Un nou prunc este ca începutul tuturor lucrurilor – uimire, speranţă, un vis despre posibilităţi.
Naşterea unui copil este de fiecare dată uimitoare, iar fiecare bebeluş este minunat. Dar ca părinte, când te pomeneşti cu mogâldeaţa în braţe, te uiţi ca la extratereştri. Nu că n-ar fi drag, dar vorba cântecului celor de la The Kelly Family – „I’m in love with an alien„. Nu arată cum ţi-ai fi putut imagina. Abia dacă pare om.
Şi nici nu este un om ca toţi oamenii. Încă.
Poţi înţelege cât de mare este miracolul prin care a luat fiinţă doar privind mai atent – măcar unele detalii, dacă nu tot procesul. Iar dacă te opreşti o clipă să te gândeşti la uluitoarea complexitate şi armonie care apare aproape din nimic, te ia cu furnicături.
Pe această pagină:
- 1 Fiinţa din pântecele matern
- 2 Vara nu-i ca iarna, fetele nu-s ca băieţii
- 3 Cum dau cei mici piept cu viaţa
- 4 Transformarea într-un om nou nu-i uşoară
- 5 Sfârcuri are toată lumea, dar şi lapte?!
- 6 De ce sunt bebeluşii drăguţi?!
- 7 Bebeluşii nu au cuvintele la ei, dar se descurcă
- 8 Ce o fi în capul celor mici?!
Fiinţa din pântecele matern
De la concepţie până la naştere, un fetus creşte în greutate de 3 miliarde de ori. Asta înseamnă să iei în greutate! Că deh, unde-i mai bine ca la mama acasă?!
În uter, după 5 luni, fetusul este acoperit cu o „lână” fină şi rară, numită lanugo (de latinescul lana). De obicei, aceasta dispare cu puţin timp înainte de naştere, aşa că cei mai mulţi oameni nu ştiu de existenţa ei. Sunt însă şi cazuri (în special la cei născuţi prematur) când puiul de om se prezintă audienţei cu blana pe el (uneori doar pe anumite porţiuni). Lanugo dispare în câteva zile, însă e suficient ca membrii familiei să ridice din sprânceană 1)”Amazing Baby” de Desmond Morris, carte publicată de Firefly Books în 2008.
La naştere, bebeii au circa 270-350 de oase, numărul variind de la caz. Asta îi face contorsionişti perfecţi. Îţi dai seama cum e să stai înghesuit zi de zi?! Dar odată ce dispare constrângerea de spaţiu, unele oase fuzionează între ele, rămânând doar 206. Nici rotulele nu există încă; acestea sunt dezvoltate până la 6 luni şi mai târziu, până se osifică complet.
Vara nu-i ca iarna, fetele nu-s ca băieţii
Deosebirile dintre sexe se pot observa uşor la exterior. Dar trecând dincolo de asta, de fapt sunt profunde şi influenţează atât anatomia, cât şi psihologia noii fiinţe.
Băieţii au mai multe fibre musculare decât fetiţele încă de la naştere. În medie, musculatura se dezvoltă de circa 40 de ori până la maturitate 2)”Amazing Baby” de Desmond Morris, carte publicată de Firefly Books în 2008. Deci un adult ar putea face faţă unei armate de 40 de bebei. Dar cum să le rezişti!
Chiar şi creierul băieţilor diferă surprinzător de mult faţă de cel al fetelor. Creierul capătă o altă structură sub influenţa testosteronului, dacă fetusul are testicule care să îl producă (în caz că te întrebai de la ce ni se trag toate). Diferenţele sunt atât de mari, încât din săptămâna 26 de gestaţie un cunoscător poate determina sexul copilului privindu-i creierul 3)”Amazing Baby” de Desmond Morris, carte publicată de Firefly Books în 2008. De exemplu, băieţii au emisfere mai asimetrice decât fetele şi mai multă materie albă decât materie cenuşie. Dar diferenţele sunt mult mai complexe, fiind de ordin structural. Şi îşi lasă amprenta pe toată evoluţia ulterioară.
Cum dau cei mici piept cu viaţa
Deşi are plămâni, un fetus nu are cum să respire în pântecele mamei, aşa că plămânii sunt inactivi. Fetusul îşi primeşte oxigenul de la mamă, prin cordonul ombilical şi scapă de dioxidul de carbon tot pe acolo. Pentru ca circulaţia aparte a fetusului să poată funcţiona, inima sa are un orificiu între atriul stâng şi atriul drept 4)”Amazing Baby” de Desmond Morris, carte publicată de Firefly Books în 2008.
La naştere, ghici ce se întâmplă când cordonul ombilical este tăiat? Nou-născutul pur şi simplu se sufocă! Şocul produs în organismul micuţului face ca orificiul suplimentar din inimă să se închidă, circulaţia sanguină să se adapteze noii situaţii şi plămânii să se activeze. În doar câteva clipe, devine practic o fiinţă cu o altă funcţionare. Iar „declaraţia de independenţă” şi-o anunţă în gura mare!
Şi respiră, nu glumă! Vreo 40 de respiraţii pe minut, cu mult peste cele 10-20 ale unui adult.
Similar, inimioara unui nou-născut bate foarte rapid – 180 de pulsaţii/minut, mai mult decât dublu faţă de un adult, care are în mod obişnuit un puls de 70-80 (ceva mai mult când îţi vezi copilul prima dată). Ca o comparaţie, nou-născutul are un puls de alergător. Nici nu-i de mirare că micuţul e obosit tot timpul, dormind peste 16 ore pe zi!
Transformarea într-un om nou nu-i uşoară
Nou-născuţii au circa 10.000 de papile gustative. Sunt atât de multe, încât nu au loc pe limbă, sunt răspândite prin toată gura. Nu contează decât ca micuţul să se hrănească – când va veni laptele, îl va simţi din plin. Apoi, treptat, numărul papilelor gustative se reduce foarte mult. Interesant este că în ciuda capacităţii gustative foarte dezvoltate, bebeluşii nu pot simţi gustul sărat până pe la 4 luni.
Când fătul se naşte, are în intestin meconiu 5)”Meconiu” în Wikipedia, o substanţă moale şi păstoasă. Aceasta ţine intestinul pregătit pentru prima masă, care va produce fecale.
La scurt timp după naştere, unii bebeluşi capătă un aspect bizar, numit efectul „arlechin”: o jumătate a corpului capătă o culoare roşu intens, pe când cealaltă jumătate este palidă 6)”Amazing Baby” de Desmond Morris, carte publicată de Firefly Books în 2008. Din fericire, este ceva inofensiv, o dilatare temporară a unor vase de sânge, dar aş fi curios cam ce culori se schimbă pe chipurile părinţilor când văd aşa o grozăvie.
Sfârcuri are toată lumea, dar şi lapte?!
La circa 4-5% dintre nou-născuţi apar descărcări de lapte prin sfârcuri 7)”Amazing Baby” de Desmond Morris, carte publicată de Firefly Books în 2008. Pur şi simplu bebiţă vrea să alăpteze. Ca mami. Aceasta se datorează transferului hormonal care se face în uter de la mamă la făt, dar şi propriilor procese hormonale ale fătului. În multe culturi europene, acestui fenomen, care poate dura două luni, i se spune popular „laptele vrăjitoarei”, credinţa fiind că o vrăjitoare fură laptele copiilor pentru a-şi hrăni spiritele animale 8)”Witch’s milk” în Wikipedia.
Cum puiul nu poate încă mesteca, prima sa hrană este laptele, de obicei de la ţâţa mamei. Dar ce să vezi: sugarul nu suge! Nu este nicio aspiraţie din partea bebeluşului, ci o strângere cu gura a zonei din jurul sfârcului. Practic, cel mic stoarce laptele. N-ar trebui numit „sugar”, ci „storcător” (mamele ştiu de ce).
Şi pentru că a venit vorba de alăptat, ştiai că şi bărbaţii o pot face? Funcţional, totul e disponibil pentru lactaţie, doar că trebuie şi o stimulare hormonală, care se poate face medicamentos (intenţionat sau ca efect secundar), foarte rar chiar şi spontan 9)”Strange but True: Males Can Lactate” de Nikhil Swaminathan, articol publicat în Scientific American pe 6 septembrie 2007. Prin unele regiuni din Africa este chiar o tradiţie ca şi taţii să joace rolul mamelor 10)”Are the men of the African Aka tribe the best fathers in the world?” – Joanna Moorhead în dialog cu antropologul Barry Hewlett, articol publicat în The Guardian pe 15 iunie 2005. Nou-născuţii n-au nicio reţinere – pe lângă biberon, orice sfârc e o plăcere.
De ce sunt bebeluşii drăguţi?!
Când priveşti un copil mic, ai un sentiment aparte. Ţi se par drăguţi, chiar dacă nu îi cunoşti deloc, ori îi cunoşti prea bine (că tocmai nu te-au lăsat să dormi toată noaptea).
Şi nu e valabil doar pentru puii de om, ci şi pentru puii multor animale. Căţeluşii înduioşează pe oricine. (Exceptând cazul în care eşti bărbat de bărbat şi te vede cineva.)
Dar ce anume ne face să avem această reacţie? Este un complex de factori, dar anumite studii arată că unii dintre aceştia sunt legaţi de particularităţile anatomice 11)”Baby Schema in Infant Faces Induces Cuteness Perception and Motivation for Caretaking in Adults” – studiu realizat de Melanie L. Glocker, Daniel D. Langleben, Kosha Ruparel, James W. Loughead, Ruben C. Gur şi Norbert Sachser, publicat în Ethology din martie 2009.
În special ochii. Bebeluşii au ochii mult mai mari raportaţi la întregul corp. („Bebeluşule, ce ochi mari ai!” „Ca să te pot înduioşa mai bine!„) Se pare că suntem condiţionaţi genetic să reacţionăm favorabil la vederea ochilor mari. Şi cum ochii ating mărimea maximă în jurul vârstei de 3 luni, în timp ce restul corpului mai are mult de crescut, efectul este maxim.
La fel şi pentru cap. Este mai mare raportat la restul corpului (un sfert), cu o evidentă simetrie. Şi ca „îndulcirea” să fie completă, năsucul şi guriţa sunt micuţe. (Tocmai bune de mâncat, dacă facem un sondaj de opinie prin familie.)
Bebeluşii nu au cuvintele la ei, dar se descurcă
Am spus „guriţă micuţă”?! Pare aşa doar până încep să urle. Am spus să urle, nu să plângă – fiindcă nou-născuţii nu au lacrimi până pe la 3 săptămâni, iar unora le trebuie chiar 4-5 luni ca să descopere plânsul cu lacrimi.
Cum urlă ştie toată lumea (părinţi, bunici, vecini etc). Această banalitate ascunde însă ceva foarte interesant: până în jurul vârstei de 3-6 luni, bebeluşii nu o fac emoţional. Este doar o modalitate instinctivă de comunicare, care se regăseşte la toate mamiferele, prin care micile creaturi îşi exprimă starea de disconfort şi prin care solicită ajutor.
Doar când bebeluşii reuşesc să-i distingă pe cei din jur, apare plânsul emoţional. Uneori şi cu tendinţe manipulative. Dacă dă rezultate, de ce n-ar aplica metoda de a obţine ceea ce vor?! (Acceptăm răspunsuri la întrebare doar dacă pot fi înţelese de un bebeluş.)
Noroc că bebeluşii descoperă şi alte modalităţi de comunicare. Pe la 2-3 luni apar primele zâmbete. Chiar dacă la început sunt nişte gesturi întâmplătoare ori moştenite genetic (părerile sunt împărţite), bebeluşii se prind repede că astfel obţin atenţia celor din jur. Şi când eşti cuceritor, e greu să te opreşti în a-i cuceri pe toţi – aşa că zâmbesc cu bucurie tuturor! (Un obicei foarte bun, care n-ar trebui pierdut – dar, din păcate, ţine doar câteva luni.)
Ce o fi în capul celor mici?!
Creierul nou-născutului este mic, dar în primele zile de după naştere creşte extraordinar de rapid, cu până la 1% pe zi, atingând o creştere de 60% în primele 90 de zile ale existenţei sale în afara pântecelui matern 12)”Structural Growth Trajectories and Rates of Change in the First 3 Months of Infant Brain Development” – studiu realizat de Dominic Holland, Ph.D., Linda Chang, M.D., Thomas M. Ernst, Ph.D., Megan Curran, Steven D. Buchthal, Ph.D., Daniel Alicata, M.D., Jon Skranes, M.D., Heather Johansen, Antonette Hernandez, Robyn Yamakawa, Joshua M. Kuperman, Ph.D., Anders M. Dale, Ph.D., publicat în JAMA Neurology pe 11 august 2014. Într-un fel, este un boboc care se deschide. Doar că această „înflorire” continuă, chiar dacă într-un ritm din ce în ce mai lent: la un an creierul este dublu faţă de naştere, dar doar 60% din maximul care este atins abia în jurul vârstei de 20 de ani (deşi pe la vremea grădiniţei creierul este aproape complet format).
Creierul celor născuţi prematur este mai mic, dar asta nu înseamnă că vor fi mai puţin inteligenţi. Există numeroase exemple de genii care s-au grăbit să apară: Albert Einstein, Isaac Newton, Johannes Kepler, Charles Darwin, Jean-Jacques Rousseau, Johann Wolfgang von Goethe, Mark Twain, Victor Hugo, Pablo Picasso, Auguste Renoir, Winston Churchill etc.
Dacă ne uităm la greutate, creierul unui nou-născut reprezintă 10% din totalul corpului 14)”Amazing Baby” de Desmond Morris, carte publicată de Firefly Books în 2008. La adult această proporţie scade la circa 2%. Se pare că la naştere bebeluşul are nevoie mai mult de creier decât de muşchi. Dacă mai continuă evoluţia speciei umane, o să scoată capul şi o să ceară o cacao cu lapte.
Unii oameni de ştiinţă speculează că această dezvoltare a creierului copilului este o repetare pe repede-înainte a întregului proces evolutiv al lui Homo Sapiens. Creierul puilor de maimuţă este mai asemănător la naştere cu cel al puilor de om decât va fi la maturitate. (Iată că alintul „maimuţică mică” nu e chiar întâmplător.)
Copiii mici nu au amintiri pe termen lung până în jurul vârstei de 3 ani (mai mult sau mai puţin, de la caz la caz), ceea ce ştiinţific se numeşte „amnezie infantilă” 15)”Childhood amnesia” în Wikipedia. Ca părinte, afli asta pe proprii pereţi – pe care copiii nu par să ţină minte că nu se scrie, nu se dă cu mâncare etc. Uite că cei mici au scuza perfectă: chiar nu ţin minte!
(Psss! Îţi spun ceva, dar rămâne între noi, că nu vreau să mă pun rău cu ăştia mici. Când am împlinit doi ani, părinţii mei au făcut o petrecere aniversară acasă, cu naşii şi alţi câţiva invitaţi. Îmi aduc viu aminte cum am fost luat în braţe din dormitor şi dus pe sus, prin agitaţia invitaţilor, în sufragerie, unde am fost aşezat pe masă, lângă tort. Mi-am băgat degetul în frişcă, spre deliciul tuturor – mai ales al meu, când l-am lins. Deci nu este imposibil ca un copil să ţină minte pe termen lung. Dar cred că trebuie frişcă sau aşa ceva.)
Dificultatea copiilor mici de a memora pe termen lung este cauzată de dezvoltarea accelerată a celulelor nervoase în hippocampus (partea creierului care stochează amintiri) 16)”Infantile amnesia: A neurogenic hypothesis” – studiu realizat de Sheena A. Josselyn şi Paul W. Frankland în 2012. Pur şi simplu e un ritm alert de şantier în lucru acolo, într-o avalanşă de informaţii care trebuie să-şi găsească locul. Cum transformările sunt majore, unele amintiri devin inaccesibile la anumite praguri de dezvoltare.
Cam ăştia sunt copiii mici. Nişte ciudăţei. Cum am fost şi eu, şi tu…
Totul despre începuturile vederii la copii, cu multe detalii spectaculoase despre ochi, bine documentate şi ilustrate
O lungă listă menită să te inspire a învăţa de la cei mici - cu o mulţime de fotografii adorabile
Referinţe
↑1, ↑2, ↑3, ↑4, ↑6, ↑7, ↑14 | ”Amazing Baby” de Desmond Morris, carte publicată de Firefly Books în 2008 |
---|---|
↑5 | ”Meconiu” în Wikipedia |
↑8 | ”Witch’s milk” în Wikipedia |
↑9 | ”Strange but True: Males Can Lactate” de Nikhil Swaminathan, articol publicat în Scientific American pe 6 septembrie 2007 |
↑10 | ”Are the men of the African Aka tribe the best fathers in the world?” – Joanna Moorhead în dialog cu antropologul Barry Hewlett, articol publicat în The Guardian pe 15 iunie 2005 |
↑11 | ”Baby Schema in Infant Faces Induces Cuteness Perception and Motivation for Caretaking in Adults” – studiu realizat de Melanie L. Glocker, Daniel D. Langleben, Kosha Ruparel, James W. Loughead, Ruben C. Gur şi Norbert Sachser, publicat în Ethology din martie 2009 |
↑12 | ”Structural Growth Trajectories and Rates of Change in the First 3 Months of Infant Brain Development” – studiu realizat de Dominic Holland, Ph.D., Linda Chang, M.D., Thomas M. Ernst, Ph.D., Megan Curran, Steven D. Buchthal, Ph.D., Daniel Alicata, M.D., Jon Skranes, M.D., Heather Johansen, Antonette Hernandez, Robyn Yamakawa, Joshua M. Kuperman, Ph.D., Anders M. Dale, Ph.D., publicat în JAMA Neurology pe 11 august 2014 |
↑13 | ”Essence of Pediatrics” de Prof. MR Khan şi Prof. M Ekhlasur Rahman, carte publicată de Elsevier India în 2011 |
↑15 | ”Childhood amnesia” în Wikipedia |
↑16 | ”Infantile amnesia: A neurogenic hypothesis” – studiu realizat de Sheena A. Josselyn şi Paul W. Frankland în 2012 |
Ţi-a plăcut articolul? Acum e rândul tău. Ne faci o mare bucurie dacă îl recomanzi şi prietenilor:
Şi nu uita să ne scrii părerea ta într-un comentariu – chiar ne interesează!
Cu fiecare lacrimă mă îndepărtez de tine, COPILĂRIE !
Costel Zăgan, INVENTEME
Aș vrea să știu dacă s-au făcut studii privind posibilitatea ca pruncii să viseze în pântecele mamei.
Există cel puţin un studiu, realizat de matematicianul Karin Schwab şi o echipă de neurologi de la Universitatea Friedrich Schiller din Jena, Germania.
Nu se poate determina cu certitudine dacă fetusul visează în pântecele mamei, pentru că nu i se poate măsura activitatea cerebrală de la distanţă. Însă este foarte probabil să viseze de pe la 7 luni, dat fiind că prin ecografie s-a constatat că au REM (mişcarea rapidă a ochilor în somn), care este asociată cu visarea.
pai eu ma intreb ce sa viseze, daca nu are nici un pic de memorie
Fetuşii au memorie şi chiar e vitală: http://en.wikipedia.org/wiki/Prenatal_memory
Desigur, nimeni nu ştie ce visează un fetus. Nu pot fi imagini, pentru că încă nu a văzut nimic, dar s-ar putea să viseze cum o fac nevăzătorii.