food

Ce nu ştiai despre cele 7 macroelemente din organismul tău

Există sisteme vii; nu există „materie” vie.



De câteva zile te simţi slăbit şi parcă nu mai ai chef de nimic. E ciudat, te cunoşti, te consideri un om activ şi cu toate astea ceva te sâcâie. Aşa că intri agitat pe uşa spitalului, având cele mai sumbre gânduri în cap. Poate apa are ceva în ea, sau poate câinele a adus vreun virus de la ultima plimbare. Nici nu ştii încotro să te îndrepţi.

Intri la medic, îţi expui povestea, convins că ceva nu mai este cum era odată. Deci e boală. Deci aştepţi să fie tratată. Măcar o perfuzie tot ar trebui să primeşti. Medicul te ascultă, cu răbdare. Aşadar ai nimerit peste un medic bun.

După ce ai terminat de povestit, ce să vezi? Primeşti o bătaie pe umăr şi un sfat că ar trebui să iei un supliment cu potasiu. Păi ala îl găseşti oriunde, în fiecare mâncare. Ce importanţă poate avea de îţi creează atâtea probleme?

Haide să încercăm să le dăm de cap acestor elemente, aparent mărunte, dar cu un rol imens.

Ce sunt macroelementele?

Nimeni nu neagă că omul este o creaţie complexă şi minunată. Plastic vorbind, suntem o maşinărie care merge la perfecţie. Pentru a nu ne defecta, avem nevoie de ceea ce ne înconjoară.

Fiecare masă pe care o mâncăm ne menţine echilibrul. Despre asta este vorba în final. Orice mâncăm, ajunge să fie descompus şi împărţit, iar sistemul nostru digestiv este suficient de deştept încât să ia numai ce are nevoie, în loc să reţină tot de-a valma.

Organismul uman este alcătuit din peste 25 de substanţe chimice. Proporţia lor este extrem de variată. Oxigenul reprezintă circa 65%, carbonul 18,5%, hidrogenul 9,5%, iar nitrogenul 3,2%. Apoi urmează un grup de substanţe care se găsesc în proporţii de la 0,1% până la 1,5% – adică nu foarte mult, dar nici extrem de puţin. Acestea se numesc macroelemente.

Dacă ar fi o olimpiadă a acestora, campion detaşat ar ieşi sodiul. E peste tot şi fără el nu faci nici doi paşi. Potasiul e la bătaie mare pe locul doi, fiindcă e partenerul de joacă al sodiului.

Competiţia continuă între calciu, care ne menţine oasele şi dinţii în cea mai bună formă, şi magneziu, pe care multă lume îl ignoră, dar care lucrează asiduu din umbră.

Şi pentru că la o competiţie e mai important să participi decât să câştigi, să acordăm şi câteva menţiuni de onoare. Prima ar trebui să meargă către clor, ionul bătăios, care îi ţine piept bicarbonatului în încercarea de a echilibra pH-ul. Apoi să-l remarcăm pe fosfor, muncitorul din fabrica de energie şi paznicul celulelor. Şi să nu-l uităm pe sulf, care cică ar fi cam puturos, dar fără de care nu se poate.

Sodiul – mai atrăgător decât o blondă pe tocuri

0,2%
este proporţia de sodiu din organismul uman.
PinterestTwitter

Medicina este dificilă. Studenţii la medicină se plâng constant de asta şi pe bună dreptate. Astfel că pentru a înţelege mai bine ce se întâmplă, trebuie să fac o analogie.

Domnişoara Sodiu

Să zicem că sodiul este o fată frumoasă, iar particulele de apă sunt băieţii. În momentul în care frumoasa apare, băieţii se strâng toţi în jurul ei şi încep să îşi arate muşchii. Cu cât sunt mai multe fete frumoase, în analogia noastră molecule de sodiu, cu atât mai mulţi băieţi se vor strânge în jurul lor, adică particule de apă. Aşa se explică un fenomen numit osmolaritate 1)Remington: The Science and Practice of Pharmacy” – carte publicată de Pharmaceutical Press în 20112)General, Organic, and Biological Chemistry” de H. Stephen Stoker, carte publicată de Cengage Learning în 2012.

Ei bine, asta e premisa unor lucruri de-a dreptul importante.

În anumite condiţii, este unul din cele mai importante mecanisme de declanşare a hipertensiunii 3)Pathophysiology: A 2-in-1 Reference for Nurses” – carte publicată de Lippincott Williams & Wilkins în 2004. Asta se întâmplă dacă mănânci prea multă clorură de sodiu. Înainte să te juri că n-ai pune gura pe aşa ceva, aminteşte-ţi că e doar denumirea chimică pentru banala sare de bucătărie. Chiar dacă nu pui multă cu mâna ta, e ascunsă prin alimentele cu care îţi umpli sacoşele la supermarket.

Când consumi sare cu moderaţie, are un rol benefic: fixează apa în organism. Altfel, degeaba bei cană după cană, vei elimina apa aşa cum a intrat, fără ca organismul să-şi poată reţine necesarul. Şi apoi te întrebi cum de te deshidratezi, că doar bei multă apă.

Model de arteră

Însă mulţi oameni consumă sare în exces. În acest caz, se întâmplă două fenomene prin acelaşi mecanism. Sodiul (fetele), care se află în vasele de sânge, va atrage foarte multă apă (băieţi) din celule (casele lor). Uite aşa se produce deshidratarea celulelor şi un exces de apă în vase. Arterele, care sunt ca nişte furtunuri din cauciuc, se vor tensiona, fiindcă datoria lor e să împingă sângele mai departe. Şi uite aşa rămâi cu o celulă uscată şi cu multă apă în artere 4)Sodium Intake in Populations:: Assessment of Evidence” – carte publicată de National Academies Press în 2013.

Excesul de sare nu produce o deshidratare totală, care înseamnă că pierzi apa din organism, ca atunci când consumi prea puţină sare. În schimb, determină o deshidratare celulară, ceea ce înseamnă că apa se mută din celulă în spaţiul extracelular. Deci apa nu se pierde, doar face o relocare. Doar că avem un corp care bagă de seamă când celulele nu au suficientă apă şi apare senzaţia de sete – chiar dacă în acest caz eşti plin de apă.

Pe de altă parte, deshidratarea vine la pachet cu alte probleme. Şi cele mai multe probleme le regăseşti la regele celulelor – neuronul. Acolo, lipsa apei îţi dă cu adevărat bătăi de cap (sper că ai prins poanta). Odată ce a pierdut apa, celula devine mai mică în dimensiuni, astfel că începi să ai ameţeli, dureri de cap.

Mai mult, neuronii şi legăturile dintre ei, sinapsele, sunt dependenţi de nişte canale de sodiu, care tunează fin intensitatea semnalului 5)Structure of sodium channels different than previously believed” – articol publicat în ScienceDaily pe 17 aprilie 2014. Probleme apar dacă e prea puţin sodiu, fiindcă fără el nici canalele nu merg. Iar intensitatea semnalului nu corespunde nevoilor tale, astfel încât te poţi simţi slăbit sau chiar astenic.

Îţi dai şi tu seama că există o cantitate de sodiu ideală, astfel încât să nu cazi în niciuna dintre extreme. Dar câtă? Asta e mai greu de spus cert. Nici măcar specialiştii nu se pun de acord în totalitate. După ultimele studii, o cantitate cuprinsă între 2600 şi 4900 de mg de sodiu zilnic este optimă pentru organism.6)Compared With Usual Sodium Intake, Low- and Excessive-Sodium Diets Are Associated With Increased Mortality: A Meta-Analysis” – studiu realizat de Niels Graudal, Gesche Jürgens, Bo Baslund şi Michael H. Alderman, publicat în American Journal of Hypertension pe 20 martie 2014. Asta înseamnă 1-2 linguriţe de sare zilnic. Totuşi, nu începe să răstorni solniţa în supă. Nu uita că majoritatea alimentelor din ziua de azi conţin sare din belşug. Verifică eticheta.

Potasiul – ca să poţi iubi din toată inima

0,4%
este proporţia de potasiu din organismul uman.
PinterestTwitter

Al doilea element de care o să îţi vorbesc, merge mână în mână cu cel de mai devreme – sodiul. Hai să îţi explic cum stă treaba.

Neuron

Imaginează-ţi că ai neuronul. Îl ştii de la şcoală, e o stea cu o coadă. Acest neuron este învelit de o membrană, care este ciuruită, precum o plasă. În partea apropiată de corpul neuronului se află mult potasiu. În afara membranei, mult sodiu.

Să zicem că eşti cu iubita şi vrei să faci o mişcare. Sau îi simţi mângâierea. Indiferent dacă activezi un muşchi sau simţi ceva, un impuls electric este trimis prin neuroni. Cu viteze de Formula 1 – de până la 400 de km pe oră. Sau vreo 100 de metri pe secundă, dacă îţi dai seama mai uşor cât e de rapid 7)Essential Cell Biology” de Bruce Alberts, Dennis Bray, Karen Hopkin, Alexander Johnson, Julian Lewis, Martin Raff, Keith Roberts şi Peter Walter, carte publicată de Garland Science în 2013. Şi tu n-ai nici 2 metri din cap până-n picioare!

Pentru a atinge astfel de viteze uluitoare, o şmecherie trebuie să aibă loc. Potasiul trebuie să iasă din celulă, iar sodiul să intre. Acest proces se întâmplă pasiv şi se numeşte depolarizarea membranei. După ce impulsul a trecut, ionii de potasiu şi sodiu trebuie să îşi reia locul lor. De data asta, ei trec prin nişte pompe natriu-potasiu (natriu e doar o denumire pompoasă a sodiului), care seamănă cu porţile de intrare în metrou 8)Pumps, Transporters, and Ion Channels” de Francisco Sepulveda şi Francisco Bezanilla, carte publicată de Springer Science & Business Media în 2005 şi republicată în 2011.

Fire de glicogen

Un alt rol important al potasiului este de a transforma glicogenul în glucoză. Atunci când mâncăm, o parte din glucoză este folosită, iar o parte este împachetată şi depozitată în ficat şi muşchi sub o formă mai compactă a ei, numită glicogen, pentru a fi folosită mai târziu 9)Potassium” de Chris Woodford, carte publicată de Cavendish Square Publishing în 2002.

Dacă vrei, gândeşte-te la moleculele de glucoză ca la nişte aţe. Ca să fie stocată, aţele trebuie legate şi făcute ghem. Ăsta e glicogenul.

Între mese, organismul are nevoie în continuare de glucoză pentru energie, aşa că o ia prin descompunerea glicogenului. Descompunere la care maestrul de ceremonii este… ai ghicit, potasiul. Fără el, ghemul de aţă rămâne aşa cum e.

Numeroase studii au mai arătat că potasiul intervine şi în reglarea hipertensiunii arteriale. Reţeaua arterială nu este altceva decât o serie de tuburi din ce în ce mai mici, care conduc sângele acolo unde este nevoie. Dacă dintr-un motiv oarecare apare o pierdere de sânge, tubuleţele se contractă de la sine, ca să limiteze cantitatea de sânge pierdut 10)Advanced Therapy in Hypertension and Vascular Disease” de Emile R. Mohler şi Raymond R. Townsend, carte publicată de PMPH-USA în 2006.

Până aici totul bine. E normal ca organismul să te apere atunci când observă că sângerezi. Doar că acelaşi mecanism apare spontan şi în cazul hipertensiunii. Fără nicio sângerare, arteriolele (arterele micuţe de la capătul celor mari) se strâng, iar inima trebuie să pompeze mai tare ca să învingă rezistenţa. Tensiunea în pereţii arterelor creşte şi – „spoof” – ajungi la hipertensiune.

Doar că potasiul vine în ajutor şi împiedică arteriolele să se contracte fără motiv. Şi uite aşa te scapă de hipertensiune.

Ştiind aceste efecte ale potasiului, nu e greu să îţi dai seama care sunt efectele lipsei acestuia din organism.

În primul rând, fără potasiu suficient, impulsul neuronal merge mai greu, lucru evident la nivelul „corasonului”, fiindcă te alegi cu palpitaţii. În plus, apare şi o slăbiciune musculară, din aceleaşi motive.

Dacă nu ai suficient potasiu încât să transformi rezervele de glicogen în glucoză, organismul tău îţi va cere mâncare non-stop, iar tu te vei simţi slăbit fără niciun motiv aparent. (Uite motivul.)

Iar dacă rezistenţa vasculară nu este calmată de către acelaşi potasiu, te poţi alege cu tensiunea mărită. După o vârstă, potasiul te protejează şi împotriva accidentelor cerebrale 11)Potassium Intake and Risk of Stroke in Women With Hypertension and Nonhypertension in the Women’s Health Initiative” – studiu realizat de Arjun Seth, BS, Yasmin Mossavar-Rahmani, PhD, Victor Kamensky, MS, Brian Silver, MD, Kamakshi Lakshminarayan, MD, Ross Prentice, PhD, Linda Van Horn, PhD, şi Sylvia Wassertheil-Smoller, PhD, publicat în Stroke pe 4 septembrie 2014.

Banana

De cât potasiu ai nevoie? Studiile zic că de circa 4700 mg de potasiu zilnic 12)Potassium (Understanding the Elements of the Periodic Table)” de Greg Roza, carte publicată de Rosen Publishing Group în 2007. Dacă eşti în pană de idei, ai putea încerca să mănânci 10 banane pe zi şi ai ajunge la valoarea asta. Totuşi sfatul meu e să combini fructe şi legume, în cantităţi rezonabile. Altfel rişti să regresezi la maimuţă. Sau mai rău, dai în alte belele cu sănătatea.

Grătar cu verdeaţă

De unde iei potasiu? E simplu: din piaţă! Dacă te duci la o tarabă şi ceri două kile de potasiu, o să primeşti o privire piezişă. Însă poţi cere fructe şi legume proaspete. Indiferent că sunt cartofi sau roşii, migdale sau pătrunjel, avocado sau banane, majoritatea fructelor şi legumelor conţin o cantitate mai mare sau mai mică de potasiu. Deci, dacă eşti un vegetarian înrăit, te poţi bate mulţumit pe spate. Dacă pasiunea ta e grătarul, ar trebui să te gândeşti să pui măcar o frunză de pătrunjel peste el. (Poate îţi sună a blasfemie, dar nişte studii arată că nu mori dacă mănânci şi o legumă cu grătaru’.)

Calciul – cel care te cară în spate

1,5%
este proporţia de calciu din organismul uman.
PinterestTwitter

Calciul este elementul de bază al oaselor şi dinţilor. Fără el, oasele tale s-ar subţia într-un timp extrem de scurt. Iar tu te-ai alege cu ceea ce se cheamă osteoporoză. O boală în care, din cauza lipsei calciului din organism, oasele încep să îşi rarefieze structura. Astfel, eşti mult mai predispus la fracturi 13)100 Questions & Answers About Osteoporosis and Osteopenia” de Ivy M. Alexander, Karla A. Knight, carte publicată de Jones & Bartlett Learning în 2009.

Schelet de dragul artei

În corpul uman, calciul se află 99% în oase. Dar asta nu înseamnă că restul de 1% nu e semnificativ. Rolurile sale sunt multiple, dar nu la fel de bine cunoscute. Este implicat în activitatea neuronală şi musculară 14)Concepts in Medical Physiology” de Julian Seifter, David Sloane şi Austin Ratner, carte publicată de Lippincott Williams & Wilkins în 2005. Este esenţial pentru buna funcţionare a inimii 15)Cardiac Muscle: The Regulation of Excitation and Contraction” – carte editată de Richard Nathan şi publicată de Academic Press în 1986. Un nivel optim poate să te ajute cu multe:

  • evită hipertensiunea arterială
  • previne accidentele vasculare cerebrale
  • reglează colesterolul
  • protejează împotriva cancerului de colon 16)Handbook of Dairy Foods and Nutrition” de Gregory D. Miller, Judith K. Jarvis, Lois D. McBean, publicat de CRC Press în 2006
  • intervine în atenuarea simptomelor din sindromul premenstrual 17)Calcium” de Steven D. Ehrlich, articol publicat în „Medical Reference Guide” la University of Maryland Medical Center pe 12 aprilie 2011

Însă nici prea mult calciu nu e bun. Se poate ajunge la hipercalcemie (exces de calciu în sânge) şi poate fi afectată absorbţia altor minerale.

Mulţi cercetători s-au scărpinat în creştet destul timp, până au ajuns la concluzia că 1000 – 1200 de mg pe zi este numai bine. De fapt intervalul poate varia puţin, dar la fel ca în cazul celorlalte elemente e important să nu sari calul. O cantitate mai mare de 2500 mg poate să îţi facă mai mult rău decât bine.

Dacă e nevoie să iei un supliment de calciu, ţine minte: nu-l lua simplu! Este un element pretenţios. Ca să ajungă unde trebuie în organism, are nevoie de magneziu 18)”Without Magnesium, Vitamin D & Calcium Alone Will Not Prevent Bone Fractures” – comunicat de presă emis de Nutritional Magnesium Association pe 6 martie 2013 şi zinc, ca şi de vitaminele D 19)Calcium, vitamin D, milk consumption, and hip fractures: a prospective study among postmenopausal women” – studiu realizat de Diane Feskanich, Walter C Willett, şi Graham A Colditz, publicat în The American Journal of Clinical Nutrition din februarie 2003 şi K 20)Effects of vitamin K on calcium and bone metabolism” – studiu realizat de Armin Zittermann, publicat în Current Opinion in Clinical Nutrition & Metabolic Care din noiembrie 2001.

E bine să ţii cont de asta şi când mănânci. Studiile arată că lactatele goale nu îţi ajută oasele. Aşa că pune şi salată verde pe sandvişul cu brânză.

Magneziul – elementul bun la toate

0,1%
este proporţia de magneziu din organismul uman.
PinterestTwitter

Magneziul a fost şi este de mult timp Cenuşăreasa macroelementelor. Deşi nu e renumit, este extrem de important, fiind implicat în peste 300 de reacţii enzimatice. Orice, de la sinteza proteinelor, sănătatea oaselor şi până la felul în care dormi este controlat de magneziu 21)Magnesium in Human Health and Disease” – carte editată de Ronald Ross Watson, Victor R. Preedy şi Sherma Zibadi, publicată de Humana Press în 2012.

Niveluri crescute de magneziu au fost asociate cu scăderea riscului de a face diabet zaharat de tip 2, previn osteoporoza, contribuie la formarea oaselor şi reduc tensiunea arterială. În plus, studiile sugerează că niveluri joase de magneziu ar determina migrene 22)Oral magnesium load test in patients with migraine” – studiu realizat de Anita Trauninger, MD, Zoltán Pfund, MD, Tamás Koszegi, MD, şi József Czopf, MD, publicat în Headache: The Journal of Head and Face Pain pe 19 aprilie 200223)Role of magnesium in the pathogenesis and treatment of migraine” – studiu realizat de Christina Sun-Edelstein şi Alexander Mauskop, publicat în Expert Review of Neurotherapeutics din martie 2009.

Acum, că te-am convins cât de important e, te întrebi: Cum pot să iau o porţie de magneziu? Păi, nu poţi. Deşi oamenii de ştiinţă estimează că este al 9-lea element chimic ca pondere din tot Universul, nu prea îl găseşti ca atare, separat. Asta din cauză că e foarte reactiv. Ţi-am spus că e pus pe treabă.

Ce-ţi rămâne de făcut? Să-l consumi într-un compus chimic. Şi aici intervine partea complicată – fiecare compus are proprietăţi diferite 24)Magnesium — The Missing Link to Better Health” – articol de Dr. Joseph Mercola:

  • glicinat de magneziu – are o absorbţie foarte bună în organism, fiind cel mai indicat în cazul deficitulului de magneziu
  • oxid de magneziu – este 60% magneziu, dar are şi un uşor efect laxativ
  • lactat de magneziu – deşi conţine doar 12% magneziu, acesta se absoarbe mai bine în organism decât în cazul oxidului de magneziu
  • hidroxid de magneziu – i se mai spune şi lapte de magneziu, dar nu trebuie confundat cu lactatul de magneziu, fiindcă e un puternic laxativ
  • citrat de magneziu – are efect laxativ
  • carbonat de magneziu – este 45% magneziu, dar rolul său este de antacid
  • taurat de magneziu – are un efect de calmare a trupului şi a minţii

Şi lista ar putea continua.

Aşadar, de ţi-o spune vreun medic să iei nişte magneziu, nu-l lăsa să scape de tine aşa uşor. Întreabă-l clar: De care?

Dar şi mai bine, ca să eviţi medicul, consumă zilnic alimente bogate în magneziu. Sunt o mulţime: spanac, salată şi alte verzituri (clorofila conţine magneziu); alune şi seminţe; ciocolată neagră etc.

Clorul – de la alfa la omega

0,2%
este proporţia de clor din organismul uman.
PinterestTwitter

Nu ştiu tu, dar eu nu sunt deloc fanul mirosului de clor lăsat după curăţenie. Poate de asta nici nu am fost vreodată adeptul curăţeniei asidue, fiindcă rămâneam mereu cu mirosul ăla înţepător în cap. Pf, preferam oricând un gât plin de praf decât să mă îmbât cu mirosul de clor. Mai bine că nu mă întreba nimeni dacă vreau să se facă curăţenie cât eram copil.

Şi apoi mai este apa de la chiuvetă. Cândva râdeam cu prietenii mei că am ajuns să bem clor cu apă făcut şpriţ. Deh, ştiam puţine şi lucram cu ce ştiam. De fapt clorul e un element teribil de important pentru tot ce înseamnă corpul uman şi pentru medicina modernă. Păi, cum? Păi, uite, îţi zic imediat.

Dacă e să credem teoria evoluţionistă, cu toţii am fost cândva nişte animăluţe care trăiau în mare. Adică în apă sărată.

Îţi aminteşti de la orele de chimie ce formulă are sarea? Este una dintre cele mai cunoscute: NaCl. Adică o combinaţie între natriu (sodiu) şi clor. Aşadar, clorul a fost cu noi încă de la început.

Timpul a trecut, noi am început să mergem biped, am devenit mai păroşi, ca apoi să chelim. Dar în interior, nevoile noastre au cam rămas la fel.

În primul rând, este esenţial de ştiut că în organism avem clor. Şi e peste tot. De la „pateu” (ficat), până la cele mai mititele celule, chiar şi în unitatea centrală, creierul.

Totuşi, de departe cel mai mult îl găsim în stomac. Motivul pentru care poţi mânca şi hârtie, sau pastă de dinţi e că stomacului nu îi pasă. La el totul se topeşte cu ajutorul unui acid. Care, ai ghicit, are clor.

De departe, rolul cel mai important al clorului este de a menţine pH-ul. În mod normal, pH-ul organismului este între 7,36 şi 7,44. Orice este mai puţin de 7,36 se cheamă acidoză. Orice este mai mult de atât se cheamă alcaloză. pH-ul este extrem de important – prea mic sau prea mare este o problemă întotdeauna.

Moduri de a-l menţine între limite sunt numeroase, dar una dintre cele mai importante este pompa bicarbonat-clor.

Mai ţii minte de analogia cu poarta de metrou de la sodiu? Acelaşi mecanism este şi aici.

Cei doi ioni sunt certaţi dintotdeauna. Asta înseamnă că în momentul în care unul dintre ei creşte, celălalt scade. Şi invers.

Atunci când ai vărsături, fie că ai cumpărat ciupercile din piaţă de la un tip dubios, sau pur şi simplu ai băut prea mult, pierzi multe chestii. Printre acele chestii, pierzi o mulţime de clor. Pentru că am stabilit, clorul e din belşug în stomac. Bicarbonatul află că duşmanul lui a dat bir cu fugiţii şi vine din ce în ce mai mult. Iar bicarbonatul este principalul ion de creştere a pH-ului. Deci te alegi cu un pH mult mai mare, în termeni medicali alcaloză metabolică 25)Foods & Nutrition Encyclopedia” de Marion Eugene Ensminger şi Audrey H. Ensminger, carte publicată de CRC Press în 1993.

Iar simptomele apar la nivelul unităţii centrale. Brusc, te simţi dezorientat, somnoros, confuz, apatic şi poate merge în cazuri grave până la convulsii. Acelaşi lucru îl poţi păţi şi dacă pierzi pe cealaltă parte (recte ai diaree).

În ultimele decenii, clorul a revoluţionat şi industria farmaceutică. Dacă mai de mult luai aspirină cu pumnul, făceai din WC casa ta şi te rugai să scapi de pântecăraie, acum poţi să te rezolvi cu o singură pastilă în câteva zile. Totul datorită clorului, care astăzi este implicat în producţia marii majorităţi a medicamentelor de pe piaţă 26)”Chlorine and Health” – studiu realizat de Gordon W. Gribble şi publicat American Council on Science and Health în 1995. Şi fiindcă e atât de bun la a omorî germenii, a devenit extrem de important pentru antibiotice. Şi pentru antifungice. Şi în oncologie. Şi pentru alergii. Chiar şi pentru depresie. De fapt, lista este uimitor de lungă.

Totuşi, te sfătuiesc să cumperi clorul de la farmacie, în loc să îţi torni un pahar din sticla de spălat pe jos. Nu de alta, dar fiind un element atât de instabil, clorul te poate face mai bine, sau te poate pune faţă în faţă cu un medic care să te întrebe dacă ai încurcat sticlele. Asta dacă mai apuci.

Sesizezi paradoxul? Clorul îţi dă viaţă, clorul te omoară. (Parcă am mai auzit asta undeva.)

Fosforul – muncitorul din fabrica de energie

1,0%
este proporţia de fosfor din organismul uman.
PinterestTwitter

Ce au în comun activităţile fizice cu învăţatul? Păi, pentru ambele ai nevoie de energie. Auzi peste tot că ai nevoie de energie. La locul de muncă este nevoie de cineva ambiţios şi plin de energie. La fotbal nu câştigă cel mai apatic. Şi tot aşa.

Dar ce înseamnă energia asta? În fond, noi nu funcţionăm pe baterii, nu facem fotosinteză şi nu oprim la benzinărie să ne facem plinul.

Licurici

Răspunsul e legat de fosfor. Da, ai şi aşa ceva. Eşti puţin licurici, doar că nu sclipeşti în întuneric.

Fiecare reacţie din corpul nostru are nevoie de energie. O preia de la o moleculă numită ATP (adenozin tri-fosfat). Privită simplu, molecula de ATP e ca o baterie cu două niveluri de încărcare. Iniţial, ea conţine trei ioni de fosfor, sub formă de fosfaţi. Pentru a elibera o cantitate de energie, un ion de fosfor se desprinde de pe molecula de ATP. Rămâi cu ADP (adenozin di-fosfat) şi o cantitate de energie bună de folosit. ADP mai poate elibera un „foc” de energie, după care trebuie să se reîncarce.

Asta înseamnă că fără fosfor, nu poţi face ATP, deci eşti ca o maşină cu bateria moartă.

Fosforul se regăseşte, alături de calciu, şi în oasele şi dinţii noştri. Acizii nucleici ai ADN-ului sunt legaţi între ei prin nişte legături care conţin… fosfor. Iar fiecare celulă, până la ultima, are o membrană formată din fosfolipide. Deci din fosfor şi lipide 27)Advanced Human Nutrition” de Denis M Medeiros şi Robert E.C. Wildman, carte publicată de Jones & Bartlett Learning în 2013.

Poţi spune orice despre fosfor, numai că nu e ocupat nu poţi spune.

Sulful – puturosul care te ţine să nu te dezmembrezi

Alexandru Carp
Articol scris exclusiv pentru Miratico de Alexandru Carp
Alexandru Carp este student la medicină şi pasionat de scris.
Articol scris în colaborare cu Lucian Velea
Lucian Velea este fondatorul site-ului Miratico şi al multor alte proiecte online.

Sugestii pentru continuare:
Superbebe şi anatomia sa extraordinară
Cele mai uimitoare lucruri despre anatomia nou-născuţilor - incredibil de diferiţi de ceea ce vor deveni
love
8 beneficii majore pentru sănătate când iubeşti (depinde cum!)
Dragostea e un sentiment grozav, dar nu doar atât - îţi influenţează starea de sănătate, mai ales dacă o faci cum trebuie

Ţi-a plăcut articolul? Acum e rândul tău. Ne faci o mare bucurie dacă îl recomanzi şi prietenilor:

Şi nu uita să ne scrii părerea ta într-un comentariu – chiar ne interesează!

Referinţe   [ + ]

1. Remington: The Science and Practice of Pharmacy” – carte publicată de Pharmaceutical Press în 2011
2. General, Organic, and Biological Chemistry” de H. Stephen Stoker, carte publicată de Cengage Learning în 2012
3. Pathophysiology: A 2-in-1 Reference for Nurses” – carte publicată de Lippincott Williams & Wilkins în 2004
4. Sodium Intake in Populations:: Assessment of Evidence” – carte publicată de National Academies Press în 2013
5. Structure of sodium channels different than previously believed” – articol publicat în ScienceDaily pe 17 aprilie 2014
6. Compared With Usual Sodium Intake, Low- and Excessive-Sodium Diets Are Associated With Increased Mortality: A Meta-Analysis” – studiu realizat de Niels Graudal, Gesche Jürgens, Bo Baslund şi Michael H. Alderman, publicat în American Journal of Hypertension pe 20 martie 2014
7. Essential Cell Biology” de Bruce Alberts, Dennis Bray, Karen Hopkin, Alexander Johnson, Julian Lewis, Martin Raff, Keith Roberts şi Peter Walter, carte publicată de Garland Science în 2013
8. Pumps, Transporters, and Ion Channels” de Francisco Sepulveda şi Francisco Bezanilla, carte publicată de Springer Science & Business Media în 2005 şi republicată în 2011
9. Potassium” de Chris Woodford, carte publicată de Cavendish Square Publishing în 2002
10. Advanced Therapy in Hypertension and Vascular Disease” de Emile R. Mohler şi Raymond R. Townsend, carte publicată de PMPH-USA în 2006
11. Potassium Intake and Risk of Stroke in Women With Hypertension and Nonhypertension in the Women’s Health Initiative” – studiu realizat de Arjun Seth, BS, Yasmin Mossavar-Rahmani, PhD, Victor Kamensky, MS, Brian Silver, MD, Kamakshi Lakshminarayan, MD, Ross Prentice, PhD, Linda Van Horn, PhD, şi Sylvia Wassertheil-Smoller, PhD, publicat în Stroke pe 4 septembrie 2014
12. Potassium (Understanding the Elements of the Periodic Table)” de Greg Roza, carte publicată de Rosen Publishing Group în 2007
13. 100 Questions & Answers About Osteoporosis and Osteopenia” de Ivy M. Alexander, Karla A. Knight, carte publicată de Jones & Bartlett Learning în 2009
14. Concepts in Medical Physiology” de Julian Seifter, David Sloane şi Austin Ratner, carte publicată de Lippincott Williams & Wilkins în 2005
15. Cardiac Muscle: The Regulation of Excitation and Contraction” – carte editată de Richard Nathan şi publicată de Academic Press în 1986
16. Handbook of Dairy Foods and Nutrition” de Gregory D. Miller, Judith K. Jarvis, Lois D. McBean, publicat de CRC Press în 2006
17. Calcium” de Steven D. Ehrlich, articol publicat în „Medical Reference Guide” la University of Maryland Medical Center pe 12 aprilie 2011
18. ”Without Magnesium, Vitamin D & Calcium Alone Will Not Prevent Bone Fractures” – comunicat de presă emis de Nutritional Magnesium Association pe 6 martie 2013
19. Calcium, vitamin D, milk consumption, and hip fractures: a prospective study among postmenopausal women” – studiu realizat de Diane Feskanich, Walter C Willett, şi Graham A Colditz, publicat în The American Journal of Clinical Nutrition din februarie 2003
20. Effects of vitamin K on calcium and bone metabolism” – studiu realizat de Armin Zittermann, publicat în Current Opinion in Clinical Nutrition & Metabolic Care din noiembrie 2001
21. Magnesium in Human Health and Disease” – carte editată de Ronald Ross Watson, Victor R. Preedy şi Sherma Zibadi, publicată de Humana Press în 2012
22. Oral magnesium load test in patients with migraine” – studiu realizat de Anita Trauninger, MD, Zoltán Pfund, MD, Tamás Koszegi, MD, şi József Czopf, MD, publicat în Headache: The Journal of Head and Face Pain pe 19 aprilie 2002
23. Role of magnesium in the pathogenesis and treatment of migraine” – studiu realizat de Christina Sun-Edelstein şi Alexander Mauskop, publicat în Expert Review of Neurotherapeutics din martie 2009
24. Magnesium — The Missing Link to Better Health” – articol de Dr. Joseph Mercola
25. Foods & Nutrition Encyclopedia” de Marion Eugene Ensminger şi Audrey H. Ensminger, carte publicată de CRC Press în 1993
26. ”Chlorine and Health” – studiu realizat de Gordon W. Gribble şi publicat American Council on Science and Health în 1995
27. Advanced Human Nutrition” de Denis M Medeiros şi Robert E.C. Wildman, carte publicată de Jones & Bartlett Learning în 2013

Ce părere ai despre complexitatea reacţiilor chimice din organism?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *