memories

Robert Campbell – ce înseamnă cu adevărat să-ţi ţii cuvântul

Pentru fiecare promisiune este un preţ de plătit.


Când ţi-ai dat ultima dată cuvântul şi nu ţi l-ai ţinut? Ştiu, ai avut intenţii bune, dar au intervenit altele etc.

Tatăl meu a avut întotdeauna un principiu:

Când spui o vorbă, să fie vorbă.

Şi aşa făcea. Mi-a intrat în cap şi m-am străduit să îl aplic. Mi s-a întâmplat de multe ori ca alţii să aştepte o promisiune de la mine, iar eu să nu o fac sau să promit mai puţin – adică doar atât cât mă simţeam sigur că voi face. Şi de obicei atitudinea mea nu a fost înţeleasă. Chiar dacă am făcut mai mult decât am promis. Dar continui în crezul meu.

Sunt fascinat de orice poveste cu oameni care îşi ţin cuvântul. Cum este şi cea pe care urmează să ţi-o spun acum. Este o pildă uluitoare, de care să-ţi aminteşti de câte ori promiţi ceva.

Războiul cel Mare

Ca să simţi mai bine această poveste adevărată, fac o paranteză istorică referitoare la Războiul cel Mare, căruia acum îi spunem Primul Război Mondial.

Pe 28 iunie 1914, un eveniment tragic avea să schimbe istoria întregii lumi. Nu o fâlfâire de fluture, ci un glonţ dintr-un pistol. Franz Ferdinand, arhiducele Austriei şi moştenitorul tronului austro-ungar, a fost asasinat la Sarajevo de un bosniac naţionalist.

Tranşee britanică în 1916

De aici a început nebunia. Austro-Ungaria a dat vina pe Serbia (care avea ambiţii unioniste cu Bosnia) şi i-a declarat război. Rusia a sărit: Băi, nu vă luaţi de frate-meu mai mic! Germania şi-a amintit că e cam neam cu Austro-Ungaria, arătându-şi muşchii – doar nu era să rateze aşa o bătaie. După ce s-au încălzit cu Luxemburg şi Belgia, nemţii s-au dat la Franţa, care pe atunci era în relaţii bune cu Rusia. Între timp, Marea Britanie s-a supărat că Germania a pus piciorul în Belgia şi a făcut scandal de peste gârlă. Imperiul Otoman s-a dat în secret cu Germania, fiindcă luase anterior cafteală de la Imperiul Rus. În Asia, India – care încă era colonie britanică – şi-a arătat puternica susţinere pentru Şefu’. Japonia, Noua Zeelandă şi Australia s-au gândit că e un moment bun să ciugulească câteva insule pe care le colonizaseră nemţii. În Africa, s-au urmărit aceleaşi interese colonialiste. Treptat, aproape toate ţările au fost angrenate în bătaie.

În tot acest timp, Statele Unite au încercat să-i despartă prin mijloace diplomatice. (Ca să vezi, pe atunci erau cei mai pacifişti!) Numai că pe nemţi i-a mâncat pielea: i-au alimentat pe mexicani în confruntările teritoriale din sudul Statelor Unite şi au scufundat nave americane. Aşa că pe 6 aprilie 1917, Statele Unite s-au ridicat: Gata, terminaţi cu prostiile! Într-un an şi jumătate, Germania şi toţi aliaţii ei deveneau knock-out.

9,5
milioane de militari au murit în confruntările din Primul Război Mondial.
PinterestTwitter

Tot acest scenariu absurd ar fi fost bun de ridiculizat într-un film de Charlie Chaplin. Numai că nebunia a fost o tragedie greu de imaginat. A curmat vieţile a 9,5 milioane de soldaţi. 7 milioane au fost mutilaţi, din totalul de 21,2 milioane de răniţi grav 1)A Short History of the First World War” de Gary Sheffield, carte publicată de Oneworld Publications în 2014.

În plus, se estimează că 2 milioane de civili au murit din cauza lipsurilor alimentare. Sistemul imunitar scăzut al populaţiei, în urma condiţiilor precare de viaţă, a condus la molime de tifos şi malarie, cu milioane de victime. Între 1918 şi 1920, o pandemie de gripă (cunoscută ca gripa spaniolă) a întrerupt existenţa a 50-100 de milioane de oameni.

Iar toţi aceşti morţi, răniţi şi bolnavi aveau rude şi prieteni care sufereau pentru ei. Era o imensă durere.

Oricât de grea ţi s-ar părea viaţa ta, spune mersi că nu ai prins acele vremuri.

Prizonier de război

Căpitanul Robert Campbell

Robert Campbell a intrat în armata britanică în 1903, imediat ce şi-a încheiat adolescenţa.

Războiul cel Mare l-a dus pe tânărul Căpitan Robert Campbell în Franţa. Avea 29 de ani.

În iulie 1914, la foarte scurt timp după declanşarea războiului, regimentul pe care îl conducea a ocupat o poziţie lângă canalul Mons-Condé, în nord-vestul Franţei.

După o săptămână, au fost atacaţi de nemţi. Cum în acel moment nu prea rezista nimic în faţa puternicei armate germane, au pierdut lupta.

Căpitanul Robert Campbell a fost rănit şi luat prizonier. A avut noroc că războiul era la început, se juca fair-play, aşa că nemţii au considerat potrivit să-l trimită la un spital din Köln, unde i-au tratat rana.

Apoi l-au trimis într-un lagăr de prizonieri din Magdeburg 2)Meeting the Enemy: The Human Face of the Great War” de Richard van Emden, carte publicată de Bloomsbury în 20133)First World War Folk Tales” de Taffy Thomas şi Helen Watts, carte publicată de The History Press în 2014.

Veşti de acasă

În 1916, Căpitanul Robert Campbell era tot în lagărul de prizonieri.

Zilele îi treceau destul de monoton. Numai că a primit veşti proaste de acasă: Louise, mama sa, era pe moarte. De cancer.

În locul lui, ca fiu iubitor, ce soluţie ai fi găsit ca să-ţi vezi mama pentru ultima dată?!

Sigur te gândeşti la evadare, fapte eroice, misiune imposibilă…

Kaiserul Wilhelm II

Căpitanul Robert Campbell a ales însă o cale năucitor de cuminte: i-a scris o scrisoare Kaiserului Wilhelm II, explicându-i situaţia şi solicitându-i respectuos o… permisie. Da, l-a rugat să-i dea voie să plece temporar din lagăr, pentru a-şi vedea mama muribundă în Gravesend, o localitate din sud-estul Angliei.

Cât era el de belicos, Kaiserul se pare că a fost impresionat de acest gest simplu şi uman. În mărinimia sa imperială, i-a acordat o permisie de 2 săptămâni, plus câte 2 zile pentru călătorie în fiecare sens. Singura condiţie: să se întoarcă, pe cuvânt de onoare 4)First World War Folk Tales” de Taffy Thomas şi Helen Watts, carte publicată de The History Press în 2014.

Îţi dai seama ce trebuie să fi fost în sufletul Căpitanului Robert Campbell. A plecat dintr-un lagăr de prizonieri cum rar a plecat vreun militar inamic vreodată: ziua în amiaza mare, pe poartă, în văzul gardienilor.

Întoarcerea în Anglia

Pe 7 noiembrie 1916, Căpitanul Robert Campbell ajungea în Gravesend 5)Meeting the Enemy: The Human Face of the Great War” de Richard van Emden, carte publicată de Bloomsbury în 2013.

Desigur, întoarcerea în Anglia a fost cu sentimente amestecate pentru el. S-a bucurat să pună din nou piciorul pe pământul patriei sale, să-şi revadă rudele şi prietenii. Dar a fost şi cumplit de mâhnit de situaţia mamei sale.

Să zicem că eşti un tânăr în floarea vârstei. Crăciunul e la o lună distanţă. Sunt ultimele luni pe în care poţi fi alături de mamă. Lumea e într-un război pe viaţă şi pe moarte, cum nu a mai fost vreodată. Pleci de bună voie să fii prizonier de război într-un lagăr al inamicului?

Căpitanul Robert Campbell a făcut-o. Nimic nu l-a putut împiedica să-şi ţină promisiunea.

Înapoi în lagăr

Poate te gândeşti că Robert Campbell era vreun pămpălău. Că doar îşi urma drumul în viaţă ca oaia. Dar nu e aşa.

Odată întors în lagărul de prizonieri, Căpitanul Robert Campbell a avut un singur gând: să evadeze! (Parcă s-ar fi dus la Room escape.)

Împreună cu un grup de prizonieri, a participat la săparea unui tunel secret, ca-n filme. Timp de 9 luni au săpat cu ce au putut. Şi au reuşit! Au făcut un tunel suficient de lung pentru a evada din lagărul de prizonieri.

Au plecat spre Olanda, pe unde Căpitanul Robert Campbell făcuse călătoria spre casă. Numai ei ştiu cum au reuşit să parcurgă vreo 300 de kilometri prin Germania. Dar când mai aveau puţin până la graniţă, au fost capturaţi 6)Meeting the Enemy: The Human Face of the Great War” de Richard van Emden, carte publicată de Bloomsbury în 20137)First World War Folk Tales” de Taffy Thomas şi Helen Watts, carte publicată de The History Press în 2014.

Ajunşi înapoi în lagăr, nu le-a fost mai bine. Dar îşi făcuseră datoria de militari căzuţi prizonieri.

Războiul s-a încheiat după încă un an. Căpitanul Robert Campbell a ieşit încă o dată pe poarta lagărului, de această dată definitiv.

Reversul medaliei

Unul dintre motivele pentru care Căpitanul Robert Campbell s-a întors din Marea Britanie în lagărul german a fost pentru că a sperat ca prin exemplul său să deschidă aceeaşi posibilitate pentru alţi prizonieri aflaţi în aceeaşi situaţie. I-a păsat de ceilalţi mai mult decât de el.

Peter Gastreich, prizonier german pe Isle of Man, a avut o solicitare similară, de această dată către britanici. Partea germană a adus ca argument şi cazul Căpitanului Robert Campbell. Numai că oficialităţile britanice au răspuns penibil de birocratic că nu au fost întrebate dacă sunt de acord cu astfel de aranjamente 8)Meeting the Enemy: The Human Face of the Great War” de Richard van Emden, carte publicată de Bloomsbury în 2013. Prin urmare, nici germanii nu au mai acordat astfel de permisii altor britanici. Aşa s-a încheiat ceea ce ar fi putut deveni un obicei plin de umanitate în tragicele vremuri de război.

Căpitanul Robert Campbell a trecut cu bine şi de Al Doilea Război Mondial. A murit în iulie 1966, la vârsta de 81 ani.

Nu ştiu dacă Robert Campbell a fost un militar strălucit. Poate că nu.

Dar în ceea ce priveşte exemplul său de a-şi ţine cuvântul, merită mai mult decât admiraţie. Eu i-aş ridica monument.

Trăim într-o societate în care „Promit!” a ajuns să fie similar cu „Mă voi strădui!” sau „Aşa aş vrea şi eu!”

Totuşi, nu e acelaşi lucru. Poţi simţi diferenţa dacă îi promiţi unui copil mic ceva şi nu te ţii de cuvânt. Chiar şi la 5 ani ştie câtă greutate ar trebui să aibă o promisiune. Priveşte-i suferinţa în ochi şi altădată te vei gândi de două ori înainte să spui magicul cuvânt: „Promit!” Şi nu doar lui.

Să te ţii de cuvânt este în primul rând o chestiune de respect faţă de propria-ţi persoană. Căpitanul Robert Campbell nu s-a întors în Germania ca să nu se supere Kaiserul pe el. La câte probleme avea împăratul pe cap, probabil cel mult ar fi tras o înjurătură despre un englez neserios (asta dacă ar fi aflat). Însă Robert Campbell ar fi dus cu el povara toată viaţa. Poate şi dincolo de ea.

Orice promisiune ratată este un deşeu pe undeva. Chiar dacă e un deşeu mic, nu este neînsemnat. Se adună.

Încearcă să promiţi mai puţin şi să faci mai mult. Chiar dacă alţii nu înţeleg. Vor înţelege cândva.

Iar dacă promiţi, cuvântul dat să-ţi fie lege morală. Cum i-a fost minunatului om Robert Campbell.

Articol scris exclusiv pentru Miratico de Lucian Velea
Lucian Velea este fondatorul site-ului Miratico şi al multor alte proiecte online.

Sugestii pentru continuare:
Nicholas Winton
Nicholas Winton - tânărul care a salvat de la moarte 669 de copii
Povestea uimitoare a omului care a făcut ce n-au fost în stare să facă guvernele şi organizaţiile umanitare
Maica Tereza
Maica Tereza: Iubirea începe acasă
Transcrierea discursului pe care Maica Tereza l-a adresat în ziua următoare primirii Premiului Nobel pentru Pace, cu multe adnotări interesante

Referinţe

Referinţe
1 A Short History of the First World War” de Gary Sheffield, carte publicată de Oneworld Publications în 2014
2, 5, 6, 8 Meeting the Enemy: The Human Face of the Great War” de Richard van Emden, carte publicată de Bloomsbury în 2013
3, 4, 7 First World War Folk Tales” de Taffy Thomas şi Helen Watts, carte publicată de The History Press în 2014

Ţi-a plăcut articolul? Acum e rândul tău. Ne faci o mare bucurie dacă îl recomanzi şi prietenilor:

Şi nu uita să ne scrii părerea ta într-un comentariu – chiar ne interesează!

2 comentarii la „Robert Campbell – ce înseamnă cu adevărat să-ţi ţii cuvântul”

  1. Da, acesta este un adevar de necontestat. Esenta respectarii promisiunii date are o are mult mai vastă decat aceasta relatare demnă de luat in seama. Anexez într-un citat doar un aspect al acestei intrebari de o importanta covarsitoare: „Ce înseamnă cu adevărat să-ţi ţii cuvântul?” „Ţinerea unui cuvânt dat, a unei promisiuni este necesară pentru a nu distruge încrederea aproapelui. Păstrarea tainelor care ne-au fost încredinţate ar trebui să ne fie un lucru de onoare. Aceasta vorbeşte şi mărturiseşte despre caracaterul unui om; dacă nu face de cunoscut încrederea care i-a fost acordată, spunândui-se taine, chiar dacă un prieten îi devine duşman. Noi trebuie să respectăm promisiunea pe care am dat-o şi aceasta în toate situaţiile”.

Ce întâmplare din viaţa ta referitoare la o promisiune te-a impresionat?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *