pe 4 februarie 2015. Adică ai putea, dar…

Să o luăm cu începutul. Când te-ai născut, aveai tot ce-ţi trebuia ca să vezi în culori. Şi totuşi nu o făceai. Nou-născuţii văd alb-negru.

Creierul trebuie să înveţe cum e cu culorile. Cum să interpreteze impulsurile electrice care îi vin prin nervul optic pentru a şti care reprezintă o anumită culoare. Pentru ca apoi să picteze nişte imagini frumoase. Treabă de artist.

Orice copil învaţă singur să cânte. Cum cântă – e altă poveste. Tot aşa se întâmplă şi cu vederea în culori: până la un punct, te descurci singur, dar apoi e chestiune de educaţie în domeniu. Diferenţa faţă de cântat este că nimeni nu vede ce vezi tu. Habar n-ai dacă cel de lângă tine nu vede acelaşi lucru în mai multe nuanţe (sau mai puţine). Ori poate culorile sale sunt mai vii (sau mai întunecate). Ori poate sunt mai virate spre roşu, sau spre verde, sau spre albastru. Ori poate că mintea sa, chiar dacă primeşte semnale foarte asemănătoare, le interpretează diferit.

Numărul de nuanţe pe care ajungi să le vezi efectiv ţine de diferiţi factori:

  • calitatea fizică a vederii
  • dezvoltarea intelectuală
  • obişnuinţa de a acorda atenţie nuanţelor
  • gradul de conştientizare a nuanţelor şi a modului în care se armonizează
  • numărul de denumiri de nuanţe pe care le cunoşti şi obişnuinţa de a le folosi
  • instruirea într-o ramură a artelor vizuale care necesită culori
  • varietatea de culori cu care ai de-a face în activitatea de zi cu zi

Pe scurt: exerciţiu. Ca şi la muşchi. De fapt, ca în toate.

Un lucru este cert: culorile pe care le vezi tu sunt numai ale tale. Nimeni nu mai vede acelaşi lucru în exact aceleaşi nuanţe.

Unii oameni văd mai puţine culori

Probabil ai auzit de daltonism. Ştiinţific i se spune cecitate cromatică. Este o tulburare de vedere care face ca nuanţele de roşu să pară la fel cu cele de verde.

Motivul este simplu: fie conurile pentru roşu, fie cele pentru verde au suferit o mutaţie, ori chiar lipsesc în totalitate 4)The genetics of normal and defective color vision” – studiu realizat de Jay Neitz şi Maureen Neitz, publicat în Vision Research pe 13 aprilie 2011.

Interesant este faptul că sunt afectaţi circa 7% dintre bărbaţi, dar numai 0,4% dintre femei. Că doar nu era femeia să-şi strice bucuria de a face shopping, încurcându-se în culori.

Vederea celor care au doar două tipuri de conuri sau la care al treilea este ca şi inexistent, se numeşte dicromatism. Ce crezi că li se întâmplă cu numărul de culori? Să ne uităm la calculul anterior:

100 × 100 × 100 = 10.000

Mare diferenţă!

Simulare pentru daltonism

Să luăm un exemplu uzual (în filme): eşti într-un avion şi tocmai ai găsit o bombă cu cronometru, care va exploda în curând. Specialistul de la sol îţi spune: „Nu-ţi face griji! Ai un fir roşu şi unul verde. Trebuie doar să tai firul roşu. În niciun caz pe cel verde!” Doar că tu eşti daltonist. Noroc că tehnologia modernă îţi sare în ajutor. Există aplicaţii pentru smartphone care procesează o fotografie astfel încât un daltonist să poată distinge ce nu îl ajută ochiul. Faci o poză şi te lămureşti care este firul de tăiat.

În cazurile în care conurile nu lipsesc complet, ci doar funcţionează anormal într-o anumită măsură, creierul poate fi ajutat să compenseze cu ochelari speciali, care schimbă nuanţele ce nu pot fi văzute cu unele vizibile. Chiar dacă nu este soluţia perfectă pentru orice situaţie, pentru cei care n-au putut distinge niciodată roşu de verde, este ca şi cum ar căpăta puteri paranormale 5)A Scientist Accidentally Developed Sunglasses That Could Correct Color Blindness” de Li Zhou, articol publicat în Smithsonian Magazine pe 3 martie 20156)Glasses That Solve Colorblindness, for a Big Price Tag” de David Pogue, articol publicat în The New York Times pe 15 august 2013.

Există şi cazuri, destul de rare, în care unii oameni nu percep deloc culorile. Tot ceea ce văd este alb-negru, ca la televizoarele vechi. Vederea lor se numeşte monocromatism.

Când nu ai astfel de probleme, culorile ţi se par atât de fireşti, încât nici nu te gândeşti ce noroc ai că le vezi. Încearcă să-ţi aminteşti asta când priveşti o grădină cu flori. Sau un curcubeu.

Câteva femei văd incredibil de multe culori

Ţi s-a părut vreodată că femeile au o apetenţă mai mare pentru culori? Din cele spuse anterior, poţi deduce că, în medie, chiar aşa este. Însă unele femei chiar n-au limite.

Supervision

Ştii, supereroii au tot felul de superputeri incredibile. Te încântă, dar zici că-s fantezii.

De exemplu, cum ar fi cineva cu superputerea de a vedea de 100 de ori mai multe nuanţe? Cu capacitatea de a vedea fiecare suprafaţă mult mai detaliată coloristic? Cu o altă înţelegere a spaţiului prin culori?

Ei bine, asta nu e o fantezie. Astfel de oameni chiar există. De fapt, sunt doar femei. Ţi-am spus eu că femeile şi culorile au o relaţie aparte.

După un studiu efectuat de Jay Neitz, un reputat cercetător în domeniu, circa 2-3% dintre femei au 4 feluri de conuri, nu 3 7)Some women may see 100 million colors, thanks to their genes” de Mark Roth, articol publicat în Pittsburgh Post-Gazette pe 13 septembrie 2006. Este ceea ce se numeşte tetracromatism.

Implicaţiile pot fi majore. Ca să îţi dai seama, e suficient să completăm formula de calcul a numărului de nuanţe ce pot fi distinse:

100 × 100 × 100 × 100 = 100.000.000

Uluitor, nu?

Şi nu e vorba doar de bogăţia cromatică. Această detaliere îi oferă creierului mai multă informaţie pentru a estima mai bine distanţe, forme, mişcări etc. Este aproape imposibil de înţeles pentru un om obişnuit, ca şi vederea în 4 dimensiuni. De fapt, chiar sunt 4 dimensiuni, dar cromatice.

La cazurile depistate până acum, acest al patrulea tip de conuri se intercalează spectral între roşu şi verde. De obicei, corespunde unui fel de portocaliu.

Însă nu e ceva precis. În unele cazuri, conurile suplimentare culeg frecvenţe foarte apropiate de roşu, ori de verde. Aşa se face că persoana respectivă nici nu-şi dă seama că vederea ei are ceva fundamental diferit de a celorlalţi 8)Some women may see 100 million colors, thanks to their genes” de Mark Roth, articol publicat în Pittsburgh Post-Gazette pe 13 septembrie 2006.

Concetta Antico

Concetta Antico era o fetiţă australiană cu talent la pictură când şi-a dat seama că vederea ei este altfel decât a celorlalţi. Însă diferea într-un mod care îi era util talentului ei. Aşa că şi-a făcut o carieră artistică. Au trecut două decenii până a aflat, în 2012, că ochii ei au 4 tipuri de conuri. Şi de atunci a devenit cea mai cunoscută persoană despre care se ştie că are această capacitate 9)This Woman Sees 100 Times More Colors Than The Average Person” de Alexandra Ossola, articol publicat în Popular Science pe 13 octombrie 201410)Condition Called Tetrachromacy Allows This Artist To See 100 Million Colors” de Lisa Winter, articol publicat în IFLScience pe 15 octombrie 2014. În picturile ei, încearcă să redea ceea ce vede – iar rezultatul este foarte interesant. Câteva pot fi văzute pe site-ul oficial.

Pare grozav să poţi vedea atât de multe culori. Şi chiar poate fi util. Pe de altă parte, este şi foarte obositor. Creierul are de procesat considerabil mai multă informaţie. Iar creierul abia poate acorda atenţie vederii obişnuite, ceva în plus poate fi copleşitor. Specialiştii presupun că şi dacă cineva poate vedea astfel de culori suplimentare, este probabil ca acestea să fie ignorate mental. Concetta Antico a avut norocul ca rara ei abilitate să se combine cu talentul şi cu pregătirea artistică 11)The women with superhuman vision” de David Robson, articol publicat de BBC pe 5 septembrie 2014.

Culorile pe care nu le vezi

Peştişorul de aur

Fiinţele care au 4 tipuri de conuri pe retină se numesc tetracromaţi. Nu este ceva specific oamenilor; chiar din contră. Se ştie că sunt tetracromaţi păsări precum porumbeii, turturelele şi cintezele zebrate, dar şi peşti cum sunt carasul auriu şi peştele zebră. Iar aceste animale chiar o fac mai bine, pentru că au al patrulea tip de conuri destinat luminii ultraviolete. Altfel spus, văd culori pe care tu nu o să le vezi niciodată.

Este ca în cazul sunetului. Poţi auzi o notă înaltă. Poate una şi mai înaltă. Dar dacă notele tot cresc, la un moment dat nu le mai auzi. Doar până acolo ţine spectrul tău auditiv.

Şi vederea are astfel de limite, care ţin de cromatică.

Telecomandă cu infraroşii

Ştii că telecomanda televizorului funcţionează cu infraroşii. Dar ce or fi alea? Telecomanda este o lanternă. Când apeşi un buton, emite nişte clipiri. Cam cum făceau cândva cei care comunicau de pe un deal pe altul prin semnale luminoase. Dar ca să nu te deranjeze, lumina emisă de telecomandă este infraroşie, adică are o frecvenţă mai mică decât roşu. Cum roşu se află la limita de jos a spectrului vizual (cum sunt başii pentru sunet), ce e mai jos de el nu se vede. Aşadar, de câte ori apeşi un buton al telecomenzii, în cameră apare o culoare pe care nu o vezi. Începi să-ţi dai seama că ceva îţi scapă?

Acelaşi lucru se întâmplă şi la celălalt capăt al spectrului vizual. Dincolo de culoarea violet se află ultravioletele – alte culori pe care nu le vezi.

Dar oare cât vedem din tot spectrul luminos posibil?

Când spui „lumină”, în mod obişnuit te referi la lumina vizibilă. Dar există şi lumină pe care nu o vezi. De fapt, fizicienii au constatat că toată radiaţia electromagnetică poate fi numită „lumină”, pentru că singurele diferenţe importante sunt referitoare la frecvenţă. Chiar şi undele radio, care se află la capătul de jos al spectrului electromagnetic, pot fi considerate o formă de lumină. Frecvenţa lor este mult mai mică decât a luminii vizibile, dar în rest se comportă la fel: se reflectă, se refractă etc. De ce crezi că poţi asculta sau vedea o emisiune în direct? Pentru că undele radio se deplasează cu viteza luminii.

Nu o să încerc să te conving că pierzi ceva fiindcă nu vezi „culorile” undelor radio sau ale microundelor. Ori, la capătul opus al spectrului, „culorile” razelor X şi gamma. Probabil nici nu ţi le poţi imagina ca fiind asociate culorilor. Nu insist.

Dar este uşor de înţeles că există lumină şi culori pe care noi, oamenii, nu le vedem. Anumite animale o fac şi nu suntem noi buricul universului ca să zicem că e culoare doar ce putem vedea noi. Mai ales că, după cum ai văzut, nici oamenii nu văd toţi aceleaşi culori.

Dacă limităm definiţia luminii la lumina vizibilă pentru noi plus ultravioletele şi infraroşiile, obţinem un spectru de frecvenţe între 3 × 1012 şi 3 × 1017 Hertzi. Acest interval este atât de larg, încât partea vizibilă este de sute de ori mai mică. Plastic spus, vezi culorile prin gaura cheii – o mică fâşie din ce există.

Subliniez: nu vezi decât o fărâmiţă din lumina care circulă în jurul tău. Lucrurile transmit atât de multă informaţie cromatică, încât nici nu îţi poţi imagina. Este ca şi cum ai fi văzut toată viaţa alb-negru şi cineva îţi povesteşte despre culori.

După tot ce ţi-am spus, probabil ai ajuns la concluzia că toate culorile sunt o ficţiune. Şi dintr-un anumit punct de vedere, aşa este.

Percepi realitatea prin simţuri. Tot ce ştii despre realitate este o chestiune de interpretare. Este o traducere a unei traduceri.

Dar asta e tot ce ai. Aşa că nu e atât important cât de reale sunt culorile. Le vezi, le dai nume, te poţi folosi de ele. Mai mult, te poţi bucura de ele! Sunt minunate, iar tu faci parte din această minune, fiindcă fără tine, ar rămâne nişte unde electromagnetice oarecare. Fără poveste.

Articol scris exclusiv pentru Miratico de Lucian Velea
Lucian Velea este fondatorul site-ului Miratico şi al multor alte proiecte online.

Sugestii pentru continuare:
Concetta Antico
Concetta Antico - pictoriţa celor 100 de milioane de nuanţe
Interviu în exclusivitate cu o artistă plastică tetracromată, despre culori şi despre cum îi influenţează viaţa abundenţa culorilor
Cum dau copiii ochii cu Lumea
Totul despre începuturile vederii la copii, cu multe detalii spectaculoase despre ochi, bine documentate şi ilustrate

Ţi-a plăcut articolul? Acum e rândul tău. Ne faci o mare bucurie dacă îl recomanzi şi prietenilor:

Şi nu uita să ne scrii părerea ta într-un comentariu – chiar ne interesează!

Referinţe   [ + ]

1. Human Physiology: From Cells to Systems” de Lauralee Sherwood, ediţie publicată de Brooks Cole în 2015
2, 7, 8. Some women may see 100 million colors, thanks to their genes” de Mark Roth, articol publicat în Pittsburgh Post-Gazette pe 13 septembrie 2006
3. Watch ‘Game Of Thrones’ Hafthor Bjornsson Break 1,000-Year-Old Viking Record, Lift 1,400-Pound ‘Monster Log’” de Thomas Barrabi, articol publicat în IBT Pulse pe 4 februarie 2015
4. The genetics of normal and defective color vision” – studiu realizat de Jay Neitz şi Maureen Neitz, publicat în Vision Research pe 13 aprilie 2011
5. A Scientist Accidentally Developed Sunglasses That Could Correct Color Blindness” de Li Zhou, articol publicat în Smithsonian Magazine pe 3 martie 2015
6. Glasses That Solve Colorblindness, for a Big Price Tag” de David Pogue, articol publicat în The New York Times pe 15 august 2013
9. This Woman Sees 100 Times More Colors Than The Average Person” de Alexandra Ossola, articol publicat în Popular Science pe 13 octombrie 2014
10. Condition Called Tetrachromacy Allows This Artist To See 100 Million Colors” de Lisa Winter, articol publicat în IFLScience pe 15 octombrie 2014
11. The women with superhuman vision” de David Robson, articol publicat de BBC pe 5 septembrie 2014

6 gânduri despre „Lumea e plină de culori – dar ştii câte?”

  1. excelent !!!
    dar nu stiu cati or sa-l citeasca ….
    pentru multi e doar o chestiune oarecare, dar mai explicit decat atat nu se poate.
    ar trebui ca asemenea ” eseuri ” sa se afle in toate cartile de biologie, sau sa fie afisate in cabinetele scolare.
    sa inteleaga multi si sa vada ce inseamna sa nu vezi, nu numai culorile, ci si ceea ce te inconjoara.
    sa se gandeasaca la cei cu cecitete permenenta carora nu le poti spune ce e lumina si ce e culoarea.
    sa inteleaga mai toti ce este partea frumoasa a lumii !!!

  2. Mi/a plăcut prezentarea, am găsit elemente noi, cărora nu le/am dat importanță, le/aș recomanda și tinerilor în speță să știe cum să se uite la cele din jur…. nu prea știu multe despre fotoni, toată viața am prostit doar electronii, m/ar interesa dacă autorul știe de niște elemente traductoare care simt o gamă foarte largă de oscilații electromagnetice, de la radio la terra Herți ? dintr/o bucată ! eu trebuia să fac microundele românești. Acum a/ș face comenzi cu puterea gândului la propriu ! Pisica casei deja îmi citește gândurile ! Cel mai dorit lucru ar fi să pot lua legătura cu civilizațiile extraterestre și să dau posibilitatea de a înălța cu o treaptă civilizația umană . Dacă Facebookul este ceva apreciat și citit și de ei, poate/și dau seama de intenția mea și vor căuta o comunicare On / Line ….. Aștept…

Ţi-ar plăcea să vezi mai multe culori?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *