Cel care nu are Crăciunul în inima sa, nu-l va găsi niciodată sub brad.

Poate că ţi se pare o întrebare banală. Totuşi, nu mai ai 7 ani ca să faci o problemă existenţială din asta. Cum am făcut eu.

Eram în clasa I, în apropierea Crăciunului. Venise careva cu o bârfă, cum că Moşu’ nu… Nici nu vreau să-mi amintesc. Oricum, de la discuţia asta s-au format două tabere. Pentru a soluţiona disputa, s-a făcut apel la autoritatea supremă: doamna învăţătoare. Care ne-a spus, cum a ştiut mai bine, care e treaba cu Moşu’. Atunci am tras pentru prima dată concluzia că adulţii nu ştiu chiar totul. (Ce ştie un adult despre unicornii roz?!)

De atunci, sunt fascinat de Moş Crăciun. Am aflat multe lucruri interesante despre el. De exemplu, că nu se duce în fiecare casă. (Şi nu din motivul pe care ni l-a spus doamna învăţătoare.)

În diferite ţări, Crăciunul e altfel. Doar nu-ţi imaginezi că Moşu’ e atât de dus încât să meargă cu sania prin Caraibe?!

Hai să vedem cum decurge operaţiunea Daruri de Crăciun în diferite colţuri ale lumii!

Sfântul Nicolae

O să-mi spui că Sfântul Nicolae nu e Moş Crăciun. Dar n-aş fi atât de sigur.

Sfântul Nicolae a trăit între 15 martie 270 şi 6 decembrie 343. A fost episcop grec în Mira (actualmente în Turcia). Peste timp, a devenit unul dintre cei mai veneraţi sfinţi creştini.

Se povestesc multe despre faptele bune ale Sfântului Nicolae, dar e greu să faci distincţia între personajul real şi cel legendar.

Povestirea care a contribuit cel mai mult în a-l face pe Sfântul Nicolae simbolul generozităţii anonime spune despre un domn care avea 3 fete mari. Numai că era prea sărac pentru a le da zestre, cum se făcea în acele vremuri. Aşa că fetele rămâneau nemăritate şi erau îngrijorate că ar putea ajunge să se prostitueze pentru a-şi câştiga existenţa, cum se întâmpla cu alte tinere. Problema a ajuns la urechile episcopului. Aflând că sunt fete bune, s-a hotărât să le ajute. Fără să ştie nimeni.

Pe atunci, şemineul nu avea horn. Casele aveau o gaură în acoperiş, pe unde să iasă fumul. În noaptea când fata cea mare a împlinit vârsta măritişului, Sfântul Nicolae s-a suit tiptil pe acoperiş şi, văzând prin gaura de deasupra focului nişte şosete lăsate la uscat, a pus în una o pungă cu galbeni. Mare a fost bucuria familiei când a găsit darul. Iar fata cea mare s-a măritat.

Povestea s-a repetat când fata mijlocie a ajuns la vârsta măritişului. Astfel, şi ea şi-a găsit soţ.

Când i-a venit vremea fetei mici, tatăl s-a gândit că iar va apărea generosul anonim. Murea de curios să afle cine este. Aşa că a stat la pândă şi l-a surprins pe episcop când punea punga cu galbeni în şosetă. Deşi a fost rugat să păstreze secretul, tatăl nu s-a putut abţine. De atunci, când cineva primea un dar anonim, îi mulţumea simbolic Sfântului Nicolae.

În 1087, moaştele Sfântului Nicolae au fost aduse de cruciaţi la Bari. Asta a contribuit la răspândirea în Europa a poveştilor despre Sfântul Nicolae, în diferite variante.

Aşa de mult le-a plăcut oamenilor ideea darurilor anonime – generozitatea care nu aşteaptă răsplată – încât au făcut din asta o tradiţie. În seara de 5 decembrie, ajunul comemorării Sfântului Nicolae, daruri surpriză apar în şosete sau în ghetuţe.

Dat fiind că Bari a fost câteva secole sub stăpânire spaniolă, prin multe părţi legenda spune despre Sfântul Nicolae că vine din Spania să aducă daruri.

Foarte mult timp, Sfântul Nicolae a fost singurul care împărţea daruri. De Crăciun nu exista acest obicei.

În unele ţări această tradiţie încă există, cu denumiri locale:

• Sinterklaas în Olanda, în partea vorbitoare de olandeză a Belgiei şi în Africa de Sud
• Sankt Nikolaus în Germania şi Austria
• Samichlaus în Elveţia
• Swiety Mikolaj în Polonia
• Svatý Mikuláš în Cehia
• Mikulás în Ungaria
• Moş Nicolae în România
• Sveti Nikolaj (numit şi Sveti Miklavž) în Slovenia
• Sveti Nikola în Croaţia, Serbia, Bosnia şi Herţegovina
• Святий Миколай (Sviaty Mykolay) în Ucraina
• Hagios Nikolaos în Grecia
• Shën Kolli în Albania

În Olanda, Sinterklaas încă este principalul aducător de daruri. În celelalte ţări, doar deschide sezonul generozităţii, cu daruri mici, pentru copiii cuminţi. Celor mai puţin cuminţi le lasă nuieluşe sau cărbuni.

Sinterklaas are adesea un valet maur, numit Zwarte Piet. Acesta îi amuză pe copii la evenimente şi le aruncă bomboane. Totuşi, unele grupuri sociale s-au declarat deranjate de faptul că Zwarte Piet ar sugera sclavia şi că ar promova rasismul. Studiile arată că doar 4% din populaţie face vreo astfel de asociere ¹⁾”VN wil einde Sinterklaasfeest” – articol publicat în De Telegraaf pe 27 octombrie 2013, dar probabil va fi suficient pentru ca personajul să dispară treptat.

În partea vorbitoare de germană a Elveţiei, Samichlaus este urmat de Schmutzli – tot un bărbat cu pielea neagră, dar asta pentru că e cât se poate de murdar. În partea vorbitoare de franceză, personajul negativ este numit Père Fouettard. Oricum, este pus pe bătut copii obraznici. Dar de când psihologii au zis că nu e bine, ca să nu rămână fără job, a început să împartă mandarine şi turtă dulce la toată lumea ²⁾”Schmutzli: the Swiss Santa’s sinister sidekick de Morven McLean, articol publicat în Swissinfo pe 5 decembrie 2008.

Prin Germania, Sankt Nikolaus este însoţit de un alt slujitor, Knecht Ruprecht, un ţăran care îi verifică pe copii dacă îşi ştiu rugăciunile. Cei care trec testul, primesc mere, nuci, turtă dulce. Ceilalţi primeau bătaie, care a fost înlocuită cu nuiele, cărbuni sau pietre mai spre vremurile noastre.

Knecht Ruprecht îl însoţeşte pe Sfântul Nicolae şi prin alte ţări, dar nu se implică aşa mult. În Auwstria, Croaţia şi Slovenia, rolul negativ îi revine lui Krampus. Este încornorat, urât şi supărat. Diavolul în persoană. Este în căutare de copii obraznici şi femei dolofane. În prezent, toată povestea e plină de umor negru – ca de Halloween.

Moş Crăciun

Cea mai veche atestare a unui personaj care este personificarea Crăciunului se regăseşte într-un colind englezesc din secolul XV. Pe atunci nu dădea daruri şi nu stătea de vorbă cu copiii. Doar îi îndemna pe adulţi să se bucure şi să bea, pentru că s-a născut Iisus. (Ştii cum e când se naşte un copil, trebuie să dai de băut.)

În secolul XVI, am aflat că e un bărbat dolofan, pus pe chef şi îmbrăcat în verde ca bradul. Cum în Anglia se pierduse obiceiul ca Sfântul Nicolae să aducă daruri copiilor, tipul s-a prezentat la interviu cu un comitet de părinţi şi a primit postul (deocamdată provizoriu) pentru a face asta de Crăciun.

În secolul XVII, puritanii s-au declarat tot mai oripilaţi cât de chefliu devenise personajul. Aşa că l-au adus pe calea cea dreaptă. Au făcut din el un bătrân venerabil şi i-au dat numele Father Christmas (zis şi Old Christmas). Disputa dintre puritani şi cei care preferau vechea variantă a devenit atât de acută, încât s-a pus în discuţie la cel mai înalt nivel dacă este bine să fie sărbătorit Crăciunul.

Dar majoritatea oamenilor iubeau deja prea mult această sărbătoare, aşa că s-a găsit o cale de mijloc.

De pe la 1840, Moş Crăciun a început să se schimbe. S-a lăsat de băutură, şi-a găsit o haină stacojie şi a devenit tot mai preocupat de darurile pentru copii (era un job prea frumos ca să-l piardă). Şi aşa a rămas.

În Europa, numele i-a fost tradus din Father Christmas în:

• Père Noël (alintat şi Papa Noël) în Franţa şi în partea vorbitoare de franceză a Belgiei şi Canadei, ca şi în unele regiuni din Africa şi Orientul Mijlociu
• Papá Noel în Spania, Argentina, Bolivia, Paraguay, Peru şi Uruguay
• Papai Noel în Brazilia
• Pai Natal în Portugalia
• Babbo Natale în Italia
• Noel Baba în Turcia
• Kerstman în Olanda şi în partea vorbitoare de olandeză a Belgiei
• Weihnachtsmann în Germania
• Daidí na Nollag în Irlanda
• Bodach na Nollaig în Scoţia
• Siôn Corn în Ţara Galilor
• Jõuluvana în Estonia
• Ziemassvētku vecītis în Letonia
• Kalėdų Senelis în Lituania
• Moş Crăciun în România şi Republica Moldova
• Дядо Коледа (Dyado Koleda) în Bulgaria
• Djed Božićnjak (zis şi Božić Bata) în Croaţia, Bosnia şi Herţegovina
• Gaghant Baba în Armenia
• Viejito Pascuero în Chile
• Shengdan laoren în China
• Ông Già Nô-en în Vietnam

Moş Crăciun locuieşte la Polul Nord. E normal să vină într-o sanie trasă de reni. Dar asta numai unde e zăpadă. Mai spre sud, merge călare pe măgăruş. Populaţia cajun din statul american Louisiana spune că la ei ajunge într-o pirogă trasă de 8 crocodili. Se adaptează Moşu’.

Tradiţia spune – cel puţin în Marea Britanie – că Moş Crăciun trebuie întâmpinat cu o plăcintă cu carne şi un pahar de bere sau de vin. În caz că te întrebai de ce e aşa îmbujorat…

Santa Claus

Adică Santa Claus nu e Moş Crăciun?!

Nu chiar. E un fel de rudă, dar seamănă atât de tare, încât lumea îi confundă. Ba chiar putem spune că prin multe părţi Santa Claus i-a luat faţa.

Când coloniştii europeni s-au stabilit în America, au adus cu ei diferite obiceiuri din ţările de origine. Acestea au fuzionat în unele noi, care să fie acceptate de toată lumea.

Coloniştii englezi îl aveau pe Father Christmas, tipul cam chefliu, care aducea bună dispoziţie de Crăciun. Olandezii au venit cu Sinterklaas (Sfântul Nicolae), episcopul ce aducea daruri în seara de 5 decembrie. Din aceşti doi „bunici” a rezultat Santa Claus – un fel de Sinterklaas americanizat -, atestat prima dată în 1773.

Iniţial, Santa Claus era un marinar olandez burtos, cu pipă, îmbrăcat cu o haină verde. Dar până în 1821 a devenit bătrânul de treabă pe care îl ştii, ce vine noaptea cu sania trasă de reni, pentru a aduce daruri. Burta o are de la Father Christmas, haina de un roşu episcopal – de la Sfântul Nicolae, barba – probabil de la Odin, zeul suprem din mitologia nordică. În 1823, Santa Claus deja făcea chestiile de poveste pe care le ştii: sania sa zburătoare aterizează pe acoperiş, iar Santa intră prin hornul de la şemineu – numai el ştie cum – cu un sac plin de jucării.

Santa Claus este cel care aduce darurile de Crăciun în Statele Unite, Canada (partea vorbitoare de limba engleză), Australia şi Noua Zeelandă. Dar a câştigat teren şi în alte ţări, precum Marea Britanie şi Africa de Sud. Ba chiar şi în unele ţări vorbitoare de limba spaniolă din America Centrală, cum e Mexic, unde e numit Santo Clós. Multe ţări asiatice au copiat în mod laic Crăciunul de la americani, cu tot cu Santa Claus (japonezii îi spun Santa Kuroosu şi Santa-san, iar coreenii Santa Harabeoji).

Santa Claus vine din Laponia. Acolo are un atelier în care spiriduşii meşteresc tot anul la jucării.

Ca să-l îmbuneze, în mod tradiţional, copiii îi lasă prăjiturele delicioase şi un pahar cu lapte. Pe la câte case ia o gustare, nici nu-i de mirare că s-a îngrăşat!

Mulţi ani, Santa Claus a lăsat daruri în şosete (asta pentru copiii cuminţi, fiindcă cei obraznici primesc cărbuni). Dar de când cutia de Lego sau consola de jocuri video nu încăpeau, s-a hotărât să le lase sub bradul de Crăciun.

Sania lui Santa Claus este trasă de 8 reni: Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Comet, Cupid, Dunder şi Blixem. Şi apoi mai e Rudolph, cel mai faimos ren; cu nasul său roşu, strălucitor ca o lanternă, îl scoate pe Santa Claus din bucluc atunci când e în ceaţă.

Toată lumea îi vedea ca masculi, dar biologii susţin că nu pot fi decât femele. Asta pentru că la începutul lunii decembrie, masculilor le cad coarnele ³⁾”Are Santa’s Reindeer Males?” – articol publicat de Live Science pe 20 septembrie 2012. Aşadar, tot femeile trebuie să ducă greul!

Când Santa Claus ajunge în Australia, unde de Crăciun e vară, lasă sania şi se urcă într-o căruţă trasă de canguri. Uneori vine pe apă, cu o ambaraţiune, ca Sinterklaas. Se descurcă el cumva, nu-ţi face griji!

Moş Gerilă

În perioada când comunismul cuprinsese o bună parte a lumii, Crăciunul nu era bine văzut de autorităţile ţărilor respective, fiind o sărbătoare creştină. (Pentru cine nu ştie, comunismul este prin definiţie ateu.)

Dacă vrei să impui comunismul într-o ţară, poţi să dărâmi bisericile. Poţi să interzici crucile – chiar şi în cimitire, cum s-a întâmplat în Albania ⁴⁾”The Resurrection of the Church in Albania: Voices of Orthodox Christians” de Jim Forest, carte publicată de World Council of Churches în 2002. Poţi să-i bagi pe preoţi în puşcării. Orice, dar nu poţi să-l desfiinţezi pe Moş Crăciun.

Aşa că dacă n-au putut să-l elimine, l-au transformat pe Moş Crăciun în Moş Gerilă (sau alte denumiri similare). Modelul este Дед Мороз (Ded Moroz), tradiţional în Rusia, denumit:

• Дзед Мароз (Dzied Maroz) în Belarus
• Дід Мороз (Did Moroz) în Ucraina
• Дед Мороз (Djed Moroz) în Bulgaria
• Djed Mraz în Croaţia, Bosnia şi Herţegovina
• Дедо Мраз (Dedo Mraz) în Macedonia
• Деда Мраз (Deda Mraz) în Serbia
• Dedek Mraz în Slovenia
• Dzmer Pap în Armenia
• Moş Gerilă în România

În Cehoslovacia şi Polonia, nici măcar această operaţie cosmetică nu a reuşit. Oamenii s-au uitat la Moş Gerilă ca la extratereştri şi şi-au văzut de tradiţiile lor.

De regulă, Moş Gerilă vine după Crăciun, spre Anul Nou, pentru a evita orice conotaţie religioasă.

După căderea comunismului, Moş Crăciun i-a luat din nou locul lui Moş Gerilă cam peste tot unde a fost adus forţat. Dar populaţiile musulmane încă îl preferă, tocmai pentru că nu e asociat creştinismului.

Bunicul de Gheaţă

La unele popoare turcice, pe post de Moş Crăciun a fost desemnat Bunicul de Gheaţă. Este asemănător cu Moş Gerilă, dar are unele particularităţi.

În primul rând, Bunicul de Gheaţă nu e doar un moşulică generos, ci un zeu al iernii. Şi ca orice zeu respectat, sunt tot felul de legende despre el.

Apoi, Bunicul de Gheaţă are o nepoată, Fata de Zăpadă, care îl însoţeşte şi îl ajută. Deşi, în zilele noastre, rar mai e văzută. (O fi plecat la Hollywood, să devină Elsa.)

Numele diferă în funcţie de regiune:

• Аяз Ата (Ayaz Ata) în Kârgâzstan şi Kazahstan
• Аяз Баба (Ayaz Baba) în Turkmenistan
• Ayoz Bobo în Uzbekistan
• Кыш бабай ‎(Qış babay) în Tatarstan şi Başchiria
• Şaxta Baba în Azerbaidjan

Obiceiul pomului de Crăciun, aşa cum e cunoscut în prezent, vine de la popoarele germanice. Nu se ştie când şi cum a apărut, dar nu există atestări clare decât de vreo două secole ⁵⁾”Tracing tree tradition: Author examines history of adorned greenery as a Christmas symbol” de Jim Higgins, articol publicat în Milwaukee Journal Sentinel pe 9 decembrie 2012. Însă este interesant de remarcat că popoarele turcice au tradiţii de tăiere şi împodobire a pomilor încă dinainte de naşterea lui Iisus Hristos – şi n-ar fi exclus să fi fost cumva sursa de inspiraţie. Cert este că popoarele germanice aveau cu mult timp în urmă tradiţia păgână de a lega fructe în conifere, în onoarea lui Odin. Culmea e că, deşi în prezent pomul împodobit te duce imediat cu gândul la Crăciun, mai multe voci cu autoritate din iudaism şi creştinism au militat cu secole în urmă împotriva acestor obiceiuri, pe motiv că ar fi idolatrie.

Oricum, pomul de Crăciun nu este un simbol religios, ci o tradiţie laică. Şi apoi, lucrurile au semnificaţia pe care le-o dai. Dacă înseamnă un motiv de a uni familia într-un proiect comun de sărbătoare, e minunat!

Piticul de Crăciun

Scandinavii au o pasiune pentru pitici. (Poate fiindcă sunt ei mai lungani.)

Aşa se face că darurile de Crăciun sunt aduse de un pitic. Norvegienii şi danezii îi spun Julenissen. Iar suedezii Jultomten.

Julemanden

Danezii au propriul lor Moş, numit Julemanden. Seamănă cu Moş Crăciun şi Santa Claus, dar îşi are originea în mitologia locală.

Julemanden a apărut abia după Al Doilea Război Mondial. Anterior, treaba lui era făcută de Julenissen – piticul care aduce cadouri în Scandinavia.

Julemanden îşi are reşedinţa în Groenlanda. Ajutoarele sale se numesc nisser – nişte pitici care nu ating 1 metru înălţime (cum este şi Julenissen). Julemanden este înnebunit după orezul cu lapte, mai ales dacă are aromă de scorţişoară şi unt pe deasupra.

În mod tradiţional, este cam bondoc şi se îmbracă în gri, cu pălărie roşie. Dar de la o vreme îi place mai mult moda lui Santa Claus.

Ţapul de Crăciun

În nordul Europei (în special în Scandinavia), dar şi prin alte părţi, există tradiţii în perioada Crăciunului referitoare la ţap (uneori capră).

Aceste obiceiuri populare au origini pre-creştine. În mitologia scandinavă, Thor trece pe cer într-un car tras de doi ţapi puternici (în caz că te întrebai cum i-a venit lui Santa Claus ideea). Iniţial, astfel de ţapi erau văzuţi ca fioroşi. Când sărbătorirea Sfântului Nicolae a devenit o tradiţie în aceste locuri, acesta venea călare pe un ţap, ca semn că a supus Răul.

Mai apoi, a apărut obiceiul colindatului cu „ţapul”, care era un tânăr mascat. Ţapul de Crăciun a devenit astfel un personaj – jumătate ţap, jumătate om. În timp, a ajuns să fie tot mai simpatic şi mai apreciat. Până când, în secolul XIX, a devenit cel care aduce darurile de Crăciun în Scandinavia!

Între timp, obiceiurile legate de ţap s-au cam stins. Ultima „redută” este Finlanda, unde Joulupukki – cum e numit Ţapul de Crăciun – încă aduce darurile. Numai că a rămas mai degrabă numele de el. Coarnele i-au căzut şi seamănă suspect de mult cu Santa Claus.

Interesant este că faimoasele ilustraţii cu Santa Claus ce apăreau în reclamele americane la Coca-Cola din anii ’30 au fost realizate de un artist finlandez: Haddon Sundblom. Aşa se închide cercul inspiraţiei.

Cei trei magi

Nu ştiu dacă îţi aminteşti, dar de Crăciun aniversăm naşterea lui Iisus Hristos. Conform Evangheliei după Matei, la scurt timp după naştere, trei magi au venit cu daruri pentru prunc.

Se estimează că magii au venit după douăsprezece zile de la naştere, zi sărbătorită ca Bobotează, pe 6 ianuarie. În Spania şi unele ţări vorbitoare de spaniolă, aceasta este principala zi în care se primesc daruri. De la cei trei magi, desigur.

De fapt, darurile sunt – simbolic – pentru pruncul Iisus. Pentru Hristos din tine, dacă eşti creştin.

Christkind

Că pruncul Iisus a primit daruri, ne-am lămurit. Numai că Iisus n-a venit pe lumea asta pentru el, ci pentru cei care cred în el. Într-un mod simbolic, ca să dea darurile sale mai departe.

Când a început Reforma Protestantă în secolul XVI, Martin Luther s-a opus, printre altele, venerării sfinţilor. În special unul atât de popular ca Sfântul Nicolae. Dar pentru că sărbătoarea era iubită de popor, a venit cu o alternativă: darurile să fie aduse de o reprezentare a pruncului Iisus. Pentru a fi pe placul copiilor germani, a fost imaginat un îngeraş cu bucle blonde, numit Christkind.

Ideea a prins. Ba chiar s-a răspândit în multe ţări:

• Christkind în Germania (mai ales în sud), Austria, Elveţia şi Liechtenstein
• Kleeschen în Luxemburg
• Ježíšek în Cehia
• Ježiško în Slovacia
• Kis Jézus (numit şi Jézuska) în Ungaria
• Mali Isus în Croaţia
• Gesù bambino în Italia
• El Niño Jesus în Columbia şi Venezuela
• El Niño Dios în Ecuador, Paraguay, Uruguay, Mexic şi Costa Rica

Christkind a ajuns şi în Statele Unite, cu numele Kris Kringle. Dar numai numele a rămas, care acum este sinonim cu Santa Claus.

Culmea e că acest Christkind a ajuns să fie foarte iubit de catolici. În timp ce la protestanţi vine Moş Crăciun.

Deşi ar trebui să-l reprezinte pe Iisus, Christkind a căpătat o personalitate proprie. Uneori chiar apare alături de pruncul Iisus.

De prin anii ’90, Christkind pierde teren în faţa concurenţei extraordinare a lui Santa Claus, atât de vizibil tocmai din Statele Unite. (Iată că există competiţie şi între cei care dăruiesc.)

Cei 13 flăcăi ai perioadei de Crăciun

Ce ar fi mai tare decât o vizită a Moşului?! Ce zici de 13 vizite ale unor tinerei?

Dar stai, nu sări bătând din palme! Ştii cum sunt tinerii, mai puşi pe prostii…

Aşa se întâmplă în Islanda. Li se spune Jólasveinar.

În fiecare zi dintre 12 şi 24 decembrie vine câte unul în localitate. Iar în fiecare zi dintre 25 decembrie şi 6 ianuarie pleacă câte unul din localitate.

Iniţial aveau personalităţi puternice – de la poznaş la monstru. În timp, au devenit mai degrabă hoţomani. Trântesc uşi, apar pe la ferestre, fură cârnaţi sau dulciuri. Se spune că de obicei vin pe unde copiii nu-s cuminţi. Mai ceva ca de Halloween.

Mai recent, sub influenţa lui Santa Claus, au devenit mai prietenoşi. Uneori se îmbracă în roşu şi aduc daruri. Toţi.

Butucul de Crăciun

În provinciile spaniole Aragon şi Catalonia, există o tradiţie aparte, tare simpatică.

Oamenii iau un butuc de vreo 30 de centimetri, căruia îi spun Tió de Nadal. Preferabil cu ramuri din care îi pot face picioare. Îi pictează un chip amuzant şi îl îmbracă. Începând din 8 decembrie, copiii au grijă să-i aducă seara de mâncare şi să-l învelească, ca să nu-i fie frig noaptea şi să doarmă… buştean. Dacă au grijă bine de el şi spun o rugăciune frumoasă în ziua de Crăciun, copiii sunt răsplătiţi de Tió de Nadal cu mici daruri.

După cum vezi, chestiunea e destul de complicată. Dar nu-ţi face griji, nu va mai fi mult timp. (Sau poate tocmai din cauza asta ar trebui să-ţi faci griji.)

Realitatea este că Santa Claus prinde tot mai mult teren. Fie scoate de pe piaţă concurenţa, fie o asimilează.

Ca să fim cinstiţi, Santa oferă o poveste mai potrivită timpurilor pe care le trăim. Şi are o susţinere cultural-mediatică impresionantă.

Însă are şi diversitatea farmecul ei. Aşa că bucură-te de toate tradiţiile de Crăciun – în special cele locale!

Articol scris exclusiv pentru Miratico de Lucian Velea

Lucian Velea este fondatorul site-ului Miratico şi al multor alte proiecte online.

Sugestii pentru continuare:

Arta de a face daruri
Sfaturi utile pentru cei care sunt în căutarea unor cadouri ce vor fi apreciate, cu exemple concrete şi argumente susţinute de psihologi

Adevărul despre Black Friday (cu sfaturi practice)
O serie de lucruri puţin cunoscute despre Black Friday, inclusiv şmecheriile pe care le fac comercianţii şi sfaturi ca să profiţi inteligent de reduceri