Societatea n-ar trebui să judece pe nimeni după standarde unilaterale. Fiecare are diferite capacităţi de învăţare, speranţe, talente şi visuri, iar noi ar trebui să respectăm asta.
Ştiai că triburile sălbatice mâncau creierele duşmanilor din acelaşi motiv pentru care noi, oamenii civilizaţi, mergem la şcoală? Exact: ca să devină mai inteligenţi. Credeau că, după o astfel de masă, deşteptăciunea creştea şi, în timp, îşi îmbunătăţeau metodele de a omorî duşmani. Pe cale de consecinţă, aveau şi mai multe creiere la dispoziţie şi deveneau tot mai deştepţi! Dar asta s-a dovedit a fi doar o poveste. Oamenii şi-au dat seama că inteligenţa ori se capătă, ori e din naştere. Şi nu trebuie să fii prea deştept ca să îţi dai seama de asta!
Aşa a apărut şcoala. Aceasta instituţie, chinuitoare şi plictisitoare, trebuia să îşi demonstreze rezultatele. Deveneai mai deştept mergând la şcoală? Cum puteai demonstra asta?
S-a încercat prima dată prin măsurarea efectivă a circumferinţei capului. Rezultatele au fost incerte, ori din cauza lipsei de precizie a instrumentelor, ori pur şi simplu din motivul evident că oasele cutiei craniene nu se deformau aşa uşor pe măsură ce creierul creştea în volum.
Până într-o zi, în care unul mai deştept s-a bătut cu palma peste frunte şi a dat fuga să inventeze testul IQ.
Dar gata cu poveştile, în continuare îţi voi spune o întâmplare adevărată despre inteligenţă. Una cu o întorsătură la care nu te-ai fi gândit.
Citește în continuare Kim Ung-yong – dovada că există ceva mai bun decât să fii un geniu
